Printre ultimele felii din viaţa la ţară (4)

Gata, s-a terminat! Astăzi se întorc socrii din concediu. Mai rămânem câteva zile pe la Bărăştii Haţegului, dar ca turişti. Aşa se întâmplă în fiecare an: de abia apucăm să ne dezmeticim şi aventura se încheie.

Oricum, aseară a fost petrecere de rămas bun. Avem un măr foarte încărcat care a fost scuturat zdravăn de furtunile din ultimele zile. Am cules o găleată (corfă la Haţeg) plină, le-am tăiat în 2 sau chiar 3, ca să nu se înece doamnele şi le-am turnat la fiecare peste fân. Nu ştiu dacă aţi văzut cum consumă vacile ceva ce le place: cu capul întins în faţă şi uşor ridicat, ca şi cum le-ar fi teamă să nu le cadă din gură.

De dimineaţă i-am cinstit şi pe ceilalţi. Pentru câini am găsit în frigider o ruladă care era expirată. Când au primit darabul, nu s-au aruncat pe el aşa cum fac cu pâinea. Pentru început, s-au aruncat cu turbare asupra găinilor, deşi de data asta erau inofensive şi nu le aveau treaba. Apoi au început să mănânce tacticos şi civilizat. La început, primul strat de aluat cu glazură de ciocolată.

Pentru pui şi găini am găsit nişte caş mai vechi. A cauzat lupte scurte, dar violente. Pentru porci, surpriza a fost că le-am curăţat cocina. Nu au fost foarte încântaţi pentru că…sunt porci. Dacă v-aş spune mai multe, aţi consuma pui fript de Crăciun.

Pentru că am fost întrebat de bilanţ: 2 găini (de ouă) moarte. Nu îmi explic, dar suspectez că au ajuns pe lângă viţei şi le-au lovit cu piciorul. Am păstrat una pentru autopsie. Sper să nu mi se facă dosar pentru neglijenţă în serviciu.

Oricum, e gata. Noi ne-am rupt oasele 2 săptămâni din an. Socrii celelalte 11 luni şi 2 săptămâni. Din nou vom lansa aceleaşi îndemnuri să renunţe la vaci. Promisiuni vagi că va rămâne doar una….ceea ce înseamnă de fapt că ţi se promite că nu se va adăuga mai mult de una. Adevărul este că fiecare dintre noi ne facem obiceiuri, ne bătătorim nişte cărări de-a lungul vieţii. Pe măsură ce avansăm, ne vine tot mai greu să le părăsim, iar lucrul acesta se întâmplă doar atunci când ne obligă Cel de Sus.

Când eram mic, îmi plăcea să ascund ceva în pumn şi nu vroiam să las pe nimeni să deschidă pumnul şi să îmi ia ce am acolo. Eram mândru că pot încleşta mâna atât de tare. Vine însă momentul când Dumnezeu începe să ne deschidă pumnul, deget cu deget şi tot ce am strâns acolo cade. Cade, dar noi trebuie să mergem mereu mai înainte. Nu ne rămâne decât să întoarcem capul şi să privim neajutoraţi la cele căzute pe marginea drumului. Va rămâne nu ceea ce am adunat în curte, în cămară sau în cont, ci comoară din inimă. În cele din urmă se va sparge şi vasul de lut, până la Învierea morţilor, dar ascuns în el este (sau cel puţin ar trebui să fie) ceva foarte valoros.104_7769

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s