Când gura o ia înainte…

Ni se întâmplă adeseori. Uneori la mânie, atunci când spunem lucruri pe care le regretăm teribil. Gândind lucrurile la rece, nu ne vine nici nouă să credem. Uneori, gândurile se aud….am fi vrut să păstrăm doar pentru noi respectivul comentariu, dar, dintr-o eroare regretabilă, gura s-a deschis.

Aş dori să mă refer aici la un alt gen de situaţie. La gura care se făleşte cu lucruri mari, fără a avea suport în realitate. Uneori, din interes. Este vorba de doamna de la hotel care îţi descrie condiţiile luxoase de care te vei bucura. Ajungi acolo însă şi dai de o cameră seminîncălzită, mirosind a mucegai. Priveliştea superbă este tencuiala cenuşie a clădirii alăturate.

Să ajung însă şi la ceea ce mă doare pe mine. Cred că gurile noastre, ale evanghelicilor, tare des o iau înainte. Sunt atât de zburdalnice, iar noi nici nu ne mai dăm seama. E gura predicatorului care îţi spune că dacă te rogi şi citeşti din Biblie vei avea o viaţă fericită şi prosperă. Apoi, sunt constatări pe care le facem în diverse situaţii de viaţă. Dacă mergem în misiune şi se sparge roata este „uneltirea diavolului.” Dacă ne ia răceala este un „duh de boală.” Dacă adunarea e obosită sau posomorâtă, sunt „duhuri de împotrivire”. Auzind expresiile acestea îţi vine să crezi că suntem într-o permanentă încleştare cu împărăţia celui rău. Chiar suntem? Cu aceiaşi uşurinţă aud oameni cărora Domnul le-a vorbit şi le-a spus şi le-a spus, şi le-a spus…Eu mă simt ca Arghezi în preajma lor: „doar mie Domnul veşnicul şi bunul nu mi-a trimis de când mă rog nici unul (înger).” Ceea ce mi se pare ciudat este că atunci când împrăştie conţinutul din desaga cu mesaje divine, acestora le lipseşte adeseori profunzimea şi consistenţa. Mult mai corect ar fi să spună: „Mă gândeam şi eu…”O şi cum o ia gura pe dinainte… Unii vorbesc mereu despre „Tata.” Nu cred că este greşit din punct de vedere teologic/biblic, dar această formă de adresare presupune o intimitate deosebită cu Dumnezeu, iar aceste chestiuni intime trebuie ţinute în familie. Îngăduiţi-mi ca uneori să mă şi îndoiesc de existenţa acestei apropieri.

Da, am creat un Imperiu al Vorbelor mari. Ne-am obişnuit atât de tare cu el, că nici nu mai sesizăm discrepanţa. „E frumos, e admirabil, dar lipseşte cu desăvârşire.” Se miră în schimb cei pe care noi îi numim „din lume.” Se miră şi pleacă mai departe. Trist.

 

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Când gura o ia înainte…

  1. foolfield zice:

    In `vorbele mari` intra si aberatiile amvonarde? Vorbele umflate devin de regula imperialisme verbale oridecateori sunt asimilate necritic si `inghitite` ca atare. Discrepantele trec neobservate, asemanarile, ashijderea… Amalgamari indiscernabile. Intr-adevar, trist…Adeseori desaga cu `mesaje divine` e lipsita de continut. In schimb e indesata cu umpluturi. Cei pe care noi ii numim `din lume`, traiesc in lumea reala, se confrunta cu problemele ei, cad adesea sub poveri insuportabile, cum ar fi nonsensul vietii. O imersiune in apa tulburata a lumii, nu e oare un botez dezinhibant, constientizant, eliberator? In plus, am inceta sa ne balacim cu dezivoltura in certitudinile noastre cultice. Felicitari pentru articol. E cutremator de realist.

  2. foolfield zice:

    erata: `dezinvoltura`. scuze…

  3. tibi zice:

    De data aceasta articolul si- a propus sa detoneze cu o petarda un „edificiu” cariua i s-au pus fundatiile in urma cu cel putin 35-40 de ani, daca nu mai bine, in urma a zeci de predici si sute de ore de rugaciune si staruinta si grupe numeroase de partasie si misiune consecventa, duminica de duminica, et c. Nu este vorba doar de un limbaj ci si o atitudine si o mentalitate si chiar o „cultura”.

    Limbajul corect, atitudinea corecta si cultura corecta nu poate fi construita pe baza unui articol in aceste conditii. Este nevoie de un nou model robust, coerent, corect in relatia cu Dumnezeu si cu oamenii! Poate este chiar nevoie de o noua scoala…

    Cine va trage astazi cu autoritate prima brazda spunand „calcati pe urmele mele”?…

  4. eumiealmeu zice:

    Stau uneori și mă gândesc, privind blogurile evanghelicilor, dacă vă faceți un serviciu sau un deserviciu, scriindu-le. Vă scoateți în evidență defectele, în loc să vorbiți despre Hristos – și mai vreți ca oamenii să vă viziteze și să accepte Adevărul. N-ar fi mai bine dacă ați discuta asta la adunări administrative și pe blog ați vorbi despre frumusețea creștinismului?

    • tibi zice:

      A vorbi corect despre Hristos/crestnism implica a vorbi corect si despre mine/noi. Cunoasterea lui Hristos impune cunoasterea mea/noastra si IMPLICIT luarea masurilor pentru corectarea noastra. Hristos nu a venit (doar) sa avem despre cine vorbi frumos. Hristos avenit sa aduca iertare si IMPLICIT sa ne transforme „dupa chipul Sau”. A tacea in privinta defectelor inseamna ipocrizie. A cunoaste defectele, a le afirma si a nu face nimic inseamna tot ipocrizie. A mentine un model atunci cand si-a atins/depasit limitele este o problema mai grea decat ipocrizia. A forma un model nou este o problema si mai mare ce tine de comunitatea evnghelica (gandire, studiu, rugaciune, et c).

      Eu doresc gasirea problemei, a cauzei, a solutiei si a punctului de pornire.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s