Progres? Să deschidem ochii mai bine! (şi să privim şi înlăuntrul nostru)

Nu, nu suntem aproape de culme. Dimpotrivă, de acolo am pornit. Ne îndepărtăm

de acel loc luminos tot mai mult, cu fiecare zi, cu fiecare pas. Călătoria omenirii a început pe vârful luminos şi senin al muntelui, dar acum continuă hotărât spre vale, spre abis şi întuneric. Foarte simplu spus, nu progresăm, ci regresăm. Mare dreptate avea cel care spunea că „omul este o ruină măreaţă.”

Sunt prea pesimist? Nu, deloc. Sunt doar treaz. Cum mi-am dat seama de această realitate? Am privit la ceea ce se întâmplă în jurul meu. În general, ne este greu să ne dăm seama de această stare de lucruri pentru că suntem absorbiţi de telefoanele noastre sofisticate şi fascinaţi de maşinile confortabile. Îi privim cu dispreţ pe cei care nu sunt familiarizaţi cu limbajul nostru, limbaj în care „share şi like” apar cu o frecvenţă tot mai mare. Nu vreau să fiu inconsecvent, întrucât folosesc aceste instrumente tocmai acum când scriu acest articol. În curând voi da şi „share.” Nici nu am de gând să renunţ la telefon şi la alte facilităţi moderne. Vreau să spun un singur lucru: că toate acestea nu sunt neapărat un semn al progresului şi al deşteptării umanităţii.  Dimportivă, cred că, adeseori,  toate aceste maşinării ne adorm sau ne distrag atenţia. Alunecăm în abis, suntem în cădere liberă, dar ţinem în braţe laptop-ul şi vizionăm o comedie.

Există în fiecare dintre noi o fiară, o bestie, ceva care ne trage mereu în jos. Ceva cu care suntem prea slabi să luptăm.  Un principiu al răului cuibărit undeva în adâncul fiinţei noastre. Ne repezim spre un abis pe care îl purtăm înlăuntrul nostru. Tocmai de aceea, orice schimbare în bine, orice formă de progres trebuie să înceapă cu o reformare radicală a interiorului, a inimii. Dacă nu se primeneşte inima totul este un zadar. Educaţia, cultura, legile, ştiinţa, toate acestea rămân ca un bandaj curat, strâns zdravăn peste o rană plină de puroi.

Până când inima nu este înnoită, drumul duce, inevitabil, în jos. Atunci când inima e înnoită, începe urcuşul. Se întrezăreşte lumina. Să ne fie cât se poate de clar că fiecare dintre noi trebuie să aibă parte de această înnoire interioară. Nu va ajunge niciodată omenirea pe culme şi nici nu va rămâne acolo. În mod natural, fiecare dintre noi pornim către vale.

În concluzie, omenirea nu progresează. Omenirea e formată din persoane individuale. Unele merg în sus, altel în jos. Cei puternici mai trag şi pe alţii după ei. Atenţie!

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Progres? Să deschidem ochii mai bine! (şi să privim şi înlăuntrul nostru)

  1. foolfield zice:

    Nu cred ca parcursul vietii omului e regresiv prin excelenta. Mai degraba, oscilant.

  2. nelu zice:

    Poate mai corect ar fi oscilant-regresiv

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s