Când Duhul te trimite în bibliotecă (Fapte 3:42)

Nu de puţine ori şi nu de la puţini oameni am auzit comentarii de genul: „Ce se tot pregătesc atâta predicatorii ăştia? Sting puterea Duhului!” Îmi amintesc de un episod din biserica în care am crescut: înainte de a începe predica, fratele X şi-a scuturat energic Biblia înaintea noastră ca să vedem că nu cade de acolo niciun bileţel, deci se lasă călăuzit în totalitate de Duhul.

Fapte 3:42 vine să dinamiteze această gândire păguboasă: „Ei stăruiau în

învăţătura apostolilor.” Dacă a existat o perioadă când Duhul Sfânt a fost prezent şi la lucru în cadrul bisericii, aceasta a fost tocmai perioada descrisă aici. Care a fost efectul lucrării Duhului: STUDIUL! Nu doar că prezenţa şi lucrarea Duhului nu i-a scutit pe credincioşi de studiu, dar i-a călăuzit să o facă.

Sunt perfect de acord că a predica sau a conduce un studiu biblic în adunare presupune mai mult decât studiu. Este mult mai mult decât un simplu exerciţiu academic. Sunt însă la fel de convins că Duhul Sfânt îi onorează cu putere şi autoritate pe cei care iau în serios Cuvântul pe care El, Duhul Sfânt, l-a inspirat.

Dacă nu ne luăm în serios studiul, putem oricând să strigăm din străfundul plămânilor pastorali. Prea mulţi confundă zbieratul cu puterea Duhului. Putem să plângem, manipulând sentimental adunarea, iar între reprizele de plâns să presărăm ceva glumiţe. Putem să luăm biciul şi să predicăm „pocăinţa adevărată” până când fraţii sângerează. Unora le place. Simt că în felul acesta îşi ispăşesc păcatele.

Putem apela la multe artificii, dar nu vom mai face lucrarea lui Dumnezeu, ci vom fi clovnii de serviciu. Să ne tocim deci coatele la studiu şi genunchii la rugăciune. Atunci putem nădăjdui că Domnul va deschide zăgazurile cerurilor.

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Când Duhul te trimite în bibliotecă (Fapte 3:42)

  1. foolfield zice:

    Studiul, sub aspectul dezbaterii inteligente, devine tot mai putin important in spatial evanghelic autohton. E mai comoda improscarea cu decibeli decat expunerea obiectiva care presupune din start prezenta de spirit, baza discursului realist. Manipularea sentimentala a adunarii pe de alta parte, nu prea mai `tine`. Realitatea a devenit invaziva, frusta, de neocolit. Expunerile pastorale ar trebui sa tina cont de aceasta. Felicitari pentru articol.

  2. VIII zice:

    „Putem să plângem, manipulând sentimental adunarea”.

    Nu orice plans este de ironizat sau batjocorit! Prea usor „descurcaretii evanghelici”, cei a caror inima intelenita a aruncat afara plugul suferintei, batjocoresc incercarile si asa rare ale unor predicatori de a- i sensibiliza pe ceilalti. Ei vor sa pozeze in durii rationali si pragmatici, dar seamana mai mult cu soiul de crabi care se orneaza cu tot felul de tinichele si gunoaie gasite pe fundul marii. In Ieremia 9: 17,18 Dumnezeu spune: „Cautati si chemati plangatoarele… ca sa ne curga lacrimile”. Exista situatii in care starea noastra este realmente de plans. Plansul isi are vremea lui. Atunci trebuie sa plangem. Ce facem cand comunitatea nu este „cu o inima si un gand” iar unora le vine sa rada cand altora le vine sa planga? Probabil incepe batjocora.

    De asemeni Amos acuza pe cei „puternici” ca le este scarba de cei ce vorbesc din inima. (5:10) . A plange, in mod normal, este o manifestare din inima. Unii prind atunci ocazia de a-si evidentia puterea.

    Nu plansul este problema ci dorinta de manipulare facila sau de a arata superioritatea fata de cel in suferinta.

    Cu „glumitele” este cu totul alta problema. Este cunoscuta afirmatia din folclorul evanghelic: „unii predicatori in loc sa hraneasca oile distreaza caprele”.
    I
    Pentru toate observatiile din articol este valabil Ieremia 48:10. „blestemat sa fie cel ce face cu nebagare de seama lucrarea Domnului”. (greu subiect de predica)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s