Să nu (o) ucizi! (1)

Vai de mine! Cine are gânduri atât de sinistre? Şi cine este obiectul? Încep cu obiectul: generaţia tânără din bisericile noastre. Vrea cineva să o ucidă? Păi nu prea vrea nimeni, dar mulţi o fac, fără să îşi dea seama. Unii prin neglijenţă, prin faptul că nu fac nimic. Alţii, pentru că fac. Stau mereu şi mă gândesc care sunt mai vinovaţi…În cele ce urmează mă voi referi la o modalitate concretă prin care tinerii pot fi ucişi: mesajele susţinute la întâlnirile de tineret.  Voi arăta cum se poţi comite crima, dar, uneori, voi oferi şi câteva note explicative, pentru a nu fi greşit înţeles.

(1) Predică mereu aceleaşi subiecte uzate. Integritate, puritate, cum să fii altfel, călăuzire. Foloseşte doar texte din Daniel (care s-a hotărât să nu se spurce) şi Iosif, iar apoi arată-le că  aplicaţia practică e una singură: să nu copieze.

Subiectele menţionate mai sus sunt de o importanţă deosebită, dar tinerii noştri au nevoie să cunoască întreaga Biblie, întregul plan al lui Dumnezeu. Noi plecăm de la premisa că tinerii fac numai prostii şi suntem pregătiţi mereu să le dăm peste mâini. Trebuie să le spunem apăsat ce este păcat, să îi învăţăm să discearnă între bine şi rău, dar să nu le întipărim în minte ideea că biserica este o şcoală de corecţie. Demersul trebuie să aibă şi un caracter pozitiv. În mai multe ocazii, am fost surprins să aflu că tinerii sunt preocupaţi de chestiuni teologice de detaliu. Un tânăr mi-a cerut la un moment dat să îi spun mai multe despre teofanii. Sincer, nu credeam că subiectul se află printre preocupările lui.

(2) Foloseşte glume nesărate şi un limbaj pe măsură, cu intenţia de a face mesajul atractiv. În felul acesta vei arăta că nu ai nimic de oferit, ci te bălăceşti în aceiaşi băltuţă ca unii dintre ei. Îi vei jigni, întrucât îşi dau seama că în alte contexte nu îţi permiţi aşa ceva. Cel mai grav însă, îi vei dezamăgi… şi îşi vor pierde încrederea.

(3) Dă dovadă de cât mai multă incultură, că oricum tinerii de azi sunt inculţi. Să nu cumva să faci referire la vreun scriitor, la vreo operă de artă (sculptură, pictură etc.) Vor ajunge să  asocieze credinţa cu viaţa intelectuală, cu raţiunea. Atunci chiar o încurcăm cu toţii….Poţi chiar să le spui că noi suntem oameni simpli şi nu avem pretenţia să cucerim academia. Noi ne pregătim doar pentru cer, unde nu mai este chin, deci nici viaţă intelectuală.

Arată-le că nu trebuie să citească şi să studieze alte cărţi, precum spunea (sper să nu mă înşel!) cel ce a pus foc bibliotecii din Alexandria: dacă e împotriva Coranului, să ardă. Dacă nu e, să ardă, că oricum avem Coranul…

-va urma-

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Să nu (o) ucizi! (1)

  1. foolfield zice:

    Printre unii bisericosi operele de arta de pilda, sunt considerate ca facand parte din categoria `celor lumesti` fata de care trebuie sa ne pastram `curati`. Cred ca ceva esential, reperabil ca puls al timpului in care traim, scapa mereu mentalitatilor osificate fixate obsesiv in timpuri demult apuse. Incultura tinerilor nu e oare stafeta (`mostenirea`} transmisa de catre cei ce i-au precedat? Ma intreb si eu…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s