Dumnezeu închis în biserică?

Da, există credincioşi care trăiesc cu senzaţia că au reuşit să facă lucrul acesta. E logic! Mulţi trăiesc cu impresia că templul din vechiul legământ a fost înlocuit de clădirea bisericii. Dacă la templu prezenţa lui Dumnezeu se manifesta în mod special, la fel se întâmplă şi în clădirea bisericii. Acolo trebuie să fim atenţi, trebuie să fim serioşi. Acolo trebuie să fim pocăiţi cu adevărat. Dacă eşti pe holul bisericii şi ai uitat sau nu ai apucat să îţi dai jos şapca, o armată de uşieri va tăbărî pe tine şi ţi-o va smulge cu tot cu păr: suntem în biserică! Acolo trebuie să fim înbrăcaţi corect, să ne purtăm corect. Acolo!!!Dar ce se întâmplă afară? O nu mai contează…prezenţa lui Dumnezeu e înăuntru. Afară, faci ce vrei!

Avem nevoie să ne pună cineva întrebarea pe care apostolul Pavel o punea corintenilor: „Nu ştiţi că trupul vostru este templul Duhului Sfânt?” Templul nu e nicidecum clădirea bisericii, templul sunt eu! Dumnezeu nu vrea să locuiască într-o clădire, oricât de frumoasă şi de bine amenajată ar fi, ci în mine! Neînţelegerea acestui fapt are o mulţime de implicaţii.

Una este că ne pierdem integritatea. Sunt un fel de om duminică, dar cu totul alt om în timpul săptămânii. Cu alte cuvinte, nu mai sunt întreg. De pildă, există credincioşi care cred că e un păcat să spui o glumă în biserică, dar nu au nicio problemă cu glumele porcoase care se spun la lucru. Sunt atenţi  cu ţinuta în biserică, sancţionând orice abatere, dar sunt consumatori de pornografie acasă.  Această scindare a vieţii este extrem de dăunatoare. Poate chiar ucide.

O altă consecinţă este că transformăm închinarea publică, în clădirea bisericii, într-un concurs de miss. Toată lumea vrea să fie la superlativ când vine la biserică. Se nasc competiţii între credincioşi şi familii. Cine are costumul cel mai elegant? A cui copii sunt cei mai activi? Cine se roagă cel mai, cel mai? S-a creat un model a cum trebuie să arate familia creştină şi toată lumea se străduieşte să bifeze la toate căsuţele. Adesea soţul şi soţia uită că  au ţipat unul la altul înainte de a veni la biserică. Că au fost bombăneli şi agitaţie. Odată ce au intrat în curtea bisericii, sunt pe podium. Au grijă! Nu e nicio problemă, întrucât nu au uitat motivul luptei, dar întră în stand by până sunt din nou în maşină. Tim Chester spunea că biserica trebuie să fie o comunitate a harului. Un loc în care avem curajul să ne mărturisim falimentele şi să primim ajutor. Ea nu are voie să devină un loc al concurenţei.

Asta nu înseamnă în niciun fel că la biserică poţi să vii oricum şi să faci ce vrei. Este absolut necesar să îţi pregăteşti sufletul şi trupul. Cred că şi îmbrăcămintea trebuie să fie deosebită şi, mai ales, decentă. Este nevoie de o atitudine potrivită: a inimii, a trupului şi a gurii. DAR, după ce ieşim de acolo, să nu uităm că suntem templul suntem noichurch-door-locked2. Că Dumnezeu vine cu noi acasă, ne însoţeşte la lucru….Îmi plac atât de mult cuvintele roabei Agar din vechime: „Tu eşti Dumnezeul căre mă vede…” Peste tot.

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Din necazurile şi bucuriile unui evanghelic. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s