M-aleg eu sau m-alege Dumezeu? Îmi spuneţi odată? (răspunsul unui biet, (ne)liniştit carminist)

Scena următoare se poate petrece oriunde: focul de tabără, un curs la seminar, o întâlnire de tineret etc. Vorbitorul/ pastorul/ profesorul întreabă dacă sunt întrebări. La început, nimeni. Apoi, după mari insistenţe, întrebările încep să curgă. Sunt oferite răspunsuri, discuţia e constructivă, iar întâlnirea pare să se apropie de final. Dar, spre nenorocirea lui, şi a întregului grup, vorbitorul se interesează dacă mai este vreo întrebare. Este! Unul dintre tineri vrea să ştie dacă ne alegem noi sau ne alege Dumnezeu…Calvin sau Arminius…predestinare (nu predestinaţie!!!!!) sau liber arbitru: „Tu dar, ce zici?” Unii oftează şi pufăie ca uşile de la autobuz când se deschid. Alţii simt miros de sânge şi aşteaptă cu ochii sclipind. Ar avea şi ei ceva de zis aici! Am trăit episodul acesta în nenumărate rânduri, în nenumărate locuri. Am fost întrebat şi eu ce cred.

Cred că acolo unde Biblia lasă puncte de tensiune, ele trebuie să rămână aşa. Degeaba încercăm noi să detensionăm ceea ce trebuie să rămână în tensiune. Uneori ne străduim atât de tare să potrivim adevărul biblic în formele noastre că…pocneşte şi se strică. Intră până la urmă în formă, dar nu mai e adevărul Lui Dumnezeu, ci al meu. Nu mai ştiu cine zicea că Teologia sistematică are o singură problemă: e sistematică şi nu biblică. Cine vrea să priceapă, să priceapă!

De asemnea, doresc să subliniez şi că alegerea o face Dumnezeu, nu eu! Mie mi-a dat Dumnezeu mult de lucru oricum. De ce să îmi bat capul şi cu lucrul Lui? Cred că se descurcă! Mie Biblia îmi spune că alegereape care o fac eu este reală şi că sunt responsabil. Că trebuie să duc mântuirea până la capăt şi să rămân statornic. Îmi spune că pericolul lepădării este real, dar în acelaşi timp harul lui Dumnezeu este mare şi că din nou şi din nou trebuie să alerg la adăpostul sângelui. Concluzia?

Concluzia este că sunt „carminist.” Am mai auzit şi alte jocuri de cuvinte pe tema asta, dar cel mai mult îmi place sonoritatea acestui cuvânt!

Nu vreau să spun mai multe, dar îmi place ce spunea Tozer, atunci când îl sfătuia pe un tânăr care se pregătea să studieze teologia. Iată mărturisirea acestuia:

 „Mă pregăteam să mă duc la facultate. Înainte de a pleca, aveam o întrebare arzătoare în minte, aşa că m-am dus la dr. Tozer şi i-am spus: „Aţi putea să-mi daţi nişte sfaturi cu privire la problema calvinism versus arminianism?”

Nu voi uita niciodată sfatul pe care mi l-a dat. Pe atunci mi s-a părut cam neconcludent şi nu de prea mare ajutor, dar am ascultat cu atenţie. A spus: „Fiule, când vei ajunge la facultate, vei vedea că toţi băieţii se adună într-o cameră, argumentând şi discutând despre problema arminianismului şi a calvinismului seară, după seară, după seară. Îţi voi spune ce să faci. Du-te în camera ta şi întâlneşte-te cu Dumnezeu. La sfârşitul celor patru ani, vei fi progresat în toate felurile, iar ei vor fi tot acolo unde erau când au început, fiindcă minţi mai luminate ca a ta s-au luptat cu această problemă şi nu au ajuns la concluzii satisfăcătoare. În schimb, învaţă să-L cunoşti pe Dumnezeu.” (Viaţa lui A. W. Tozer, de James L. Snyder, pg. 115, 116). A avut dreptate Tozer?

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s