Despre daruri (2)

Este neplăcut să nu primeşti un dar, atunci când îl doreşti şi îl aştepţi. Este şi mai neplăcut să primeşti un dar al cărui conţinut să te lase rece. Poate că cel mai trist lucru însă este ca darul pe care vrei să îl oferi să îţi fie refuzat. Puţine lucruri rănesc mai mult inima noastră decât acest refuz.

Uneori, ceilalţi sunt îndreptăţiţi să ne refuze darurile. Iată câteva situaţii:

–        mita este un dar care ar trebui refuzat întotdeauna.

–        darul oferit  pentru ca mai apoi să putem şantaja sau manipula.

–        darul oferit pentru a umili. (cu alte cuvinte pentru ca mai apoi să poţi scoate ochii.)

Atunci când astfel de daruri sunte refuzate ele nu vor răni inima dătătorului, ci doar orgoliul sau interesele sale. Este o chestiune de onoare să refuzi astfel de cadouri. Din păcate, de multe ori nu o facem. Ne vindem prea uşor pentru o cutie de ciocolată, o cafea sau un plic. Repet, să nu ne fie teamă că rănim astfel de oameni refuzându-i. Le rănim doar orgoliul, iar asta se cheamă faptă bună.

Dar, există şi situaţii când darul e oferit cu cele mai bune intenţii şi totuşi este refuzat. Uneori din mândrie. Vă mai amintiţi de Moromete: „Domnule, eu întotdeauna am dus o viaţă independentă.” Mândria, acel mosntru hidos, cuibărit în inima noastră de la cădere încoace, care ne şopteşte mereu: „Poţi şi singur!” Mai apare câteodată şi bănuiala nefondată: „De ce îmi oferă? Va trebui să mă revanşez! Iar eu nu am de gând să ofer nimic.” Astfel, refuzăm darul, temându-ne că va trebui să îl întoarcem. Da, da! Refuzăm darul din zgârcenie. Întortocheată mai e inima noastră…

Tristeţea cea mai profundă însă apare atunci când te dăruieşti pe tine însuţi şi eşti refuzat. Nimic nu răneşte mai mult inima umană decât acest refuz. Este teama cu care trăieşte adolescentul, dispus să-şi vopsească părul verde şi să se drogheze doar ca să nu fie respins. E teama soţului şi a soţiei. E teama părinţilor şi a copiilor.

Acest refuz poate lua două forme. Ura este o formă de a respinge dăruirea de sine. Cea mai cruntă însă este nepăsarea! Ura ia în serios persoana respectivă, nepăsarea o ignoră. Este ca şi cum ai spune „pentru mine nu exişti.”  Nu doar inima oamenilor este rănită în felul acesta, ci şi inima lui Dumnezeu. La fiecare Crăciun în care Hristos se oferă lumii. O mică parte Îl primeşte. O alta Îl urăşte. Marea majoritate Îl ignoră. Prea mulţi dintre aceştia se numesc creştini.

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s