2 plăceri interzise

Nu tot ceea ce ne aduce plăcere este bun. Iată două „plăceri” de care cred că at trebui să ne lepădăm ca de cel rău:

1. Plăcerea bârfei. Nu degeaba aseamănă Proverbele cuvintele bârfitorului cu prăjiturile. Bârfa este echivalentă pentru mulţi cu  degustarea unei prăjituri fine. Prea puţini sunt aceia care simt şi „dezgustarea.” De ce ne place? Pentru că atunci când bârfim, ne plasăm pe noi înşine într-o poziţie de superioritate vis a vis de persoana bârfită. „Ai auzit ce-o făcut???,” ne mirăm noi. „Cum o putut mă să facă aşa ceva?” Iar în gândul nostru spunem „Eu niciodată nu m-aş coborî la un asemenea nivel…” Ne simţim (sau, cumva, „nesimţim”?) bine bălăcindu-ne în propria noastră superioritate.  Tocmai de aceea bârfa implică adeseori şi exagerarea. Cu cât afundăm mai tare persoana bârfită în noroi, cu atât ne înălţăm pe noi. Cu cât e răul altuia mai mare, cu atât ne înveselim mai tare. Urâtă plăcere, atuci când o pui în adevărata ei lumină.

2. Plăcerea denigrării. Înrudită cu bârfa, înseamnă a-ţi umple mâinile cu noroi pentru a împroşca o persoană, o instituţie etc. Bârfa are loc în privat, în grupuri restrânse. Denigrarea este un fel de „bărfă publică,” eliberată din captivitatea intimităţii.

Foarte interesant, cei care se delectează cel mai adesea cu denigrarea sunt frustraţii. Aceia care la capitolul realizări nu pot bifa decât faptul că există. Sunt oameni, cum zicea Andrei Pleşu de Antonescu, „bucuroşi că sunt contemporani cu ei înşişi.” Realitatea tristă şi stătută în care respiră nu îi va împiedica să dea cu pietre în tot ce apucă. Să-şi înfigă toporul în orice copac care a îndrăznit să crească ceva mai sus ca ei. Dă-i pe păstori, dă-i pe cântăreţi, dă-i pe scriitori…în general pe toţi cei care au ajuns la realizările visate de tine. Greu e să scrii un post pe FB sau pe blog? „Dă-i nainte cu tupeu /şi-ai să vezi că nu e greu!” Să nu uităm însă ce zicea Ravi Z: când arunci cu noroi, nu doar că te murdăreşti pe mâini, dar pierzi şi terenul de sub tine.

Există unele plăceri permise, în perimetrul stabilit de Dumnezeu. Acestea două însă sunt interzise în orice vreme şi în orice loc. Atât bârfa cât şi denigrarea îşi stabilesc un obiect asupra căruia proiectează fel şi fel de răutăţi. Bieţii oameni! Nu îşi dau seama că atunci când se îndeletnicesc cu astfel de activităţi, vorbesc de fapt…despre ei. Despre micimea caracterului lor şi mai nimic despre ceilalţi. Afară cu bârfa şi denigrarea!

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la 2 plăceri interzise

  1. VIII zice:

    Barfa este, de cele mai multe ori, o problema dubla. Prima este cea pe care ati evidentiat-o deja. A doua problema este a celui care ofera ocazia. Am observat ca exista o categorie de oameni care au o placere deosebita de a soca societatea prin orice mijloace si in orice domeniu ce le pica la indemana. Seamana mai degraba cu o rebeliune continua, intentionata si rau voitoare impotriva cutumelor si normelor comunitatii (spre exemplu). Problema este ca aceasta manifestare este insotita de placere si satisfactie cel putin stupida. Probabil produce adrenalina necesara unei „personalitati razboinice”, al carei scop este doar sa se opuna societatii/ comunitatii de dragul opozitiei, fara a avea un scop constructiv/ corectiv. In Legea lui Moise era interzisa barfa pe de o parte (Lev. 19:16), dar pe de alta, copilul care nu era ascultator de parinti (care nu se incadra normelor familiale- comunitare) era omorat (Deut.21:18). Nu numai de tatal lui ci de comunitate. Comunitatea avea un rol puternic moralizator- normator. Astazi, in numele „democratiei” si al „harului”, cand nu mai suntem multumiti sa producem valori comune si cand nu stim ce sa mai facem pentru a atrage totusi atentia, a ne face cunoscut numele si a capata „semnificatie”, ne este mai usor sa socam iesind din rand si huiduind cutumele comunitatii celor care isi vad de treaba lor (treaba pe care o fac generatie de generatie), sa le oferim un spectacol gratuit, dar apoi sa facem galagie sa nu se ia nimeni de noi si sa nu ne mai „barfeasca” nimeni. Uneori, hotul striga cel mai tare „hotii”. In Noul Testament este rostit un vai categoric (condamnare) pentru cei ce sunt prilej de pacatuire (Mt 18.7), categorie in care se incadreaza „uneori” si cei ce ofera ocazii de barfa.

    A acuza barfirea nu impune automat apararea barfitului.
    Sau, a acuza barfirea reclama totodata si acuzarea nonconformismului distructiv, socant, destabilizator (in cazul acesta).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s