Teologia slăbitului. De ce (nu) m-am apucat de slăbit? (despre importanţa motivaţiilor corecte)-1

Bună întrebare! Cred că este absolut necesar să ne oprim pentru a ne analiza motivaţiile. Dacă motivaţia nu e sănătoasă, ne spunea Mântuitorul, nici rugăciunea, nici postul, nici milostenia nu sunt bune de nimic. Cu atât mai puţin slăbitul!

1. Nu doresc să slăbesc ca să impresionez prin aspectul fizic.  Bineînţeles că arăţi mai bine când eşti slab, iar asta e un bonus. Nu vreau să fac pe spiritualul şi să spun că nu îmi pasă. Cred că oamenii cărora nu le pasă de cum arată au o problemă.  (cum cred că au o problemă cei care se încoardă şi se umflă fără oprire şi când sunt singuri.) Pe de altă parte trebuie să accept că nu sunt tipul atletic. Deci, gras, slab tot pe-acolo sunt. Rămân la fel de neimpresionant. Nu, nu sunt complexat în niciun fel din cauza aceasta. Dimpotrivă cred că e un dar din partea Domnului. Am şi aşa destule lupte pe care să le duc cu mine şi nu îmi lipsea şi încă una. Pe lângă acest aspect, atenţie băieţi şi fete!, am mai avut un avantaj, atunci când m-am căsătorit. Am fost sigur de un lucru:  că Ginny chiar se căsătoreşte cu mine de drag, din motivaţiile corecte şi că aspectul fizic nu joacă un rol predominant. Dacă acesta ar fi fost criteriul de bază, erau în mare peştişori mult mai aurii şi mai buni înotători decât mine. Ca să nu mai lungesc vorba, ameliorarea peisajului e un dar suplimentar, nu un factor motivator principal.

2. Şi nici nu vreau să slăbesc pentru că mă înscriu în trendul omului modern, obsedat de diverse „stiluri de viaţă.” Mulţi oameni au transformat preocuparea pentru un stil de viaţă sănătos într-o religie.  Priviţi doar cum se adaugă, an după an, câte un metru la raioanele de ceaiuri şi tincturi din hypermarket-uri.  Plouă şi ninge cu magazine naturiste. Nu spun că e rău, dar trist e când faci din aceste locuri biserică şi din tincturi şi ceaiuri mijloace ale harului.

Credinţa în Hristosul revelat în Biblie ne mântuieşte, nu porunci de felul „nu lua, nu atinge!” Credinţa aceasta ne vorbeşte despre importanţa trupului. Ne arată că nu este rău, întrucât a fost creat de Dumnezeu şi a fost asumat de ÎNTRUPATUL său Fiu. În centrul acestei credinţei se află învierea ÎN TRUP a Fiului Său. Speranţa mea este legată de o glorioasă zi în care trupul meu va învia. Până atunci Biblia îmi spune că Duhul Sfânt al lui Dumnezeu (caracterizat de Personalitate şi Divinitate) îşi face sălaş din trupul meu. Deci, cântarea care ne spune „sufletul tot ce ai” nu este întru totul corectă. Biblia ne vorbeşte cât se poate de clar şi răspicat despre importanţa trupului. Cu toate acestea, creştinismul nu este o religie a trupului! Tocmai aici se încurcă rău o confesiune a cărei nume nu voiesc a-l aminti aici.

Nu am preluat deci vreun „stil de viaţă inteligent” şi nici vreo „cură de slăbire minune.” Principiile Bibliei şi bunul simţ din dotare au fost suficiente. Iar m-am lungit cu vorba! Sintetizez deci spunând că nu vreau să slăbesc pentru că trupul se află în centrul preocupărilor mele, dar în acelaşi timp i-am înţeles importanţa, locul şi rostul. Nici nu vreau tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără moarte. Viaţa şi moartea sunt în mâna Domnului.  Nu vreau să-mi lungesc viaţa, dar nici s-o trăiesc chinuită, din cauza prostiei mele. Viaţa, câtă mi-o dă Domnul, vreau să o trăiesc linişit şi cu folos.

(to be continued)

 

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Teologia slăbitului. De ce (nu) m-am apucat de slăbit? (despre importanţa motivaţiilor corecte)-1

  1. Jona H zice:

    Asadar, cei care asteptam din partea ta o postare (si o poza) de genul –Secretul obtinerii „patratelelor” pe abdoment– sa ne punem pofta-n cui? 🙂

  2. Pingback: Slăbitul-importanţa motivaţiilor corecte (2) | Valentin Făt

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s