Ce ne spun oasele lui Iosif? (Genesa 50:25)

Iată ultimele cuvinte ale lui Iosif, așa cum le consemnează cartea Genesa: ”Iosif a pus pe copiii lui Israel să jure, zicând: Când vă va cerceta Dumnezeu, să luați și oasele mele de aici.” Ultimul verset al cărții Genesa se încheie cu relatarea sumară a morții sale: ”Iosif a murit, în vârstă de o sută zece ani. L-au îmbălsămat și l-au pus într-un sicriu în Egipt.”

Un sfârșit de o tristețe copleșitoare: ”oase,” ”a murit,” ”sicriu.” Un ecou întunecat ce continuă să se audă fără încetare, chiar de la începutul cărții. La început sub formă de avertisment: ”să nu…căci vei muri negreșit,” spunea Dumnezeu primilor oameni. Apoi, avertizarea este transformată într-o glumă bună, de către șarpe: ”Hotărât că nu veți muri, dar…” Odată cu acel act al neascultării inițiale, drumul spre pomul vieții este blocat de heruvimii, trimiși acolo cu sabia învăpăiată. De atunci încolo, moartea devine o crudă realitate. Degradarea și duhoarea morții încep să se facă simțite sub toate formele posibile. Avem acel capitol 5 cu invariabilul ”Apoi a murit..” care cade sec pe capul tuturor, precum o ghilotină.

Nici patriarhii nu au parte de au alt sfârșit. Chiar dacă la vârste diferite și în circumstanțe diferite, și în dreptul lor se aude acel implacabil ”a murit.”  Ce mai contează că e ”după o bătrânețe fericită” (Avraam) sau ”sătul de zile” (Isaac)?

La o privire superficială deci, Genesa se încheie pe o tonalitate minoră. Dacă privim cu atenție însă, descoperim că deși deghizat în straiele morții, finalul este unul fericit.

Fericit pentru că ne vorbește despre o lucrare ulterioară a lui Dumnezeu care ”îi va cerceta” pe urmașii lui Iosif. Pentru Iosif, această ”cercetare” este o certitudine. ”Când vă va cerceta Dumnezeu”….Cu alte cuvinte, ceea ce Iosif nu cunoaște este timpul, dar nicio clipă el nu pune la îndoială certitudinea intervenției lui Dumnezeu. Doar câteva capitole mai târziu citim că bătrânii lui Israel ”s-au plecat și s-au aruncat cu fața la pământ, aflând că Domnul cercetase.” (Exodul 4:35) (Trebuie să recunoaștem că deși sunt doar câteva pagini de întors în Biblia noastră, pentru evrei au fost sute de ani de așteptare, parte din ei în aspră robie.) Da, finalul este fericit pentru că această cercetare a lui Dumnezeu culminează cu Întruparea, Moartea (din nou ecoul întunecat), dar și Învierea Binecuvântatului Său Fiu. Da, Genesa se termină cu bine, istoria se termină cu bine pentru că Dumnezeu a cercetat nu doar pe evrei, ci întreaga lume, prin Fiul Său.

Finalul Genesei este însă fericit și pentru că ne prezintă atitudinea uimitoare a lui Iosif. Nu, nu exagerez, pe mine mă uimesc cuvintele  sale. Deși a trăit în Egipt cea mai mare parte a vieții sale, nu a fost copleșit de slava acestei împărății.  Inima sa bătea pentru o altă cetate, pentru o altă țară. În Egipt unde toate nevoile sale erau împlinite din plin….Iosif tânjește după împlinirea promisiunii făcute tatălui, bunicului și străbunicului său. E mare lucru să ai eficiența lui Iosif în lumea de acum, în timp ce inima ta arde pentru lumea de dincolo. Rari sunt astfel de oameni. Și de aceea, MARI.

P.S. Exodul consemnează că oasele lui Iosif au fost într adevăr luate de Moise, atunci când poporul a ieșit din Egipt, iar Iosua 24 menționează că au fost îngropate la Sihem.

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s