Chestii care mă distrează/enervează pe FB

1. Îndemnurile, urările, comentariile pocăieşti care sunt încheiate foarte cuminte, cu AMIN, ca la adunare. Vezi de pildă un copilaş frumos şi te exprimi47759-facebook-i-love-facebook-wallpaper: „Domnul să-l crească mare şi frumos! Amin.” Urarea cu care am exemplificat aici face parte din categoria celor simple, dar există şi categoria „heavy stuff,” când micile urări devin adevărate compendii de teologie sistematică, de misiologie, eclesiologie şi toate chestiunile la care fiecare pocăit adevărat se pricepe.

2.Cei care îşi dau like la propriile postări. Nu-mi vine să cred, aşa că trebuie să casc ochii mai bine…dar e real, se întâmplă. Eu unul spun că actul postării este un indiciu suficient de puternic al faptului că îţi place.

De aici încolo mă mut la chestii care se situează între distrare şi enervare:

3. Familii care aşteaptă un copilaş. Şi noi îl aşteptăm şi abia aşteptăm să îl vedem! Pe ea/el, nu burta mamei. Dacă vreau să văd o burtă mă uit la a mea…Au apărut chestiile cu „Keep calm it is a boy/girl!” Le recomand cu căldură. Procedaţi în aşa fel încât să nu-i fie ruşine pruncului când descinde în lume! Unele lucruri sunt prea frumoase, prea speciale ca să fie împărtăşite pe FB. Ele trebuie trăite în intimitatea căminului. AMIN (vezi pct.1)

4. Invitaţiile la jocuri. Ba mi se oferă bomboane, ba budincă, ba îngrăşăminte. De îngrăşăminte mă feresc că vreau să slăbesc. Primele două sunt greu de refuzat. Pentru minte, aceste invitaţii au devenit ca martorii lui Iehova, când încearcă să mă evanghelizeze. Mă distrează, mă lasă rece, dar îmi aduc şi multă întristare.

5. Când să închei, mi-am mai amintit. Culorile ţipătoare, care asezonează versete, vorbe de duh şi poze cu Domnul Isus…Să nu Îl mai facem de ruşine pe Domnul nostru! (Oile şi mieii au depus plângere la rândul lor, atrăgându-ne atenţia că iarba pe care o pasc nu e verde fosforescent!)

 

 

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Chestii care mă distrează/enervează pe FB

    • Valentin Fat zice:

      Ups. Asta a fost urâtă, chestie de incultură. Mă tot mir cum de s-a strecurat aşa ceva… în textul meu. Are wordpress-ul ceva autocorrect? Chiar nu îmi explic! Trebuie să studiez procesul. Oricum, mulţumesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s