Kitsch-ul pocăiesc al zilei

Doream să fac o clasificare a kitschur-ilor, dar fenomenul este foarte complex şi larg răspândit, iar catalogul trebuie întocmit cu temeinicie.

Până atunci, să ne îngrozim un pic cu un exemplu peste care am dat în timp ce făceam intensă muncă de cercetare. Este vorba despre o imagine ce conţine bine cunoscutul verset, Amos 4:12: „Pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău!”  De fapt, versetul este decupat din contextul său (indicat parţial prin b-ul din referinţă), pentru că Amos 4:12 sună aşa: „De aceea îţi voi face astfel, Israele- şi fiindcă îţi voi face astfel, pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău, Israele.” Versetul nu este un îndemn vag la a lua în considerare relaţia cu Cel de Sus, ci un avertisment cât se poate de serios. Ceva ce ar trebui să dea fiori pe şira spinării.  Contextul este unul al judecăţii, iar versetul anterior vorbeşte despre nimicirea Sodomei şi a Gomorei. Versetul următor ne aduce înainte măreţia Dumnezeului cu care urmează să ne întâlnim.

Toate acestea sunt pierdute însă prin scoaterea versetului din contextul său. Ceea ce îmi arată că nu e suficient să iei furca şi să arunci versete prin spaţiul virtual. Partea cea mai tare însă este legată de poza aleasă: o fetiţă blondă şi nevinovată care se uită la noi din dreapta versetului. Parcă se chinuie să zâmbească, dar nu poate…Ori că a fost cuprinsă de teamă, gândindu-se la iminenţa judecăţii, sau a anticipat ruşinea care avea să i se facă prin folosirea pozei ei…

Deci, ce facem? Promovăm Biblia? Vă asigur că nu în felul acesta. Imaginea aceasta şi altele de genul deformează Scripturile şi le aruncă într-un ridicol de proporţii. Cu alte cuvinte acţionează tocmai pe dos. S-ar putea să îmi sară unii la gât şi să-mi spună că am înclinaţii liberale şi nu iubesc Biblia. Vreau să spun doar că iubirea de Dumnezeu se arată, printre altele, prin cercetarea temeinică Cuvântului Său, nu prin producţia de caricaturi în masă. Iar cine studiază Cuvântul nu va produce asemena „capodopere.”

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Kitsch-ul pocăiesc al zilei

  1. Marius Silvesan zice:

    Reblogged this on Istorie Evanghelica.

  2. Dyo zice:

    Reblogged this on Frică şi cutremur and commented:
    Valentin Făt ia taurul de coarne dintr-o cireadă evanghelică extrem de pestriță. Va supăra probabil pre mulți, dar poate că a venit vremea să renunțăm la anestezie și (măcar) să încercăm, poate vom reuși să mărturisim lumii și altceva decât o evanghelie siropoasă, de telenovelă, care oricum nu mântuie pe nimeni.

  3. Probabil ca in Biblia citita de autor scrie „sa dai cui iti cere daca nu miroase convenabil”.Ciudat mod de a rescrie Cuvantul lui Dumnezeu.Ce/si zice autorul:sa ajutam putin neprihanirea lui Dumnezeu ca nu e buna asa cum e lasata in Scripturi…

  4. DanutM zice:

    Reblogged this on Persona and commented:
    Abia astept sa vad si eu o analoza serioasa a acestui fenomen ingrijorator.
    Pina atunci, aceasta ‘pastila’ este promitatoare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s