Cum am luat-o pe arătură

Se face ora la care trebuie să ieşim la jogging. Plouă mărunt, dar suntem hotărâţi. Căutăm pelerinele de munte şi ieşim. Din motive lesne de înţeles, câinii nu ne însoţesc azi.

Ţinta de azi a fost 15 min (minute, nu metri). În primele zile mă tot uitam la cronometru, iar asta înrăutăţea situaţia, aşa că am lăsat telefonul în buzunar. Cele mai grele sunt ultimele două minute. Am dezvoltat însă o şmecherie care mă ajută. Mă dedublez. Încep să dialoghez cu trupul meu:

Trupul: Nu ne oprim?

Eu: Nu.

Trupul: Nu mai pot.

Eu: Văd că mai poţi…

Trupul: Nu mai vreau. E prea greu şi mă doare.

Eu: Cred că te doare-n cot de sănătate. E spre binele tău deşteptule.

Trupul: Am hotărât. Mă opresc.

Eu: Îmi pare rău, NU TU hotărăşti asta.

Poate ziceţi că, fiind pe câmp, am luat-o pe arătură. Ziceţi ce vreţi! Mai bine să mă dedublez decât să mă dublez!

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Cum am luat-o pe arătură

  1. Ionut Pirtea zice:

    Fain, Vali! E de-a dreptul dostoievskian monologul asta interior; e acolo o dialectica subtila, o disputa intre cerebral si somatic, o lupta invizibila, etc, etc :).Gandire, iar gandire … Vad ca filosofezi si pe ogoarele Mosnitei 🙂 Mi-a placut mult. Domnul cu tine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s