Creştini fără cruci?

Întrebarea ce apare invariabil atunci când spui cuiva că ai participat la un serviciu de botez este „Câţi s-au botezat?” Cum numărul candidaţilor la botez nu este de regulă prea mare zilele acestea, persoana va da din cap a resemnare la primirea răspunsului. Genul acesta de atitudine trădează mentalitatea celor mai multe biserici. Foarte simplu spus, nu mai contează calitatea, ci cantitatea. Este mai puţin important dacă cei care se botează au avut parte de o convertire reală sau dacă viaţa lor a fost cu adevărat schimbată.
Ce perspectivă diferită faţă de perspectiva Domnului nostru! Evanghelistul Luca ne spune că „împreună cu Isus mergeau multe noroade.” (Luca 14:25) O situaţie râvnită de bisericile şi de lucrătorii de azi, dar nu de Domnul. Cum procedează El în situaţia aceasta? Se întoarce înspre ei şi le explică în termeni foarte clari şi foarte duri că nu le foloseşte la nimic să facă parte din anturajul Său, dacă nu sunt ucenici autentici. Domnul nostru enumeră aici condiţiile uceniciei şi subliniază că acestea nu sunt negociabile. Într-o vreme şi într-o ţară în care ne-am obişnuit să negociem totul, avem tendinţa (de cele mai multe ori e mai mult decât o tendinţă!) să credem că putem să negociem şi condiţiile uceniciei. Aşa ceva e imposibil. După ce le enunţă, Domnul spune clar şi răspicat că cine nu le îndeplineşte „nu poate fi ucenicul meu”, propoziţie care se repetă de trei ori în text.
Înainte de toate, Domnul nostru spune că ucenicul autentic va pune relaţia cu El pe primul loc. (Luca 14:26) Chemarea adresată aici nu este la a-i urî pe cei dragi, ci la a-L iubi mai mult pe Domnul, la a face din EL comoara noastră cea mai mare. Tot în versetul 26, Domnul nostru spune că ucenicul Îl va iubi pe El chiar mai mult decât îşi iubeşte viaţa.
În versetul 27 Domnul adaugă încă o condiţie a uceniciei: purtarea crucii. (Luca 14:27) El Însuşi urma să poarte în curând o cruce şi aşa trebuie să facă toţi cei care Îl urmează. Între noi şi El, Domnul înfige crucea. Nu putem să o ocolim. Dacă vrem să mergem după El, trebuie să o luăm în spinare!
Am devenit o generaţie de creştini fără cruci! Unde sunt? De ce nu le mai avem? Sunt un ucenic adevărat dacă nu îmi port crucea? Toate acestea sunt întrebări care ar trebui să ne tulbure…În mod special zilele acestea, când ne pregătim să stăm la Masa Domnului ( un timp al cercetării personale) şi ne vom aminti din nou de Crucea Lui!

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Din necazurile şi bucuriile unui evanghelic. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Creştini fără cruci?

  1. nelu fat zice:

    Hmm!!!Crestini cu cruci sau fara cruci.Foarte multi „crestini ” poarta cruci sau mai bine zis cruciulite …la gat la maini la urechi etc.Intr-adevar Domnul se refera la altfel de cruce cand ne cheama sa-L urmam pe El si ma bucur ca ai explicat acest lucru.Cat despre nr de botezati cred ca toti ne -am bucura sa fie cat mai multi si in acelasi timp si de calitate ,Oricum daca sunt botezati 100 si numai 10 sunt „de calitate” tot e ceva .Dar daca se boteaza 10 si numai unul e cu adevarat nascut din nou….. .Deci procentajul mai mare este tot la 100;. Cu stima

    • 10 din 100 inseamna 10% si 1 din 10 inseamna tot 10%. Procentajul este acelasi. Observati cum, cu putina neatentie, suntem imediat impresionati de un numar mai mare si de multe ori fara prea mare motiv. Asa cum ati spus si dvs., toti ne-am bucura sa fie cat mai multi oameni care sa Il urmeze pe Domnul, dar cred ca ceea ce vroia sa transmita fratele Valentin era sa avem foarte mare atentie sa privim lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu, sa cautam sa umblam smeriti in voia Lui si sa nu cadem in capcana de a vrea sa impresionam multimi, chiar cu pretul ascultarii. Suntem oameni si de multe ori ne legam de lucruri mai putin importante. Domnul sa ne ajute sa avem o atitudine corecta fata de aceste lucruri si sa facem voia Sa!

      • nelu fat zice:

        Da Sergiu exprimarea mea nu a fost tocmai corecta dar adevarul este ca nu e totuna ca 10% sa fie dintr-o suta ceea ce e 10 sau 10% sa fie din 10 ceea ce e 1.Si atunci care nr e mai mare 10 sau 1?.In rest sunt cu totul de acord .Salutari

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s