Ce gust bună are o gură de…aer! (Din peripețiile vieții de alergic!)

Eram destul de obosit ieri seară, cum e și normal după o zi de duminică, dar nimic ieșit din comun. Am ajuns acasă mai târziu, undeva după zece, pentru că, alături de tineri și familii tinere din Betania, am fost în vizită la una dintre tinerele din biserica noastră care urmează să plece în Germania.

M-am pus în pat dar n-am putut s-adorm, defel.  M-am trezit și am dat drumul la laptop cu gândul să pierd ceva timp pe FB până mă apucă somnul. (Dacă mă pun să citesc, adorm și mai greu pe urmă.) Am observat că nu merge wirless-ul, așa că eram pregătit să merg la settings să văd ce se poate face. Nu am mai apucat. În momentul acela am început să simt niște furnicături ciudate în tot trupul, furnicături pe care nu le mai simțisem de aproape doi ani. Îmi făceam chiar iluzii că am scăpat. Dar nu! Toate manifestările unei noi crize de alergie se făceau simțite.

Se umflă ochii, apar bubițe pe tot corpul, încep strănuturile. Mâncărimi la nas, în cerul gurii, urechii și gât, dar nu genul acela de mâncărime obișnuită, ci una dureroasă…nu pot să o explic. Am dat buzna în cameră și am pus mâna pe pastila de medrol. Atât la birou, cât și acasă știu unde se află pastilele de urgență și pot să le găsesc și pe întuneric. Din varii motive pastila a acționat mai încet decât de obicei. Partea cea mai neplăcută este înfundarea totală a nasului. E destul de neplăcut să respiri doar pe gură. De data aceasta însă, astmul și-a făcut și el de cap și nici măcar pe gură nu am mai putut să respir în mod normal, ci doar cu șuierături și foșneli asmatice.

Eram hotărât că dacă nu-mi revin rapid să sunăm la salvare. ”Dragostea” mea de spitale însă a fost mai puternică și m-a oprit. Gândul că mă vor ține acolo până pe dimineață…Am tot pus termene pe care nu le-am respectat. În cele din urmă, una din nări a început să se desfunde!!! Pe la 1:30, o nară era desfundată destul de bine. La momentul la care scriu, doar ochii mai îmi sunt un pic umflați.

Multe lucruri îmi trec prin minte acum…Mare lucru e să poți respira normal. Când m-am trezit, de dimineață, am început să trag era în piept, pe nas, așa de plăcere. Încântat că se poate din nou. Uimit de cât de ușor merge și ce bine face. Chiar ieri de dimineață le vorbeam la studiu tinerilor despre cântarea Dacă ești purtat de valul furios, explicându-le că, în engleză, cântarea spune cam așa: ”numără-ți binecuvântările, numește-le una câte una și vei fi uimit când vei vedea ceea ce a făcut Dumnezeu.” Am adăugat guri zdravene de aer la lista mea de binecuvântări.

Când m-am ridicat din pat de dimineață mijeau zorile. Eram și eu, precum personajul lui Rebreanu, cu ochii însetați de lumina răsăritului. De multe ori mă trezesc bombănind în lăuntrul meu că n-ar mai strica ceva somn. De data asta însă, faptul că mi se dăruiește o nouă zi m-a încântat.

Toate lucrurile acestea pe care nu le mai percepem: suflarea, lumina unei noi zile, într-un cuvânt viața pe care o primim în dar. Dumnezeu m-a luat de urechi noaptea trecută și mi-a reamintit că este darul lui și că aș face bine să n-o mai risipesc cu nimicuri. M-a ciufulit un pic și mi-a amintit să nu mai mă îngrijorez pentru hrană și haine pentru că viața e mult mai importantă. Degeaba le ai pe toate celelalte dacă-ți pierzi suflarea. Ce treabă mai are mortul cu toate cele? Bine spunea Mântuitorul că ne îngrijorăm pentru toate nimicurile, dar nu putem adăuga un minut la viața noastră. Dumnezeul care poate da viața, poate să dea și lucrurile secundare, așa că să ne relaxăm.

Același Dumnezeu însă poate, și la un moment dat o va face, să ia viața. Oricât de mult vom bate din aripi în clipa respectivă, nu vom putea face nimic. Atât de fragilă și imprevizibilă e viața noastră…Ne imaginăm adeseori că suntem stejari falnici cu rădăcinile înfipte adânc. Acum îmi imaginez viața ca pe o chestie, grea, foarte grea, dar care atârnă de un fir foarte subțire, un fir care se tot întinde și stă să se rupă.

1375780_608887372503044_175967770_n

Început de Octombrie, la Prislop, lângă Hațeg.

Nu-mi doresc să mor de tânăr (tânăr, vorba vine!!!), dar astfel de repetiții generale sunt folositoare. E mult mai ușor să mori câte puțin, decât tot deodată. Voi trăi în continuare cu toată intensitatea. Respir aerul de aici, până când voi ajunge să respir un aer mult mai tare, de partea cealaltă a malului. Într-o lume nou în care, visul meu, nu mai taie nimeni pădurile, nu se aude nicio drujbă, ci doar foșnet de aripi și de frunze. O lume în care va fi veșnic toamnă, anotimpul meu preferat. Aerul va fi tare și toate culorile vor fi intense, mai ales cerul. Credeți că sunt morbid? Vă asigur că nu.

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s