De ce plânge Domnul la Florii?

(Articolul de faţă reprezintă câteva gânduri din predica susţinută ieri, la biserica Betania, Timişoara, bazată pe Luca 19:41-44)

Încă de la naşterea Domnului nostru, bucuria s-a împletit cu durere şi lacrimi. Citim de pildă că magii „n-au mai putut de bucurie” atunci când l-au găsit, dar atmosfera este străpunsă imediat de strigătul deznădăjduit al Rahelei, care jelea uciderea pruncilor.

Aceeaşi mixtură ciudată de veselie şi întristare este prezentă şi la sărbătoarea Floriilor. Mulţimea entuziastă Îl aclamă, dar Domnul plânge. Plânge pentru cetate. De ce?

I. Pentru că „nu a cunoscut vremea când a fost cercetată.” Alte traduceri spun „vizitată.” Dumnezeu venise la ei, în persoana Fiului Său, iar ei nu au fost conştienţi de ceea ce se întâmpla. Ioan rezumă lucrul acesta chiar în primul capitol al Evangheliei sale: „A venit la ai Săi şi ai Săi nu l-au primit.” De ce nu l-au recunoscut? Pentru că au deformat Scripturile. Au interpretat Scripturile în lumina aşteptărilor lor şi nu invers. Această deformare a Scripturilor a fost însoţită de mândrie şi siguranţă. Acea mândrie care te blochează. Acea siguranţă prostească, ce nu îţi permite să reformulezi poziţia nici chiar atunci când eşti conştient că ai greşit. Întotdeauna mă înfioară gândul că cei care L-au respins pe Domnul au fost cei care cunoşteau Scripturile cel mai bine. Conducătorii poporului: preoţii, cărturarii…Studierea temeinică a Scripturilor este absolut necesară, dar se pare că nu este suficientă. Atitudinea smerită a unei inimi care să se lase învăţată este absolut necesară.

II. Pentru că tocmai îşi irosiseră ultima şansă: „dacă ai fi cunoscut măcar în această zi…dar acum ele sunt ascunse.” De multă vreme îi căuta Dumnezeu şi le vorbea. Stăpânul viei (vezi pilda din cap. 20) îşi trimisese robii, dar au fost nesocotiţi. Fiul, punctul culminant al revelaţiei, a avut parte de aceaşi soartă.  Timpul cercetării, al vizitării, este însă limitat. Este un adevăr pe care îl descoperim de-a lungul Scripturilor, aplicat unor popoare, dar şi unor persoane individuale. Atunci când Dumnezeu ne cercetează, există doar două opţiuni: pocăinţa sau împietrirea. Ierusalimul a ales că meargă pe cea de-a doua cale. Atunci când Dumnezeu te cercetează, îţi oferă libertatea de a alege. A merge pe drumul împietririi înseamnă a intra într-un proces al desensibilizării. G.K Beale are un studiu foarte interesant pe tema aceasta. Devii orb şi tare de urechi. Astfel, libertatea de a alege devine tot mai limitată, până când respingerea rămâne singura opţiune. Alegerea însă ai făcut-o tu!

III. Pentru că judecata era de-acum iminentă. „Vor veni zile când….” Cea mai cruntă judecată însă nu a fost acea adusă de armatele romane, ci faptul că Dumnezeu îi părăsise. Dumnezeu vizitează, dar atunci când este respins pleacă! Iată gândul care ar trebui să ne înfioare. Iată de ce ar trebui să ne temem cel mai mult…S-ar putea că Dumnezeu să ne lase. Din cauza aceasta Domnul nostru plânge la Florii. Situaţia era într-adevăr tristă.

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la De ce plânge Domnul la Florii?

  1. Pingback: De ce plânge Domnul la Florii? | Blogul lui yon nitoiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s