Predicatorul fără nume (și fără poză)

În cele ce urmează, voi căuta să mai schițez un portret de predicator. Nu intenționez să jignesc pe nimeni, ci doresc doar să ne îndreptăm atenția asupra unor realități dureroase, dar și penibile din bisericile noastre. (Sau realități penibil de dureroase, realități dureros de penibile, dar și penibilități dureros de reale. Putem continua jocul de cuvinte, dar situația e tristă.)

Îmi este greu să găsesc un titlu potrivit pentru predicatorul care urmează. Cu multă dibăcie, acesta eludează orice încercare de fixare în cutiuță și etichetare. Chiar dacă dificil de încadrat, el este cât se poate de temeinic ancorat în realitate. Îți este greu să îi dai un nume, dar știi când l-ai întâlnit.

Înainte de toate este sec. Nu te mișcă în niciun fel. Predicatorul trăznet și lacrimă au derapajele lor, nu minore, dar cel puțin sunt pitorești. Te enervează, te tiranizează, te înduioșează, dar nu te fac să dormi. Spre deosebire de ei, predicatorul de azi nu iese în evidență cu nimic. Nu țipă, tonul nu variază, ci vocea lui continuă pe același ton monoton.

Nu se evidențiază cu nimic nici la nivelul ideilor. Nicio reacție de genul ”Aha, asta n-am știut-o!” în timpul predicii sale. Nu spune nici prostii (spre deosebire de primii doi.) Spune, lucruri bune, folositoare, neofensatorare, evidente, într-un cuvânt banalități. În cel mai bun caz, așa cum îmi spunea un coleg ieri, ”te bagă în ceață, de nu mai vezi la un metru în jurul tău.” Măcar dacă te bagă în ceață, îți creează provocarea de a ieși de acolo, chiar dacă pe cont propriu. Din păcate, adeseori nici asta nu se întâmplă.

În general mesajul nu este foarte închegat și nu poate fi observată nicio structură. Nu există o idee generală, o temă care să unifice mesajul. Când crezi că ai găsit-o, îți dai seama că ți s-a oferit o pistă falsă. De regulă vorbește lung, dar nu știi niciodată când se apropie încheierea pentru că lipsește din predică orice fel de structură. (De pildă, atunci când predicatorul urmărește un text, e evident că atunci când se termină textul, se termină și mesajul. Deși, excepții sunt și aici să recunoaștem. Unii termină textul înainte de a se apuca de el.) Un prieten îmi scria ieri despre genul de predicator despre care crezi că termină, dar….chiar când să se rostească Amin-ul, învie ca pasărea din cenușă, își ia zborul și mai planează vreo 20 de minute peste adunare.

Genul acesta de predicator nu prea poate fi criticat. Nu poți să-i spui că ar fi trebuit să strige la audiență. Nu poți să-i spui să plângă. Nu poți să îi spui că e nebiblic, pentru că toate banalitățile le-a extras de acolo.

Iată predicatorul care, după umila mea opinie, nu poate fi schimbat. Trebuie să își schimbe el slujba. Orice încercare de reformare a sa va fi sortită eșecului. Din păcate el este singurul care nu își dă seama, așa că va continua să ucidă biserica sau, după caz, bisericile. Nu se va îmbolnăvi și nu va ieși la pensie anticipată pentru că nu se consumă nici cu pregătirea, nici cu rostirea predicii. Mult rău fac astfel de oameni. Fără să-și dea seama. Nu poți să-i spui, revenind la paragraful anterior, decât că nu e predicator.

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Predicatorul fără nume (și fără poză)

  1. Katia zice:

    Ah, să ne scuzăm, să ne iertăm, dar aţi uitat un ”-i” mic mititel: ”dar şti când l-ai întâlnit.” Sau poate era un ”-e”? Ştie?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s