Mi-e sete şi mi-e foame de linişte…Gălăgia şi circul dăunează grav sănătăţii

Aproape că mi-a venit să rămân în Retezat luni…Niciun fel de terapie nu face atât de mult bine ca timpul petrecut pe vârf de munte. Acolo vorbeau doar vântul cu râul şi cu păsărelele. Dialogau discret, în surdină, nu ca oamenii. Nu ţineau ca toată lumea să audă dialogul lor. O singură voce ţinea musai să se audă. o singură gură obraznică întina liniştea şi tihna de pe vârf de munte….a mea. Ca o maşină fără frâne, ce nu se poate opri. (Mulţumesc Domnului că Geanina e tăcută de felul ei. Sau e politicoasă şi nu vrea să întrerupă…)

În cele din urmă am „frânat” şi eu, dar trecerea de la liniştea de acolo a fost abruptă şi tristă. Am oprit să luăm nişte apă de la izvorul de lângă Cetatea Colţ. Acolo erau deja nişte tineri care umpleau bidoanele cu apă. Radioul din maşină era dat la maxim şi uşile deschise. Era ceva interactiv, iar acea voce şmecheroasă, bine mixată de radio atât de enervantă. Îmi venea să fac cale întoarsă, dar nu, nu se poate. Suntem condamnaţi la a trăi în hărmălaie. Se strigă atât de tare încât mi-e teamă că vom surzi cu toţii.

Solomon ne spune că suntem….nebuni. „Prostia nebunului se cunoaşte din mulţimea vorbelor.” (Eclesiastul 5:3) Vorba multă duce întotdeauna la prostie, la superficialitate. E şi normal să fie aşa pentru că atunci când vorbeşti non-stop nu mai ai timp să asculţi, aşa că reciclezi şi scuipi afară tot ceea ce îţi trece prin minte. Tocmai de aceea îndemul lui Iacov este să fim „grabnici la ascultare, înceţi la vorbire.” (Iacov 1:19) Cele două merg mână în mână.

Drama şi mai mare este că din cauza gălăgiei nu mai auzim nici vocea Făcătorului nostru. Tot Solomon avertizează: „Păzeşte-ţi piciorul când intri în Casa Domnului şi apropie-te mai bine să asculţi…” (Eclesiastul 5:1) Vorbim întruna chiar şi în locul în care, în mod cu totul special, Dumnezeu ar trebui să vorbească, iar noi să tăcem.

Să nu uităm însă că pentru a asculta trebuie să tacă nu doar ceilalţi, ci trebuie să tăcem şi noi. Dumnezeu vorbeşte în tăcere, în taină. În moduri în care nu te aştepţi. În locuri în care nu te aştepţi. Prin oameni prin care nu te aştepţi. Dar nu va vorbi niciodată peste tine. E prea politicos ca să te întrerupă. Tăcerea e de aur. Tăcerea e esenţială pentru îmbogăţirea lăuntrică. Fără tăcere şi linişte murim lăuntric, strigăm tot mai tare până răguşim, devenim isterici şi flecari. Gălăgia e soră cu circul şi înseamnă condamnare perpetuă la superficialitate. Nu uita, GĂLĂGIA DĂUNEAZĂ GRAV SĂNĂTĂŢII.” (mai ales spirituale.) Întrebarea finală e „Sunt dispus să tac?”

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Mi-e sete şi mi-e foame de linişte…Gălăgia şi circul dăunează grav sănătăţii

  1. Pingback: De ce ne trebuie singurătate? | Marius Cruceru

  2. foolfield zice:

    Intre tacere si galagie ar trebui considerata comunicarea ca forma de exprimare decenta. Chiar daca excesele par mai atractive, excesul de tacere de pilda, poate dauna grav tentativelor de comunicare. De cealalta parte, galagia ca verbalizare exacerbata, apare oriunde discutia inteligenta da semne de oboseala.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s