Criza imigranților: o încercare personală de limpezire

Să scriu, să nu scriu pe marginea acestui subiect: iată întrebarea! Recunosc din start, dacă mai este nevoie, că nu sunt un expert în problema aceasta. (când privesc la panica instalata în rândul țărilor UE și la lipsa de soluții concrete mă întreb câți experți sunt și cât de utili se fac…) Textul de față reprezintă mai degrabă o încercare de limpezire a propriilor gânduri în ce privește situația imigranților. Poate că, într-un fel sau altul, textul va fi de folos și altora care încearcă să înțeleagă ce se întâmplă. Vă rog deci, nu mă judecați prea aspru. Iată acum observațiile mele:

Cred că situația de față reprezintă un moment de criză. În astfel de situații, crearea unui climat de panică și cultivarea isteriei nu folosesc nimănui. Pe de altă parte nu este potrivită nici atitudinea celor care privesc la derularea evenimentelor ca la un fleac. Adică dacă imigranții nu sunt la mine în curte și nu mi-au umblat prin frigider, nu mă interesează. (de la Timișoara la Roszke se ajunge în mai puțin de două ore.)

Să trecem însă la aspecte mai concrete. Ce ar trebui să facem cu cei ce ajung la noi? (Trebuie să recunoaștem deocamdată că  România nu reprezintă încă o țintă și nici chiar un punct de tranzit. Situația e cauzată pe de o parte de considerente strategice, geografice. Pe de altă parte însă, avem considerentele economice. E un pic umilitor faptul că nici chiar cei ce fug de ororile războiului nu sunt interesați de biata noastră țărișoară. Ne mai consolăm cu faptul că nici de Ungaria nu sunt interesați.) Dacă ar ajunge însă și pe la noi, cred că ar trebui să îi primim cum știm mai bine. Cred că bisericile creștine ar trebui să fie în fruntea unor acțiuni de ajutorare. Cum să nu îi primești bine după ce ani de zile au fost chinuiți în țările lor, iar acum tocmai au sosit după o călătorie cumplită, de-a lungul căreia și-au pus viața în joc? În astfel de situații e o răutate să stai să analizezi etnia și religia. Au nevoie de apă, de hrană, de duș, de adăpost, iar lucrurile acestea ar trebui să li se ofere.

Problema stabilirii lor în țara respectivă este însă o cu totul altă problemă. Aici cred că există o oarecare confuzie. A fi ospitalieri față de cei care au ajuns la tine în țară e una. A-i integra în procesul refugiați-rezidenți-cetățeni (în funcție de regulile fiecărei țări) este alta. Prima ține de etica creștină. A doua ține de politici de stat sau politici comunitare ce trebuie bine gândite, în funcție de o mulțime de considerente. Am auzit voci care spuneau ceva de genul: suntem creștini, ei sunt oameni amărâți, trebuie primiți.  Să recunoaștem totuși, lucrurile nu sunt chiar atât de simple: Permite economia țării respective preluarea unui număr atât de mare de imigranți? Sunt aceștia dispuși să se integreze în societățile europene și să își croiască viața în funcție de valorile de aici? Ce s-a întâmplat cu arabii care s-au stabilit până acum în Europa?

Aici discuția e foarte amplă! Fiecare putem aduce exemple fericite: dentistul și patronul de magazin musulman care sunt drăguți cu noi. Să nu uităm însă nici cartierele de arabi din Danemarca pe unde îți este frică să treci noaptea și unde poliția nu poate să intre, pentru că este alungată cu pietre. Nici faptul că cei mai mulți violatori din Suedia ((90% dacă nu mă înșel) sunt tot arabi. Să nu neglijăm nici lipsa de integrare a multora dintre ei în societatea franceză. Nici faptul că după ce au locuit în Europa, unii dintre ei au fost dispuși să se întoarcă în Siria să împuște și să omoare în sfintele lor războaie. Recunosc că sunt și arabi bine integrați, după cum spuneam. În fața exemplelor de sus, nu ar trebui să ne înfierbântăm și să le trântim în față biletul pentru întoarcere. Toate acestea însă ar trebui să ne dea de gândit.

Dacă le permitem să rămână, există o strategie pentru integrarea lor? Mă îndoiesc. Nu există o strategie comună și coerentă nici pentru rezolvarea situației imediate. Toți ar vrea să îi primească ceilalți. UE dă bani, dar toți se lipsesc cu bucurie și de bani și de imigranți. Nu doar că strategia nu există, dar cred că este aproape imposibil de creionat o asemenea strategie într-o Europă ce se scaldă în balta călduță și urât mirositoare a unei toleranțe prost înțelese. Sesizez și faptul că mulți creștini susțin acceptarea lor în Vest motivați nu de dragostea creștină, ci de mai sus amintita toleranță.

