Să înfigem Crucea. Mai adânc.

Crucea este rar menţionată în scrierile antice. Chiar şi atunci când este amintită, menţiunea e făcută doar în trecere.  Richard Bacukham oferă două motive pentru starea aceasta de lucruri. Mai întâi, crucificarea era un proces prea sălbatic, prea crud pentru a fi introdus în literatura şi cultura vremii. Scrierile de atunci erau preocupate să sublinieze gloria Imperiului Roman, bunăstarea şi civilizaţia aduse de acesta. Într-adevăr, crucea era unul din instrumentele prin care civilizaţia romană era menţinută, dar…Un al doilea motiv este că cei care aveau parte de această soartă nu prea contau pentru societate. Erau sclavi sau străini. Erau ultimii oameni, aşa că erau uitaţi foarte repede. Unul singur s-a încăpăţânat să rămână în memoria oamenilor. Relatările despre crucificarea lui, spune Bauckham,  sunt cele mai lungi relatări despre crucificare ce ne-au rămas din antichitate.

Nu este oare ciudat că după atâta vreme încă se mai vorbeşte despre omorârea Acestui om pe o cruce? De ce aducem mereu în discuţie subiectul acesta atât de dispreţuit şi evitat de scriitorii de atunci? Ajută la ceva?

Cred nu doar că ajută, dar cred că este singurul mesaj relevant pentru o lume măcinată de suferinţă şi durere. Pentru milioanele şi miliardele de oameni care sunt victime ale abuzurilor de tot felul. Pentru oamenii care, chiar în timp ce scriu aceste rânduri, sunt torturaţi în cel mai bestial mod. Pentru cei care se zvârcolesc chiar acum pe un pat de spital. Pentru cei care precum Maria, privesc la cei dragi murind în agonie sau…sunt condamnaţi la o agonie perpetuă, lungă cât viaţa.  Oare ce mesaj mai relevant am putea găsi pentru toţi aceştia? Ce ar putea să mângâie mai mult decât să le spui că Dumnezeu a venit şi a vrut să simtă ce simt ei? A vrut atât de mult să se identifice cu ei, încât a îmbrăţişat cea mai neagră şi grea suferinţă?

În graba noastră de a aduce raiul pe pământ, am început să predicăm un creştinism triumfalist. În centru acestei credinţe nu se mai află un Hristos cu trupul contorsionat pe cruce, ci un creştin respectabil, burghez care merge la biserică regulat, iar apoi, vorba lui N.T. Wright, se întoarce la Babelul construit în timpul săptămânii şi îl priveşte cu mândrie. Total nepăsător la oceanul imens de suferinţă în care se cufundă cei de lângă.

Apoi, cred că e singurul mesaj relevant pentru o lume măcinată de vinovăţie. Sângele care a picurat de pe acel lemn are puterea să curăţească şi să albească cea ma neagră conştiinţă.

Şi mai e ceva: Crucea nu e ultimul cuvânt. Învierea şi viaţa de a treia zi sunt ultimul cuvânt. A treia zi e nedespărţită de ziua răstignirii. Cele două trebuie întotdeauna păstrate împreună. Întunericul de la cruce e rispit de lumina din zorii primei zile…

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s