”După ce a fost închis Ioan…” (scurtă meditațe asupa Marcu 1:14a)

I.

Ioan Botezătorul, premergătorul Domnului Isus. Ioan, cel care recunoaște supremația Celui de vine după el și mărturisește că nu este vrednic nici măcar să se plece și să îi descheie sandalele. Ioan Botezătorul neînduplecat și credincios în mărturisirea sa. Ioan Botezătorul care știe că trebuie să se facă mic, că trebuie să cedeze scena.

II.

Iată-l însă pe Ioan Botezătorul închis. Ioan Botezătorul în temniță, la cheremul unui împărat labil și al soției sale capricioase. Închis, dar nu oricând, ci tocmai atunci când Hristosul despre care a vorbit începe să proclame că ”Împărăția lui Dumnezeu este aproape…” Ciudată manifestare a Împărăției. Dacă într-adevăr s-a apropiat Împărăția, dacă El este împăratul, de ce sunt eu aici? Chinuitoare întrebare. Într-atât îl frământă pe Ioan, încât la un moment dat nu mai rezistă și trimite să întrebe: Ești tu sau m-am înșelat?

III.

Să fi știut Ioan că este petrecere la palatul lui Irod în acea zi? Oricum nu avea de unde să știe de dansul lasciv al tinerei și de promisiunea necugetată a bărbatului nebun, obsedat și controlat de patimi…Aude doar oșteanul care coboară scările. Peste doar câteva clipe le va urca în grabă cu capul însângerat al profetului. Ce sfârșit neașteptat pentru cel care a proclamat zorii noii Împărății și i-a chemat pe oameni să se pregătească.

IV.

Chiar s-a apropiat Împărăția? Și despre ce fel de împărăție poate fi vorba dacă astfel de lucruri se întâmplă? S-a apropiat, dar, chiar de la început, a fost umbrită de un semn: CRUCEA. Și astăzi ea este umbrită de acela și semn. Umbra lui pe pământ se întinde parcă tot mai clară, tot mai mare: în Nigeria, în Libia pe țărmul Mediteranei. Până când? Ioan Evanghelistul ne-a oferit răspunsul în Apocalipsa 6:11: ”până când se va împlini numărul tovarășilor lor de slujbă și al fraților lor, care aveau să fie omorâți ca și ei.”

Tulburătoare cuvinte. Greu de primit un asemenea mesaj. Nu ne rămâne decât să ne luptăm, precum Ioan Botezătorul, cu îndoieli, cu temeri, cu dureri…Mă rog însă să rămânem ferm convinși că deși toate acestea se întâmplă, ”El este Acela care trebuia să vină” și Care, Slavă Lui!, se va întoarce și a doua oară cu putere și cu slavă, să judece viii și morții.

Țara Hațegului

Țara Hațegului

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s