Într-un astfel de context, mai există o singură speranță: Evanghelia. În calitate de creștin, cred că aceasta și numai aceasta este puterea lui Dumnezeu care poate aduce transformare. Dacă bisericile europene ar fi într-o stare de efervescență, dinamice, frecându-și mâinile în așteptarea musulmanilor ce trebuie evanghelizați, m-aș ruga să vină imigranții cu milioanele! Din păcate, nu e așa. Cu excepția unor mici insulițe, apatia din biserica lui Hristos e generalizată. De fiecare dată când m-am întâlnit cu misionari printre musulmani, mi-a venit să le sărut mâinile și picioarele. Oamenii aceștia, necunoscuți cei mai mulți, se află în galeria mea de eroi. Îmi amintesc în mod deosebit de o tânără din Londra și de un iranian stabilit în Germania. Șansa cea mare ar fi ca biserica lui Hristos să se trezească în ceasul acesta și să își redescopere menirea. Istoria e plină de surprize. Duhul se mișcă așa cum vrea El, nu cum vrem noi, iar Dumnezeu e suveran. Să ne amintim că pământul nu e locul de joacă al diavolului, ci locul unde domnește Dumnezeu. Victoria bisericii nu depinde în ultimă instanță de noi, chiar dacă avem privilegiul de a lucra alături de Hristos. Să ne rugăm deci să vină vremuri de trezire printre noi, iar prin noi și pentru alții.

Ajunși în punctul acesta, putem spune că dacă imigranții sunt acceptați, există trei opțiuni. Prima ar fi să fie înghițiți de stilul de viață occidental, focalizat pe cele pământești și trupești: telefoane, concedii, mașini, haine și mâncare mai mult sau mai puțin naturistă. Cei mai mulți creștini ”îmburgheziți” ar răsufla ușurați în fața unui asemenea deznodământ, trăind în pace și armonie cu musulmanii, fară să existe diferențe majore între noi. O a doua opțiune a fost deja menționată: biserica să își redescopere menirea și nou-sosiții să nu găsească aici doar un trai mai bun, ci și viața cea de veci. Dacă trend-ul existent va continua, rămâne cea de-a treia opțiune: radicalizarea mulțimilor sosite. În vidul spiritual al Europei, aceștia și-au adus nu doar micuțele geamantane, ci și religia. Chiar dacă cei mai mulți nu sunt musulmani radicalizați sunt totuși musulmani, cu valori musulmane, diferite de cele europene: de pildă lipsa conceptului separării  bisericii/religiei de stat (în cazul lor a islamului). Lucrul acesta s-a petrecut doar acolo unde a fost vorba de dictaturi. În același timp, cred că violența este o componentă de bază a islamului. Uneori aceasta e încorporată în cotidian. Probabil că prea puțini musulmani s-ar da în spate de la folosirea violenței pentru răspândirea islamului.

Deci, o mulțime de musulmani într-o Europă secularizată și cu un declin demografic accentuat, fără nicio strategie de integrare a acestora, care în multe situații a dat dovadă de un eșec total în asimilarea lor, nu ar trebui să ne îngrijoreze? Ba da. Recunosc, nu ar trebui să ne panicheze și nici să polarizeze societatea.  Repet, cred că decizia de a acorda statut de refugiat-drept de rezidență-cetățenie este una ce trebuie luată la nivel politic, în lumina tuturor informațiilor existente. Ea nu izvorăște automat din valorile creștine. Mă aștept ca  guvernele EU să se gândească înainte de toate la SIGURANȚA cetățenilor lor și mai apoi să ia hotărârile necesare. Eu unul, aș fi dispus ca din taxele plătite de mine să fie folosiți bani pentru integrarea lor, (În RO încă nu se pune problema oricum!) chiar dacă portmoneul va fi ceva mai ușor. Pe de altă parte, nu aș fi dispus să plătesc din propriul buzunar pentru a crește trântori care mai apoi sunt recrutați (procesul de recrutare e foarte eficient se pare!) de cine știe ce extremiști, își iau pușca sau bomba și merg în concediu. Selecția celor cărora li se permite să rămână ar trebui să fie riguroasă încă de la început, în ciuda efortului imens de organizare pe care îl presupune, iar orice imigrant cu tendințe radicale îndrumat către casă. Nu trebuie mulți radicali printre musulmani. Islamismul este un sol fertil pentru propagarea actelor radicale.

Indiferent de ceea ce se întâmplă, indiferent de câți rămân, atitudinea noastră trebuie să fie aceeași: suntem chemați să arătăm dragostea lui Hristos. Suntem oi în mijlocul lupilor. (dacă cei ce vin se vor arăta lupi.) Să nu încurcăm spusele Mântuitorului și să fim fără răutate ca șerpii și înțelepți ca porumbeii. Unii s-au încurcat deja. Uni s-au arătat ei lupi, ca se asigure că atacă primii. Totuși pretind ca guvernul și statul să protejeze oile în măsura posibilităților. Nu, nu cred că cei care vin acum sunt haite de lupi organizate, par prea disperați și amărâți ca să li se acorde un asemenea statut. În același timp, îmi este teamă că în timp pot apărea mutații semnificative în ADN-ul lor.

Teamă îmi e că mai rău m-am încețoșat. Încurcată situație nu? Dacă e complicată, complicată va fi și soluția. Închei cu un îndemn primit de la un pastor mai în vârstă, când eram audiat în vederea ordinării: ”Nu te pripi frate!”

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s