”Și-a întins cortul…”, ”a zidit un altar….” (Genesa 12:8)

Este vorba despre Avraam. Avraam care nu își zidește o casă, cetate sau turn, așa cum făcuseră unii înaintea sa. Locuiește într-un cort pe care îl mută dintr-o parte în alta. O viață de nomad, de peregrin. O viață fluidă, chiar instabilă uneori. O viață marcată de nesiguranță. Îi fusese promisă țara, dar deocamdată trebuie să fie mulțumitor pentru nimic. Faptul acesta ne izbește cu toată forța atunci când îi moare nevasta, iar Avraam nu deține nici măcar o palmă de pământ unde să-și îngroape

Țara Hațegului

Țara Hațegului

moarta. Locul de înmormântare este de fapt primul și ultimul teren care intră în posesia lui.

Avraam nu zidește case, nici cetăți, nici turnuri. Zidește în schimb altarele. Altarul, nu cortul este cel care oferă stabilitate vieții lui Avraam. Altarele reprezintă puncte fixe, la care Avraam se poate întoarce în timp. Acolo relația cu Dumnezeu se reînnoadă, acolo sunt reafirmate promisiunile și sunt primite altele noi. Acolo îi arată Domnul încotro trebuie să o apuce. Acolo așază Avraam ce are mai scump…Acolo învață Avraam să privească nu înainte, ci în sus.

Viața nu e niciodată ușoară atunci când e trăită lângă altar, dar e mai frumoasă și mai cu folos. Viața nu e niciodată ușoară lângă altar, acolo unde adeseori trebui să legăm, să ardem ceea ce ne este atât de drag. Viața nu e niciodată ușoară lângă altar, dar moartea e. Când trăiești și mori lângă altar, moartea e un mic pas. Altfel e prăbușire în hău. Cu cât turnul pe care l-ai zidit și de care ți-ai legat inima e mai înalt, cu atât e alunecare în abis mai grozavă. Turnul nu te înalță la cer, doar altarul poate face asta.

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s