Şi uite aşa au fost măcelărite sărbătorile…din nou

Nu e doar vina lor. Fraţii au socotit că numărul de servicii este cel mai precis indicator al temperaturii spirituale. Aşa că au fost generoşi cu serviciile bisericeşti. Mai bine să fie, decât să nu fie. Să vezi tu efervescenţă spirituală la serviciul din dimineaţa de după colindă. Într-adevăr mai apare câte un colindător, dar arată de parcă ar fi în perfuzii.

Trebuie să admită însă că este şi vina lor. Şi-au planificat multe. Aperitiv!

Să fie…dar nu se poate doar de-un fel. Nu se poate fără sarmale. Doar un fel de friptură? Prăjituri! Fala oricărei gospodine. Practic, creativitatea nu are limite aici. Foile sunt întinse prin toată casa: pe sus, pe jos, în bucătărie, în bibliotecă.

Şi-au planificat multe pentru un interval scurt de timp. Asta chiar doare şi trebuie redată mai pe larg.

Au socotit că tot ceea ce ţine de Crăciun trebuie făcut în Ajunul Crăciunului. De ce să facă pregătiri prealabile? Le subestimezi eficienţa? Momentul în care au realizat că, vorba lui Arghezi, „nu se poate,” a fost mult prea târziu. S-ar fi oprit, dar toate erau pe foc…nu mai e cale de întoarcere. Aşa că dă-i şi luptă. Cu mâncarea, unul cu altul, cu copiii. Încep „urările” de Crăciun. Când să se îmbrace pentru adunare au venit colindătorii. Hmm, i-or fi auzit cum zbierau? Iată încă o taină a sărbătorii. Chinuitoare taină. Au cântat fals pruncii, dar toate strofele. Le-au dat bani ca să scape mai repede. Era gata una din prăjituri, dar doar cea arsă.  În cele din urmă s-au îmbrăcat şi au ….realizat că el nu are tivul făcut la costumul nou. Îl prinde ea cumva, dar să nu se fâţâie prea mult. Apoi au…pierdut cheile de la maşină. Nimeni nu e vinovat. Se găsesc. Apoi au plecat. Pe bune. Cu toţii au fost de acord că niciodată n-a fost traficul mai infernal. Ce se plimbă domnule oamenii de Crăciun în loc să stea acasă?

Lovitura mare vine în curtea bisericii. Şi-a uitat baticul acasă. (Soţia bineînţeles.) Of şi era unul roşu cumpărat special pentru Crăciun. Exact cum a purtat şi Maria. Nu au întârziat decât 1/2 oră. Intră. E plin. Ei!!! Cum se mai întoarce toată lumea şi se uită după ei, chiar acum când ei nu i se asortează baticul cu costumul ei, nici cu cravata lui. De când a cumpărat noile haine şi-a tot imaginat privirile admirative ale celorlalţi. Imprevizibilă viaţa asta! A trebuit să-l pună pe cel de rezervă din geantă. De fapt, şi-a uitat şi Biblia, dar asta nici  n-o mai sesizează. Se aşază. O soră prietenoasă, ca la 60 de ani, de pe rândul din spate, îi mai drege baticul. Apoi îi scutură şi lui mătreaţa de pe umeri. De acum sunt pregătiţi pentru închinare. Contribuţia lor la prospeţimea spirituală a întâlnirii va fi semnificativă.

Dar vai!!!A uitat acasă tava cu prăjituri pentru Crăciunul orfanilor. Îi spune şi lui, în şoaptă. Va trebui să plece şi să o aducă. El.  El bombăne. Biserica se ridică să cânte şi să strângă darurile, mai mult sau mai puţin de bună voie. Chiar pe el trebuia să-l pună să se roage după citirea textului? Oricum, ca să fie sigur că nu e fariseu s-a rugat să îi ierte Domnul şi păcatele cu voia şi cele fără voia. Predicatorul îi cheamă acum pe cîmpiile Betleemului şi el se şi duce. E cam cald în adunare. Parcă a aţipit un pic. Într-adevăr a fost pe câmpiile Betleemului, dar nu mai ştie sigur dacă în vis sau era din predică…Probabil că în vis pentru că se certa cu soţia pe-acolo. Ce mai contează cum, bine c-a ajuns şi s-a şi întors. Ei, în vis realizezi mult mai mult decât în realitate.

