Pentru pastori: să spunem NU lucrurilor bune!

O, cum mi-aș fi dorit să văd fețele încruntate și încrâncenate ale celor care doresc claritate totală, încă din titlu. Nu îmi retrag cuvintele: mă îndemn pe mine însumi, dar și pe colegii mei să spună nu lucrurilor bune. Cu un amendament: Spuneți NU lucrurilor bune, PENTRU a putea spune DA celor foarte bune.

Dau îndemnul acesta, întrucât este una din cele mai mari provocări cu care mă confrunt. Multe lucruri bune sunt de făcut. Voi aminti doar două categorii.

(1) Avem administrația bisericească. De pildă, trebuie organizată o agapă. Procesul e foarte complex. Trebuie hotărât ce să se consume acolo: pulpe de pui sau crenvurști? Sau să se facă sandviciuri? De unde să se cumpere? Un alt exemplu: pachetele de crăciun. Cât de mari să fie? Să se pună Milka sau o ciocolată mai ieftină? Portocale, da, dar și banane. Și, stai un pic! Câte portocale….Și uite așa se trezește păstorul că a participat la discuții kilometrice, iar acum este pe la…Metro. Stă împreună cu diaconul și privesc neajutorați la rafturi. Pot fi date multe exemple la domeniul administrație: se strică microbuzul bisericii, trebuie făcute renovări, s-a spart o țeavă de apă.

De ce nu ar trebui păstorii să se implice în acest domeniu? În primul rând pentru că nu se pricep! Puțini sunt păstorii care știu să lucreze cu flexul și, în același timp, să exegeteze temeinic un text. Când ne amestecăm nepermis de mult în partea administrativă nu o facem bine nici pe aceasta și o sacrificăm și pe cealaltă. Tăiem rău cu flexul și împărțim rău Cuvântul adevărului. În al doilea rând pentru că nu au TIMP. Aici e esența problemei. Trist este să asculți o predică slabă de Ziua mulțumirii pentru că păstorul a făcut rost de sponsorizări pentru agapă și nu a mai avut timp să se pregătească. Să plece oamenii de la adunare cu stomacul plin, dar cu mintea și inima goale. Mesajele, serviciile, consilierea, vizitele, nu sunt lucruri ce pot fi făcute în grabă sau cu mintea aglomerată cu alte o mie de sarcini. Eu unul, nu merg niciodată într-o vizită pastorală pentru a mă uita mereu la ceas și pentru a întrerupe conversația de 10 ori cu telefonul mobil. Mai bine nu mă duc. Când stau în fața omului respectiv sunt acolo pentru el! Timpul respectiv îi este dedicat în totalitate!

Muți spun că nu se poate. Că nu face nimeni dacă nu fac ei. Nu cred că este adevărat. De multe ori, sub aceste scuze se află problemele reale. Păstorul vrea să controleze TOTUL. Unii trăiesc cu impresia că altfel scapă lucrurile de sub control, dacă nu se implică în absolut totul. Îi asigur că asta se va întâmpla atunci când vrei să controlezi totul. Uneori păstorul nu are încredere. Alteori, situația este cauzată pur și simplu de obișnuință. Așa s-au învățat oamenii.

(2) Tot în categoria lucrurilor bune, urmează apoi ședințele și conferințele. Sunt muuuuulte! Numărul și genul de conferințe organizate este infinit: pentru tineri, conferințe de misiune, pentru păstori, pentru soții de păstori, pentru copii și învățători de copii, pentru adolescenți și învățători de adolescenți, pentru lideri și cei ce vor să formeze lideri, pentru cei care se ocupă cu rugăciune, cei care consiliază, cei care fac apologetică, femeile singure, cele bătrâne, bărbații, cei care se ocupă cu muzica, conferințe pe teme escatologice. Unele sunt valoroase. Altele sunt ținute de americani convinși că pe maioul lor scrie Mesia și că schimbarea LUMII (americanii nu se joacă niciodată cu o bisericuță, oraș, om…) în bine începe cu…ei! Bieții românași vizitați le organizează, ce să facă? Inima omului, chiar american,  e mult mai darnică atunci când se simte bine și e convinsă de importanța covârșitoare a misiunii sale.

Evident, conferințele, întâlnirile și ședințele își au rolul lor, dar trebuie selectate cu cea mai mare atenție. Unele pur și simplu nu sunt valoroase, nu merită efortul. Altele da, dar trebuie tăiate din program pentru…cele care sunt cu adevărat bune și merită tot efortul. După umila mea părere nu sunt mai multe de vreo 2 pe an în această categorie.

Ar mai fi și alte lucruri bune: invitațiile de a vorbi în diverse biserici, la conferințele enunțate mai sus etc.

Da, toate acestea trebuie puse deoparte, adeseori, pentru ceea ce este foarte bun. Pentru acel singur lucru care trebuiește și despre care Domnul nostru îiYour-Not-Busy                              vorbea Martei. Eu îl sintetizez în 3 cuvinte: Cunoașterea Lui Dumnezeu. Să Îl cunoștem pe El pentru a-L putea face de cunoscut. Orice împiedică procesul creșterii în această cunoaștere, trebuie înlăturat.

Da, dar…E clar, presiunea e mare. Fiecare din noi trebuie să aleagă. Alături de adunările noastre, vom suferi consecințele.

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Pentru pastori: să spunem NU lucrurilor bune!

  1. alincristea zice:

    Bun articol… 🙂

    Din seria lucrurilor bune: pastori care vor sa fie si bloggeri… 🙂

  2. Maria Preda zice:

    Cred ca e mult mai bine sa renuntam la agapa decat sa plecam doar cu stomacul plin,iar mesajul sa fie oricim.
    In fiecare biserica locala sunt persoane cu diverse daruri. Daca fiecare isi foloseste darul,pastorul isi poate face datoria asa cum vrea Domnul. Si noi ceilalti copii ai Domnului ne confruntam cu alegeri mereu. Din pacate(ma refer la

    mine), nu intotdeauna aleg lucrurile cele mai bune. Uneori lucrurile bune si urgente iau locul celor foarte bune.

  3. t zice:

    lucruri bune/ foarte bune:
    sa ceri unui om (pastor) sa tina 16 predici pe luna/ sa incurajezi 16 oameni sa tina cate o predica pe luna

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s