Urare de an nou: Să trăiți…cu frică!

Deja am folosit aproape 8 zile din anul nou-nouț ce ne-a fost încredințat. De fapt, trebuie să recunoaștem că nici nu știm dacă ne-a fost încredințat pe de-a-ntregul sau ni s-a oferit doar o parte din zilele lui. Totuși, 8 zile au trecut și este timpul să frânăm brusc, să stăm câteva clipe liniștiți și să ne întrebăm, fără prea multe menajamente, dacă am făcut ce trebuia cu ele.

De regulă, noi spunem că finalul este un timp propice evaluării. Parțial avem dreptate, dar evaluarea de la final, finalul anului sau chiar finalul vieții, poate fi iremediabil de tristă pentru că nu se mai poate drege, nu se mai poate repara, nimic. Uneori singurul lucru care ne rămâne de făcut este să privim triști la cioburi, să luăm fărașul și să le aruncăm cu hărnicie la gunoi. (sau să le ascundem sub preș…) Evaluarea de la final are sens doar în perspectiva unui nou început.

Într-o carte hazlie, cred că ceva de Amza Pelea, ni se povestește cum tatăl îi dădea ulciorul fiului să meargă să aducă apă de la fântână. De fiecare dată însă, încredințarea ulciorului era însoțită și de ”încredințarea” a două pălmi, cu observația ”ai grijă să nu-l spargi!” Sătenii contrariați l-au întrebat ”De ce-l bați când îl trimiți?” La care omul nostru răspunde: ”după ce-l sparge, degeaba-l mai bat! Acuma trebuie să știe de frică.”

Acum este timpul să ne aplicăm, fiecare în dreptul nostru, corecția necesară. După ce am făcut încă un an țăndări, degeaba ne jelim amarnic la sfârșit. Plânsul și regretele de la final sunt patetice, dar…fără niciun folos. O clasică poezie pocăiască, pe care o auzeam de anul nou, spune: ”Fă-ți timp acum, că-n urmă,/ zadarnic ai să plângi/ comoară risipită/ a vieții n-o mai strângi.” Da, mult mai înțelept e să plângem câte un pic zilnic și să mergem frumos și drept mai departe, decât să râdem neglijenți și să ne bocim când ne trezim la destinație.

Să trăim deci, cum ne învață și Eclesiastul, din plin, dar cu teamă! Să ne bucurăm, dar să mai aruncăm o privire și la tabloul judecății. Privind, să învățăm a ne teme de Cel care ne va chema, rând pe rând, să-I dăm socoteală. De obicei, ne îndemnăm, la început de an, să nu ne temem! Iată că există însă și o teamă sănătoasă, teama de Dumnezeu. Bine spunea Andrei Pleșu: atunci când nu mai ne temem de El, ne vom teme toate celelalte.

Atunci când trăim cu teamă, veghem și atunci când veghem, ne scutim și pe noi, dar și pe ceilalți, de multe necazuri. Să asculte Domnul rugăciunile pe care I le-am înălțat și încă le înălțăm săptămâna asta!

faithful servant

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s