WWJD/Ce-ar face Isus? O abordare alunecoasă și periculoasă

What would Jesus do? sau Ce ar face Isus? Îndrăznesc să spun că e imposibil să nu fi auzit întrebarea aceasta până acum. Pare foarte spirituală și adecvată pentru orice situație. Ce poate fi mai înălțător, ce poate fi mai spiritual decât să te întrebi cu ar fi acționat/gândit/ vorbit Mântuitorul într-o situație dată. Ca în multe alte situații însă, cred că sub masca acestei hyper-spiritualități se ascunde ceva foarte alunecos, periculos chiar.

Înainte de toate, cred că implică o oarecare lipsă de reverență față de Mântuitorul. A considera că Domnul nostru e atât de simplu, de predictibil, cu o gândire atât de rudimentară, că orice individ care își pune pe mână sau ghiozdan brățara magică știe răspunsul. Să fim sinceri, nu ne place nici nouă când ni se spune ”știu ce urmează să zici!,” ”Știu ce ai de gând să faci!” Nu ne place să fim considerați predictibili, dar Îi aplicăm acest tratament celui care este Fiul lui Dumnezeu și Om desăvârșit. Dacă nu am avea episodul cu alungarea vânzătorilor din templu, oare l-am fi ghici cu WWJD al nostru? Mă îndoiesc. Ultimul lucru care ne-ar fi trecut prin minte ar fi fost că Domnul a luat un bici, a răsturnat mese, a scos afară…Ultimul lucru este însă exact ceea ce s-a întâmplat. La fel cu femeia siro-feniciană. Vine să îl roage pe Domnul pentru fata ei bolnavă: am fi intuit noi cu WWJD dialogul ce s-a înfiripat între ea și Domnul? ”Nu e bine să iei pâinea copiilor și să o arunci la căței…” Vai de mine! Cum să spună El așa ceva? Și totuși așa a fost,

chiar dacă mărginita noastră minte digeră nițeluș mai greu aceste episoade. A aplica WWJD înseamnă a-l reduce pe Mântuitorul la un roboțel predictibil, pe care mintea noastră mărginită îl intuiește perfect. Noi însă începem tocmai pe dos. Știm ce vrem, ne convingem că și Domnul ar fi făcut la fel și…beton armat. Să te mai convingă cineva că nu-i bine!

Mai apoi, cred că adeseori WWJD devine o proiecție deformată a ceea ce ne-am dori noi să fie Mântuitorul. Îmi plac roacherii? Isus ar fi fost roacher și ar fi cântat într-o trupă. Pe de altă parte, nu sunt de acord cu tobele în biserică? Isus ar fi făcut un bici și l-ar fi scos pe toboșar afară. (doar dacă era în fanfară toboșarul l-ar fi lăsat!) Îl cioplim pe Domnul după chipul și asemănarea noastră. Mai înainte Îl facem de zahăr și apoi dăm cu dalta: drăguțul de El! N-ar fi supărat, n-ar fi certat pe nimeni! Îl ornăm cu trandafiri și îi punem în mână toiege, lăsându-L să bată pe la uși.

Fără să ne dăm seama, WWJD, devine deci rapid ce doresc eu să fi făcut Domnul și cum aș dori eu să fie. O întrebare mai potrivită ar fi: ce vrea Isus să fac eu? El a fost, a făcut și a strigat: ”S-a isprăvit!” Acum însă îmi cere să acționez eu. Ce dorește Isus de la mine? Pentru asta trebuie să mă întorc la Scripturi și să stărui în ele, cu studiu temeinic, cu transpirație, exegeză, rugăciune și dor până când deslușesc în ele Chipul Său și ÎI aud vocea. Dar, ah!, nu ne place calea asta. Hai mai bine la poze. Hai mai bine la zahăr….Imaginația neinformată de Scripturi este alunecoasă pentru că dă în idolatrie. Și atunci devine periculoasă. Și mincinoasă. Și….

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la WWJD/Ce-ar face Isus? O abordare alunecoasă și periculoasă

  1. Pingback: Valentin Făt: WWJD/Ce-ar face Isus? O abordare alunecoasă și periculoasă | Romania Evanghelica

  2. Pingback: Evanghelici în Top 100 WP (18.09.2015) | Romania Evanghelica

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s