Fericirea=bicicletă, turmă de oi, poveşti cu mine şi cu Dumnezeu

Azi am fost fericit. Chiar fericit. Nu, nu a fost zi de salariu! Secretul se numeşte Kenzel, MTB-ul meu drag. Am plecat de acasă pe la 2. Am făcut vreo 25 de min. până la digul Timişului, la Urseni şi am luat-o în dreapta. Cer acoperit, dar nu era frig. Bătea un pic vântul, dar nu supărător. Parcă erau toate pregătite pentru mine. Frumoasă e natura aşa cum a lăsat-o Dumnezeu şi nu ne-am băgat noi degeţelele. Frumoase sunt locurile retrase, prea îndepărtate pentru a fi călcate de nesimţiţii ce leapădă gunoaie.

Bucuria mare a fost prima turmă de oi care mi-a ieşit în cale. Iacov a pariat anul acesta pe mieii pestriţi. Plini de ei. Vreo două sute de oi fătate, cu mieluşeii care behăiau aşa subţire. Bineînţeles, mă dau jos de pe bicicletă şi povestesc cu ciobanul. Diferit faţă de cei din categoria lui, în sensul că îi plăceau oile. Vorbea cu drag despre ele. Îmi spune că iezii sunt atâta de frumoşi, „parcă ar fi pictaţi.” Caprele nu poate însă să le scoată că fug ca nebunele. „Capra, capră rămâne…”, mă gândesc eu.

Plec mai departe şi singurătatea se întregeşte cu totul. Doar vântul îmi şopteşte câte ceva în ureche, dar finuţ, fără să mă deranjeze. Porţiunea pe lângă marginea pădurii a fost deosebită. Mult bine fac momentele de singurătate şi nu vrem să acceptăm asta. Avem nevoie de câţiva stropi de linişte, dar continuăm să zbierăm. Reconfortant să ai acele clipe în care eşti tu cu gândurile tale şi nu mai ai unde să fugi. Nu e niciun buton pe care să apeşi, niciun lile de dat…Eşti obligat să te confrunţi cu realiatea. Să faci ordine, să scoţi, să aranjezi. Ideea este că m-am întors limpede.

(Nu insist pe păţania de final. Luaţi-o ca pe un P.S. Treaba e că  natura şi-a cerut tributul. O creangă cu spini lemnoşi, nu ştiu numele plantei, s-a înfipt în…roata din faţă. Am zis că e doar agăţată. Cum pun mâna pe ea, cum se aude un sâsâit înspăimântător. Dau repede, până nu se desumflă complet, să ajung până la capătul digului, unde se poate ajunge cu maşina. Reuşesc. O sun pe Ginny, nimic. După lupte seculare răspunde. O instruiesc unde să ajungă. Mai să-i zic unde e cheia de la maşină: „în buzunarul de la pantalonii… de pe mine!!!”Bine e să ai surori! Oricum am fost mult prea limpezit şi energizat ca să mă enervez din atâta lucru!)

Deci, dacă vreţi bună dispoziţie, stare de bine, nu aveţi nevoie nici de bani, nici de mici, nici de muzică. Aerul proaspăt, natura şi bicicleta sunt suficiente. Şi povestiţi cu voi. Şi cu Dumnezeu.

Poza e din alt episod. Fericit şi acesta.

Poza e din alt episod. Fericit şi acesta.

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Fericirea=bicicletă, turmă de oi, poveşti cu mine şi cu Dumnezeu

  1. anonim zice:

    da trebuia sa merge+ti pe jos pe langa bici…..dak ati facut pana…pana acasa sa nu apelati la nimeni

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s