Bisericile noastre: se trezesc oasele uscate?

Trăim vremuri tulburi. Trăim vremuri în care temeliile se clatină. Totul este dislocat şi reaşezat. Oare sunt prea subiectiv? Nu cred. Cred că această stare de lucruri este vizibilă cât se poate de clar în lumea politică, economică etc. Nu sunt competent să comentez prea mult despre ceea ce se întâmplă în sferele mai sus menţionate, dar aş dori să subliniez că sesizez o oarecare clătinare la nivelul bisericii. Pentru că nu intenţionez să fiu prea general, observaţiile mele se referă la bisericile evanghelice din România.
O bucată bună de timp, multe din bisericile noastre au mers înainte în virtutea inerţiei. Am ţinut serviciile obişnuite. Am organizat periodic servicii de evanghelizare, aşa cum am ştiut noi. Unii s-au încăpăţânat să nu schimbe nimic, confundând contextul cultural demult apus cu autoritatea Bibliei. Astfel de adunări au devenit muzee înfiorătoare. Alţii au căutat să condimenteze viaţa bisericii cu elemente de noutate. Fiind prinşi însă în teribila încleştare de generaţii, au fost nevoiţi să le cârpească pe vechile structuri. Rezultatele nu au fost cele scontate.
Ca să nu mai lungesc vorba, ne este clar tuturor că multe dintre bisericile noastre se află într-o „fundătură,” într-un impas. Este nevoie de o schimbare. În multe locuri există o stare de nemulţumire tot mai pronunţată. Cred că lucrurile au început deja să se clatine şi mai cred că acest proces va continua şi se va intensifica. Nu ar trebui să fim speriaţi de ceea ce se întâmplă, dar ar trebui să fim foarte preocupaţi de reaşezare. O primenire este absolut necesară. Anumire tipare/tradiţii trebuie lăsate în urmă pentru că nu îşi mai îndeplinesc menirea. Este nevoie de mult discernământ însă pentru ca nu cumva „să aruncăm şi copilul cu apa,” vorba englezilor. Întrebarea crucială este: Ce vom pune în loc? Suntem pregătiţi? Avem pregătită o viziune care să fie biblică, dar şi relevantă pentru vremurile noastre sau suntem pasionaţi doar de demolare? Demolarea va duce la crearea unui vid, iar aceste momente sunt foarte delicate. Cu ce vom umple golul rămas? Trebuie să fim pregătiţi să aşezăm bisericile noastre pe un făgaş bun. Sunt sigur că în anii (poate lunile?) care urmează vom fi nevoiţi să luăm hotărâri cu un impact puternic şi de durată pentru biserică. Mă rog ca într-o astfel de perioadă să înţelegem că:

(1) Indiferent de schimbările făcute, TREBUIE să rămânem credincioşi revelaţiei pe care Dumnezeu ne-a dat-o în Sfânta Scriptură. Biblia este inspirată de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu în întregimea ei şi rămâne autoritatea supremă. Asta nu înseamnă să afirmăm cu mânie şi năduf ineranţa Bibliei, ci să ne aplecăm asupra textului ei cu smerenie, cu rugăciune şi înarmaţi cu disciplina studiului. Chiar mă doare faptul că atât de mulţi pastori se ridică mereu nepregătiţi…dar încearcă să-şi compenseze superficialitatea în ale Scripturii răcnind din străfundul plămânilor fundamentalişti că noi nu ne mişcăm de lângă Biblie. (i.e. nu renunţăm la acoperitori, nu permitem tobele şi altele asemenea lor.) Teamă îmi e că într-un asemenea context nu vom fi în stare să creionăm o viziune biblică, dar nici relevantă…ci doar îngustă.

(2) Multe forme trebuiesc schimbate. Nu la grămadă, nu cu buldozerul. Aşa cum spuneam într-o postare precedentă, nu suntem chemaţi să dăm de pământ cu toate, fără discernământ. Avem cazuri în care s-a intrat cu barosul şi toporul şi s-a dărâmat totul. Avem un trecut, avem un specific de care trebuie să se ţină seama. Pe de altă parte, cei care s-au obişnuit cu un anumit context trebuie să înţeleagă că nu pot ţine totul pe loc pentru simplul motiv că aşa s-au obişnuit şi se simt mai confortabil, mai în siguranţă. Observ că mulţi confundă înţepenirea într-un anume context cultural cu credincioşia faţă de Dumnezeu şi Scripturi. Fals. Această atitudine înseamnă de fapt preocupare excesivă pentru sine, în detrimentul fraţilor şi al înaintării Împărăţiei.

(3) Această schimbare a formelor şi a structurilor nu generează automat efervescenţă sau trezire spirituală. Să nu ne iluzionăm. Trezirea implică mult mai mult decât astfel de reforme. Vremurile de trezire încep cu o schimbare a lăuntrului nostru. Cu curăţirea templului şi cu căutarea lui Dumnezeu, iar din acest punct începem să vorbim despre decizii personale: „dacă deschide cineva.” Vremurile de trezire vor începe atunci când vom fi dispuşi să abandonăm micile noastre împărăţii şi să ne jertfim de dragul Împărăţiei veşnice. E atât de important deci să subliniez că nu există reţete pentru trezire, întrucât aceasta este lucrată de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu şi depinde de El, iar „Duhul dă după cum voieşte.” Cum voieşte El, dar şi când voieşte El. E important să reţinem adevărul acesta din două motive. În primul rând, există pericolul „managerizării,” „eficientizării” bisericii, după modelul unei corporaţii. Există biserici care au înţeles să se reformeze în felul acesta. Din perspectiva mea, aceasta este industrializare forţată, nu revigorare spirituală. În al doilea rând, aspectul este important pentru că s-ar putea ca după ce am făcut

schimbările să ni se reproşeze că „vezi, n-aţi rezolvat nimic. Doar aţi stricat. V-am spus noi.” Schimbările făcute în structură, organizare, conţinutul întâlnirilor nu sunt soluţii magice. Efectuând aceste schimbări însă, putem pregăti solul fertil în care viaţa se poate dezvolta. Este de datoria noastră să ne asigurăm că asigurăm contextul eclesial potrivit, în care este posibil ca membrii să se maturizeze şi să aducă şi pe alţii. Asta nu înseamnă că automat se va şi întâmpla aşa. Să nu uităm însă că Dumnezeu ne cheamă la credincioşie, nu la succes. La credincioşie, nu la conservare.
Sunt prea subiectiv şi nu sunt în stare să văd peisajul decât prin ochelarii mei coloraţi? Rămâne de văzut

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Bisericile noastre: se trezesc oasele uscate?

  1. Pingback: Valentin Făt: Ne este clar tuturor că multe dintre bisericile noastre se află într-o „fundătură,” într-un impas. Este nevoie de o schimbare. | Romania Evanghelica

  2. Pingback: Din istoria blogosferei evanghelice – 31 mai | RoEvanghelica

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s