”Bătrânețe traistă spartă”: ce se mai întâmplă cu bătrânii noștri?

Azi am fost pe la câțiva bătrâni din adunarea noastră. Am fost pe la sora O., decan de vârstă la Betania. Are 91 de ani. Nu am putut comunica pentru că sora nu mai vorbește. Stătea cu ochii deschiși și clipea destul de vioi, dar părea că privirile îi sunt îndreptate înspre alte locuri. În timp ce membrii familiei și frații care m-au însoțit povesteau, am tot privit la ea și m-am întrebat dacă mai înțelege ceva din ceea ce se petrece în jurul ei. Mi-am imaginat cât de chinuitoare trebuie să fie acea stare de conștiență cuplată cu imposibilitatea de a transmite mesaje celor din jur.

Fratele B. are probleme de sănătate foarte serioase și se mișcă tare greu. Se vede însă că în ciuda diverselor boli care îl încearcă a fost și a rămas un om disciplinat. Soția sa suferă de o cumplită boală și nu îl mai recunoaște de ceva vreme, fiind internată într-un centru de specialitate. Mă impresionează limbajul ales și exprimarea atât de coerentă. Deși se mișcă atât de greu, lucrurile sunt puse în rânduială, iar el este îngrijit. Are o bicicletă de apartament pe care exersează pentru a nu-și pierde mobilitatea. Din păcate, este aproape uitat de fiul său.

Sora M. este foarte vioaie, deși nu poate merge decât cu cadranul. Politicoasă, dar mustrătoare: ”De ce n-ați anunțat?” S-a convertit la bătrânețe, iar remarcile ei au un pronunțat iz catolic. Cu blândețe încerc să îi explic din nou că Isus Hristos e Singurul și Unicul (iar Sf. Anton nu!). Intuind momentul de neveghere, pe la jumătatea vizitei se scoală, hotărâtă să ne pregătească ceva. Îi explic că eu sunt în mijlocul unei cumplite crize de fiere. Fratele M. care mă însoțește are aspră oprire pusă de soție, iar fratele B. va suferi alături de noi. După o luptă scurtă, dar intensă, se așază.padu seara 028

Nu vreau să alunec în platitudini de genul ”am mers să încurajez și am plecat eu încurajat etc. etc.” Aș spune totuși că vizitele de genul acesta au un caracter formativ. Te obligă să te confrunți cu o felie de viață pe care noi o evităm cu orice preț. Cred că ne-ar face tare bine să mai medităm din când în când la acea etapă a degradării trupurilor și a minților noastre, etapă pe care, obligatoriu, o vom parcurge și noi. Poate ne va întrista pentru început, dar sunt sigur că ne va face mai oameni. Atunci când alegem în mod constant doar  ”casa de petrecere,” devenim niște flecari. Niște flecari insensibili. Niște clovni fără haz.

Și mai e ceva: copii care își lasă părinții să putrezească, dar devin foarte animați în ziua de după, când trebuie să meargă la notar sau, uneori, chiar la judecător pentru că doresc o ”halcă” mai mare, îmi provoacă o stare de greață puternică, mai abitir decât criza de fiere. Vor da socoteală în fața Dreptului Judecător.

P.S. Ieri s-au împlinit cinci ani de când măicuța (vezi imaginea) a plecat la Domnul. O viață trăită frumos și o moarte asemenea.

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s