Mici ironii bisericeşti

Episodul 1

L-am reperat din momentul în care a intrat pe uşă. Cu o geacă murdară, cu părul în toate direcţiile…Acum pot să îl şi aud: întreabă de „domnul pastor.” Povestea am mai auzit-o de sute de ori: a venit de nu ştiu unde să lucreze, nu a găsit de lucru, îi trebuie bani să se întoarcă şi bani de mâncare.” Insistă să îmi arate buletinul! Trebuie musai să-l scoată dintr-o folie soioasă şi să mi-l pună sub nas. Îi spun să rămână la biserică să vorbim la final pentru că încercăm să îi dăm 10-20 RONi.  Promite să  rămână, dar doar dacă îi dau 30 de RONi. Eu insist că 20. El insistă că 30. Eu mă înroşesc. Atunci cedează el. În timp ce intră în sală se întoarce şi spune „25!”

Episodul 2

Serviciul s-a încheiat. Amicul mă aşteaptă. Îl văd cu coada ochiului. Mă întreb de ce o fi ieşit afară în timpul închinării… Mă apropii şi surpriză: „alcohol is in the air!” Mai să mă aprind, dar îmi e teamă că de la atâta spirt ia foc biserica. Îl iau tare, trecând direct la subiect. Bea şi fumează! Îi explic că nu putem să luăm banii bisericii, dăruiţi de surori în vârstă care de-abia se descurcă, dar aleg să dăruiască, pentru ca el să bea…Îi dau doar ceva pentru mâncare. Comentarii, revoltă.

Episodul 3

Amicul se amestecă printre cei din curte. În cele din urmă ciuguleşte ceva de ici, de colo. Până la urmă a fost bine că l-am refuzat. A avut profit mai mare aşa. Ce dacă a fost ceva mai mult de muncă…

Episodul 4

Încă nu a avut loc. Peste vreo două săptămâni. Cu inflaţia asta îmi este teamă de target-ul pe care şi-l va propune!

 

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s