Jurnal de familie: (1)

Numai ce-am pus jos o maşină manuală de tuns. Trebuie să aibă vreo 70 de ani. A fost a lui tăicuţa şi o folosea pentru a-l tunde pe tata când era mic. Îl trăgea de numa’ dar nu-i păsa. O iau din când în când, strând de câteva ori de ea şi o pun înapoi pe raft. Împreună cu ea însă, apare şi posesorul ei:

Tăicuţa s-a născut pe 7 Octombrie, 1914 în Tărcăiţa, jud. Bihor. Nu cunosc prea multe despre copilăria lui, dar uşoară n-a fost. A făcut cinci clase, patru în Tărcăiţa şi a cincea în Totoreni. Dacă nu era măicuţa, n-ar fi investit prea mult nici în educaţia copiilor. Cred că avea undeva peste douăzeci de ani când s-a căsătorit cu măicuţa. Nu a fost cel mai înţelegător şi sensibil soţ. Când s-au mutat din Bihor la Vinga, au făcut câteva drumuri cu căruţa pentru a-şi aduce lucrurile. La un moment dat, roata căruţei trece peste piciorul măicuţei. El reacţionează zbierând la ea că nu este atentă! La naşterea unuia dintre copii, tăicuţa a venit la dispensar şi a adus…o creangă cu cireşe şi „ceva” de băut pentru asistente. Încă nu se pocăiseră şi Santalul nu se găsea în anii 50. Tot legat de „sensibilitatea” lui, când tata era în clasa a treia, a avut o surpriză de proporţii: într-o dimineaţă, tăicuţa apare la el în clasă, cu cizmele de cauciuc şi cu biciul în mână, căutându-l insistent cu privirea. Trebuia să îl ia la coasă.

Ca mulţi din generaţia lui, a luptat în cel de-a doilea război mondial. Câte povestiri nu avea de pe-acolo…Cum a vrut să sară în şanţ alături de alt soldat şi acesta, providenţial, l-a oprit. N-a ajunsese tăicuţa prea departe când un proiectil a explodat  în şantul respectiv, fărmiţându-i colegul. Cu siguranţă întâmplarea l-a marcat mult pentru că o tot povestea, chiar şi atunci când avea mintea-ntreagă. Apoi, cum s-a strecurat în spatele frontului inamic pentru că nu mai aveau apă…

S-au mutat la Vinga şi nici nu a apucat să îşi facă un rost că a venit tăvălugul colectivizării. În perioada aceasta se întoarce la Domnul, fiind evanghelizat de alţi bihoreni ajunşi la Vinga. Înţelege pocăinţa  în termenii schimbării comportamentului, aşa cum o înţelegeau cei de atunci.

Vorbind despre părţile lui pozitive, avea un simţ al datoriei ieşit din comun. Între trei şi patru dimineaţa era sus şi mergea la colectiv să vadă de cai şi să ia căruţa. Era atât de „scrofulos la datorie,” că şi-ar fi dat şi viaţa. Un cal îl loveşte la un moment dat în cap, cu copita şi îi sparge arcada. Starea e cât se poate de gravă, dar tăicuţa refuză să plece la spital: cum să lase el caii?

Modul cum practica disciplinele spirituale era deosebit de interesant…Despre asta, mai încolo.

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s