O gură de aer proaspăt şi câteva poze din Retezat

Simţeam nevoia de o gură de aer proaspăt şi de ceva linişte, aşa că după serviciul de ieri seară am luat-o către Haţeg. Astăzi am urcat până la Râuşor. Cu greu am reuşit să nu mă enervez la vederea cabanelor aruncate în devălmăşie pe vârful muntelui. Fără plan, fără gust, culori ţipătoare, unele terminate, altele abia începute, dar de vânzare.

În general sunt sun tip destul de sociabil, dar cu toate acestea m-am bucurat că n-am văzut  ţipenie de om pe sus. Martie e o lună moartă. Nu am avut timp de un traseu întreg, dar ne-am adâncit un pic în pădure. Am ascultat apa, am ascultat păsările (n-am recunoscut decât ciocănitoarea…spre ruşinea mea, dar m-am bucurat de fiecare), am ascultat vântul şi am tras adânc aer în piept, de multe ori, pe săturate. Eram curios să văd cum mă descurc cu urcatul pe munte după două luni şi jumătate de sport şi alimentaţie sănătoasă: mult mai bine, dar mai este mult de lucru.

Acolo sus iarna este încă în drepturi. Am făcut bulgări de zăpăadă şi am aruncat la ţintă. Tot pe lângă….Brânduşele (sper că nu mă fac de râs!) de pe pajişte şi pata de cer senin ne-a arătat totuşi că primăvara se apropie. Că viaţa va birui din nou.

P.S. Am plecat de acolo cu 3 sticle de apă cum doar în Retezat se poate găsi. Biserica din poze este din Suseni (Râu de Mori), biserica cnezilor Cândea, lângă cetatea Colţ. Este din piatră, tipică pentru Ţara Haţegului.100_7969 100_7924 100_7927 100_7929 100_7931 100_7933 100_7934 100_7936 100_7938 100_7945 100_7952 100_7953 100_7955 100_7961 100_7966 100_7967

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la O gură de aer proaspăt şi câteva poze din Retezat

  1. danasisoev zice:

    Da, sunt brânduşe! Oameni nu erau pentru ca e luni si nu toti… lucreaza duminica! 🙂 Noi am fost ieri la Râu de Mori, la biserica! Veniti si voi într-o sambata, fiica mea va pune la punct cu numele păsărilor si al plantelor ce le intalnim in cale! So, keep in touch, vorba românului! 🙂

  2. nelu, asta inseamna ca pastorii nu sunt oameni, ci sunt roboti sau ingeri? Oricum, lucrand 24 din 24 fara pic de odihna (desi aici teologia noastra lasa de dorit – pana si Dumnezeu s-a odihnit dupa 7 zile de „munca”) vor ajunge ingeri.
    Cat despre Râușor, zona este superbă și merită vizitată în fiecare anotimp. Dumnezeu a lasat aceste frumuseți în zonă pentru a fi admirate din plin.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s