’89, înainte, după şi în timpul, prin ochii unui copil de 7 ani

Aveam şapte ani  când a început revoluţia din 89. La vremea aceea înţelegeam prea puţin din ceea ce se întâmplă. Iată câteva din amintirile pe care le am „de pe vremea lui Ceauşescu.”

Uniforma de şoim al patriei, portocaliu cu albastru. Nu uit cât trăiesc ziua în care mama m-a trimis la grădiniţă cu şapca de şoim a sorei mele mai mari. Oare de ce? Trebuie să o întreb. (exact ca cea din imagine.)

Biata doamna educatore, de abia i-a oprit pe copii din râs. Mâncarea oribilă pe care o primeam la grădiniţă, adusă cu TV-ul albastru. Dimineaţa mai era cum era, dar ciorbele de la prânz îmi creează şi acum o senzaţie de vomă.

Tablourile cu Ceauşescu şi cu stema, aşezate deasupra tablei. Orele de sămbătă dimineaţa. Abecedarul cu Bucur la litera B şi Haiduc (cred că era câine), la litera…ghici care. Uniforma cu pătrăţele, albastru şi alb şi cu gulerul, mai mult sau mai puţin alb….

Serile întunecoase în care tata aducea bateria din maşină şi lega un bec chior la ea. Dacă eram la bunici, se aprindea lămpaşul. Şamponul verde de urzică şi hârtia igienică dură, precum vremurile de atunci. Pasta de dinţi cristal. Pâinea albă şi semi, luată cu buletinul, uneori doar jumătate. Alimentara cu zeci de piramide de borcane pe care nu le cumpăra nimeni. Coada la care stăteai pentru o sticlă de lapte, probabil amestecat cu apă, din sticlele cu gura aceea lată. Coada la roşii de la aprozar, când o femeie a primit gogonele şi, de ciudă, a început să arunce cu ele după vânzătoare. Bananele verzi, când le cumpărai, dar pe care le uitai şi putrezeau pe undeva prin dulap. Când apucam să gust una, aveam senzaţia că plutesc. Trebuie să recunosc, încă am o obsesie cu bananele. Brifcorul şi apa minerală de la Buziaş sau Lipova, cu sirop.

Tăicuţa care se trezea imediat după ora 3 dimineaţa să ajungă la colectiv. Anul în care a trebuit să cultivăm cartofi pe spaţiul din faţa casei.

Excursia la mare, cu dacia crem. Saturn, hotel Tosca, 335. Tata se scula în fiecare dimineaţa şi lua canistrele. Mai trebuia să ne şi întoarcem acasă. Şi la plecare şi la venire, maşina a fost plină de canistre, erau şi la picioarele noastre.

Predicile de duminică de la prânz ale fratelui Iosif Ţon pe radioul din lemn maro. Televizorul Sirius.  Aparatul de fotografiat rusesc a lui tata….chiar sunt curios dacă îl mai găsesc pe undeva.

Bisericile mereu pline. Cântările Evangheliei compilate de fratele Hodoroabă. Cântările Nemuritoare ale lui Traian Dorz. Cărţile acele pentru copii, unde toţi aveau capul mare şi rotund, dar erau drăguţi.

Numărul de la Dacie: 4 TM 5221 şi duminicele fără soţ în care trebuia să aşteptăm până la miezul nopţii să plecăm de la Vinga.  Mda…prea puţin înţelegeam pe vremea aceia.

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s