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Şi uite aşa au fost măcelărite sărbătorile…din nou

  1. tibi zice:

    Dragostea de Dumnezeu a pionierilor credintei (bunicii si parintii nostri) s-a manifestat prin numarul normal de adunari cu ocazia sarbatorilor. Sa nu uitam ca in acea perioada nici cei necredinciosi nu mai faceau in gospodarie treaba ci sezatori (de cele mai multe ori cu nivel moral indoielnic) . In timp am ramas cu numarul normal de adunari dar fara dragoste. Nu am inteles ce i-a adunat pe ei. Am incercat sa compensam- sofisticam cu „programe” de copii, tineret, familii, cor, orchestra, fanfara, grupuri, mancare, imbracaminte, et c si ne-am dat seama ca tot nu este cum a fost. Acum reducem numarul normal de adunari (uitandu-ne cu coada ochiului si un „zambet” superior la cei in varsta) crezand ca aceasta ii va da gata definitiv si nu vor mai sta in calea fericirii noastre de sarbatori.
    Privirea lor nu exprima cumva mila ?!

    Desigur,nu numarul adunarilor este problema…

    • Chivuta zice:

      Asa-i, nu numarul adunarilor e problema , nici a costumului, nici a baticului, nici macar a marcii masinii pe care o parcam . Problema e ca nu avem bucurie , suntem posaci , acri ( ce sa mai intind mana , doar barbatii isi dau mainile si apoi sora nici macar nu s-a uitat la mine ), pur si simplu nu mai imi vine sa cant . Dece ?
      Poate raspunsul e intr-o strofa a unei cantari ( unii au zis ca e prea „penticostala”):
      ” Lăsaţi Duhul Sfânt să lucreze
      Să ne elibereze de blestem şi păcat
      Lăsaţi pe pământ fericirea
      Dragostea şi iubirea ce Isus le-a lăsat.:/”

      • tibi zice:

        Cred ca ai dreptate. Numai Duhul Sfant poate crea o atmosfera duhvniceasca satioasa.

        Deocamdata adunarile noastre seamana cu fisierul unei biblioteci (dulapul cu zeci de sertare si sertarase in care se tin fisele cartilor). Intram in sala fisierului direct din strada si smucim scurt de sertarul cu rugaciuni de deschidere. Spunem o rugaciune de deschidere. Trantim sertarul la loc si smucim sertarul cu prima cantare. Trebuie sa fie de dezmortire. Spunem cantarea si trantim sertarul. Smucim sertarul cu a doua cantare o spunem si pe asta si trantim sertarul la loc. Mai smucim niste sertare si le trantim la randul lor indartat. Nu trebuie sa uitam de sertarul cu maner aurit si panglici multicolore oricat de duhovniceasca ar fi atmosfera. Sertarul cu anunturi. Chiar daca vine ca un dus de gheata pe spinarea unui nou nascut nu trebuie renuntat la el (la sertar desigur) in ruptul capului. Copilul trebuie sa se caleasca… Mai smucim un sertar, doua si le trantim eficient la loc. Apoi cel cu rugaciuni de incheiere. Se aud doi, trei copii care striga „gata” ! (Oare isi bat joc de noi?!) Adunarea se declara incheiata. Stim de la inceput pana la sfarsit desfasuratorul. Desigur in afara de anunturi. Oare de ce o fi spus Domnul Isus in celebrul capitol 3 din Ioan „vantul sufla incotro vrea, si-i auzi vuietul; dar nu stii de unde vine nici incotro merge.Tot asa este cu oricine este nascut din Duhul”. Desigur o astfel de atmosfera in care sa fii purtat de Duhul Sfant inca din strada, la prima rugaciune si apoi la cantare si la inchinare si la predicare si la benedictie ca pe aripi in inaltul cerului si apoi sa fii adus inapoi usor pe pamant este greu de realizat…

        Si totusi, oare de ce o dorim atat de mult ?!

  2. anonim zice:

    fapt real?????+

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s