Ce gust au sărbătorile pentru mine?

Gust de cafea de la Starbucks. E cam scumpa, asa ca o cumpăr doar de Craciun. E foarte prajită şi imi place mult aroma! Mai au şi gust de cârnaţ fript cu varză murată. Şi de răcituri, dar…mă opresc aici cu capitolul mâncare ca să nu mă judecaţi. (Probabil aţi făcut-o deja!)

A ce miros sărbătorile? A cărţi, a ce altceva? E bucuria mea să mă duc într-o libărărie, cu binecuvântarea Geaninei, şi să aleg câte ceva. Acest proces al adulmecării oferă satisfacţii nebănuite. Anul acesta am fost la Cartea de nisip.  M-am obişnuit de câţiva ani ca în perioada aceasta să citesc ceva de C.S. Lewis sau Tolkien.  Fără un motiv anume.  Din motive lesne de înţeles, tot în perioada aceasta, citesc câte ceva despre revoluţia din 89 sau despre perioada comunista. Gustul e destul de amar, dar nu avem voie să uităm. Anul acesta mi-am făcut timp să trec şi pe lângă biserica reformată unde a început totul. Locul era atât de liniştit acum. Doar coroanele agăţate de-o bară, pe zid,  aminteau de ceea ce s-a întâmplat atunci. Şi o dacie galbenă. Ce poate să te transporte în acele vremuri, dacă nu o dacie galbenă 1310?

Să nu uităm mirosul de aer rece, îngheţat! Iubesc frigul!!!! O aştept pe vărjitoarea rea din Narnia pe la noi! Toţi alergenii sunt îngheţaţi şi uitaţi. Nu mai strănut decât rar. Nu mai tuşesc din cauza astmului alergic. Îmi place să mă plimb pe câmp şi să privesc plantele îngheţate. Totul tace, totul stă nemişcat. Plimbările în natură, iarna, sunt extraordinare!

Pentru mine, sărbătoarea naşterii mai înseamnă taină. Fiul lui Dumnezeu se face om, dar rămâne Dumnezeu. Cele două naturi coexistă în aceiaşi Persoană! Cum se poate? Şi mai înseamnă lumină, strălucire. În mintea mea, Crăciunul apare ca o lumină extrem de puternică ce străluceşte pe un fundal extrem de întunecos. Cum ar putea fi altcumva când „El este Chipul Dumnezeului Celui nevăzut”?

(Recomand din toată inima citirea celei de-a doua părţi a cap.1 din Coloseni cu ocazia acestor sărbători.)

Iată şi ceva mai concret:

104_7881 104_7838 104_7841 104_7842 104_7847 104_7852 104_7856 104_7865 104_7868 104_7869 104_7870 104_7871 104_7873 104_7874 104_7875 104_7876 104_7877

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Ce gust au sărbătorile pentru mine?

  1. tibi zice:

    Vali, gata, am vazut unde tii cele doua lampi…

    Pentru mine, lampa este emblema celor mai fermecate clipe ale copilariei. O zi petrecuta cu bunica la coliba, (de fapt o casa de barne) cu o prispa spre miazazi si doua incaperi podite cu pamant, cu vatra de gatit inauntru si saivan pentru oi in preajma, in varful muntelui, ascultand vorba blanda a povestilor batranesti pentru copilarie de basm, pe fondul muzical al unei talangi ce rumega timpul, la lumina discreta a lampii formeaza ilustratia cea mai dorita a caldurii tihnite de familie.

    Aceeasi caldura de puf, sfidand lipsurile si frigul, ni se ofera dincolo de imaginatia rationala pentru a ne fi camin…

    Iosif si Maria l-au primit pe Domnul cu toata caldura parinteasca posibila in conditiile date, dar de fapt ei, Iosif si Maria erau cei invaluiti in caldura pufoasa a lui Dumnezeu Tatal in aceasta istorie. Ca si noi…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s