Viaţa creştină-pe muchie de cuţit

Iată o afirmaţie ce aparţine marelui predicator Martyn Lloyd-Jones, o afirmaţie extrem de relevantă pentru vremurile noastre. Întotdeauna a existat tendinţa ca o extremă să fie înlocuită cu cealaltă extremă. Această stare de lucruri este evidentă în modul în care evanghelicii se raportează la lume, la cultura din jurul lor.

Una dintre extreme aici este ca, din dorinţa de a fi relevanţi, să acceptăm cultura până la punctul în care suntem asimilaţi, înghiţiţi de ea. În mod deosebit însă, în textul acestui articol, aş doriă să mă refer la cea de-a doua extremă, a izolaţionismului: de teama de a nu ne pierde indentitateam ne izolăm de restul lumii până la punctul în care pierdem orice contact şi orice fel de relevanţă. În acest al doilea caz izolarea devine, în cele din urmă, un scop în sine, iar fiecare derapaj al culturii, al lumii care ne înconjoară, va fi interpretat de adepţii acestei abordări ca o confirmare că au ales calea cea bună. Cei care aleg această cale pentru viaţa, familia şi biserica lor, au impresia că nu au cum să greşească. Împingerea lucrurilor la extrem le conferă o siguranţă falsă. De ce este totuşi calea izolaţionismului una înfundată?

În primul rând pentru că pierzând contactul cu lumea, ne pierdem puterea de a transforma. Domnul nostru ne spune că suntem „lumina lumii” şi „sarea pământului!” Pe cine mai putem lumina, ce mai putem săra însă atunci când ne izolăm în cercurile noastre? Cel mai adesea ne punem sarea şi lumina în ochi, unii altora. Poporul lui Dumnezeu a primit un mandat al preoţiei! A fost binecuvântat pentru a fi o binecuvântare! Fiind „sare” noi trebuie să împiedicăm degradarea, dar nu putem face asta decât printr-o implicare activă în viaţa culturii, a societăţii. Cred că un exemplu superb în sensul acesta este Daniel. Omul care a ieşit din Babilon, deşi trăia acolo. În viaţa sa au existat momente cruciale în care a ştiut să rămână credincios, chiar cu riscul de a fi ucis. Pentru el, compromisul nu a fost o soluţie. Dar nici retragerea din arena publică. Cu siguranţă că ar fi fost mult mai confortabil, dar Dumnezeu avea nevoie de el acolo. Să învăţăm şi noi să trăim în Babilon, cu ferestrele deschise înspre Ierusalim.

Aş dori să mai subliniez o pierdere, iremediabilă: pierdem generaţia tânără. În dorinţa de a-i proteja pe tineri de influenţele nefaste, avem tendinţa să îi izolăm. Uităm că vine momentul în care ei vor intra în contact cu lumea. Poate fi vorba de facultate, de slujbă et c. Drama este că sunt aruncaţi în iureşul lumii total nepregătiţi. Este ca şi cum ai trimite pe front soldaţi fără arme şi fără cea mai mică instruire. Războiul e greu, războiul e dur, războiul e riscant. Tocmai de aceea, soldaţi trebuie pregătiţi temeinic. Ar fi ridicol să nu le vorbeşti soldaţilor despre grozăvia războiului pentru că vrei să îi cruţi… Este nevoie urgentă ca în familiile noastre, dar şi în biserici să creăm un mediu în care tinerii să fie pregătiţi pentru confruntarea cu lumea. Un mediu în care să nu le fie teamă să îşi expună îndoielile, frământările, cu privire la Biblie, cu privire la credinţă. Să le arătăm coerenţa şi frumuseţa planului divin, revelat în Biblie, dar şi faptul că fiecare dintre ei are de jucat un rol în această istorie. Tinerii au nevoie nu de circ şi jocuri interactive, ci de o prezentare consistentă a adevărului biblic. Să ascultăm cu toată atenţia întrebările lor, chiar dacă sunt incomode. Mai mult, să ne facem timp să le explicăm de ce facem şi de ce nu facem anumite lucruri, cum ar fi „de ce este fumatul un păcat, de ce nu consumăm alcool” et c. Nu e suficient să postulăm aceste reguli, ele trebuie argumentate, trebuie explicate.

Şi mai pierdem şi bucuria de a trăi. Devenim obsedaţi de „nu lua, nu gusta, nu atinge”, uitând că lumea aceasta a fost creată de Dumnzeu şi că întreaga creaţie va fi răscumpărată. Noi aşteptăm instaurarea deplină a împărăţiei lui Dumnezeu,dar nu e o aşteptare pasivă: căutăm să o lărgim, făcându-l pe Hristos Domn, peste orice domeniu al vieţii.Single Balance Beam

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Din necazurile şi bucuriile unui evanghelic și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Viaţa creştină-pe muchie de cuţit

  1. tibi ciortuz zice:

    Cred ca o imagine relevanta o gasim in Proverbe 8:20. „Intelepciunea merge pe mijlocul cararii neprihanirii”. Ca orice carare ingusta (poteca de munte de exemplu) pe margine este intesata de scaieti, spini, radacini de copac iesite di pamant, urzici, gropi camuflate si altele care impiedica, irita, pateaza, etc. Cu cat mergi mai pe margina cu atat esti mai expus si ramai cu mai multe lucruri „agatate”… Nici pe mijlocul cararii nu esti scutit 100% dar drumul este (mai) batatorit pentru ca este vechi si sunt mult mai mici sansele de a ramane patat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s