Despre iad, cu teribilă teamă

(Un subiect care nu va face blogul popular, dar nici nu intenţionez asta. Suntem mereu robiţi de subiecte la modă şi pălăvrăgim la nesfârşit pe marginea lor. Vă propun să mai abordăm şi subiecte ce nu sunt la modă, dar cu impact veşnic.)

Cred în existenţa iadului. Cred că iadul este acel loc de unde Dumnezeu s-a retras odată pentru totdeauna, unde nu mai intervine niciodată. Bineînţeles că omul modern contestă realitatea eixtenţei unui astfel de loc. Parte dintre contestatari consideră iadul ca fiind o poveste veche, o sperietoare demodată.

Alţii însă contestă realitatea unui astfel de loc, invocând bunătatea lui Dumnezeu. „Cum poţi să-mi spui,” vor replica ei, „că un Dumnezeu plin de dragoste este dispus să îi lase pe oameni într-un astfel de loc de chin pentru eternitate?” Ceea ce trebuie să înţelegem este că veşnicia reprezintă continuarea vieţii pământeşti. Aş îndrăzni să afirm că atât cerul, cât şi iadul, începem să le gustăm încă de pe pământ. Cei care aleg părtăşia cu Dumnezeul viu şi adevărat pentru viaţa aceasta, vor continua să trăiască în părtăşia cu Dumnezeu şi în viaţa de după moarte, iar acesta este Cerul. Cei care îl resping pe Dumnezeu aici (Dumnezeu ne oferă libertatea aceasta!) vor continua să trăiască tot fără El şi în viaţa de după moarte, iar acesta este iadul. Nu ar fi nedrept ca după ce l-ai refuzat pe Dumnezeu în această viaţă efemeră, să te ţină lângă El o veşnicie?

Fiecare om este îmbiat într-un fel sau altul de Creatorul Său, cu prezenţa şi părtăşia sa binecuvântată. Fiecare alege dacă o va accepta sau nu. C.S. Lewis punea problema în felul următor. El spune că există doar două categorii de oameni: aceia care Îi spun lui Dumnezeu aici şi acum „facă-se voia ta” şi aceia cărora Dumnezeu le va spune în veşnicie „facă-se voia ta.” Iadul este deci voia noastră, adică alegerea noastră.

Lucrurile sunt cât se poate de serioase pentru că, aşa cum spunea un autor creştin, moartea înveşniceşte statutul nostru. Relaţia pe care o ai cu Creatorul tău în clipa plecării din lumea această se prelungeşte….o veşnicie.  Nu am fost niciodată admiratorul celor care sperie cu moartea, care plâng, dau cu pumnul şi capul de amvon şi creează scenarii macabre, dar trebuie să înţelegem seriozitatea situaţiei.

Creatorul cheamă stăruitor. El este Acela care a făcut părtăşia cu El posibilă, prin Fiul Său. Creatorul cheamă, dar trebuie să concureze cu atât de multe voci. Este tare greu să îi mai auzi chemarea în hărmălaia generalizată a zilelor noastre. Creatorul cheamă, dar nu obligă. Creatorul cheamă o lume adormită. Foarte rar suntem treji pentru că ne tot „drogăm” cu „lucruri” care ne ţin ocupaţi 24 din 24. În momentele noastre de deşteptare însă, ne vom da seama că nimic nu e mai grav decât să fii despărţit de Dumnezeu. Ar fi bine să ne deşteptăm înainte de a fi prea târziu.

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Despre iad, cu teribilă teamă

  1. nellya zice:

    Scrieti: ” fiecare om e imbiat….de Creatorul sau”. Doar doi oameni au fost creati, restul au fost nascuti. Sau se poate spune ca prin nastere suntem creati „indirect” de Creatorul? Deci perioada creatiei nu s-a finalizat inca… Copiii care se nasc bolnavi sau cu sindrom sunt si ei creati ? Nu cumva e impropriu spus ca oamenii zilelor noastre au un Creator? Mai degraba as vorbi despre Dumnezeul atotstiutor si stapanitor in acest context…. sau gresesc?

    • Valentin Fat zice:

      Cred că Psalmul 139 clarifică problema destul de bine.

      • nellya zice:

        Ps.139 e un text poetic; pot lua ad literam versetele lui? „Tu mi-ai intocmit rarunchii, Tu m-ai tesut in pantece”= Tu m-ai creat? Recunosc ca viata o primim de la El, dar ca fiinta nu cred ca suntem direct creati de El. Nu scriu din spirit de polemica. Dar am o povara in modul in care il prezint pe Dumnezeu copiilor mei . Fetita mea a auzit catecul acela pt. copii „Domnul m-a creat dupa chipul Sau”, asa ca atunci cand ne-am rugat pentru al doilea copil, imediat dupa rugaciune mi-a zis sa iesim sa-l prindem pe bebele ce va cadea din cer. 🙂 Si de aici intrebarile: cum? El, Atotputernicul, nu ne creaza cum creez eu figurine din plastelina? Pai e necesar neaparat de o mama si un tata? Si asa facem teologie acasa …. Asa ca iarasi intreb daca nu cumva impropriu se afirma ca suntem creati de El ; in prestiinta Sa, El ne cunostea inainte sa ne fi nascut, da, El a ingaduit sa ne nastem cum suntem si in contextul in care suntem, totusi….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s