Surprins de rugăciune

De fiecare dată am rămas suprins. Nu mă așteptam la nimic deosebit. Se întâmpla la o conferință creștină, ultima sesiune din acea zi, în urmă cu ceva ani, după o zi obositoare. Nici nu mai îmi amintesc exact subiectul…cred că era ceva despre democrație și creștinism. Nu putusem să urmăresc prea bine firul argumentației și, obosit fiind, așteptam să se termine și să plec înspre hotel. La final însă, vorbitorul a fost provocat să încheie cu rugăciune. Când omul (gânditor creștin bine cunoscut, dar mai bine nu-i dau numele) a început să se roage, am simțit că cerul se deschide și se coboară peste adunare ceva special…Cu totul neașteptat. Așteptam să se încheie odată și…în câteva clipe îmi doream ca omul să nu mai încheie rugăciunea.

A doua oară, interesant, tot obosit eram, de data asta după o zi de cursuri. Se făcuse târziu deja, cred că era pe la 12:00, când încă dezbăteam cu colegii chestiuni teologice de maximă importanță, chestiuni ce nu mai puteau aștepta până dimineața următoare. Înainte să spargem grupul, unul dintre colegi propune să ne rugăm. Nimic planificat sau bine coordonat. Din nou, parcă oboseala dispare cu totul și se întâmplă ceva special, ceva ce îți dorești să nu se mai termine. (De atunci încolo, momentele de rugăciune cu colegii au devenit o binecuvântare specială pentru mine.)

Au mai fost și alte momente speciale. Și în singurătate și cu alții, dar nu se cade să vorbim despre tot în public. Stau și mă gândesc că alunec în pericolul enunțat în Matei 6 și încep să trăiesc cu lăuntrul în afară, așa că pun punct. Oricum, de lăudat, nu am cu ce să mă laud, ci, mai degrabă să mă rușinez. Totuși, faptul că Dumnezeu binecuvântează cu atât de mult o credincioșie atât de mică, ar trebui să fie un permanent imbold spre mai mult. Niciodată de dragul binecuvântării, ci de dragul lui.

Și încă ceva: La (peste câteva luni) 34 de ani încep să mai am și regrete în legătură cu modul în care mi-am investit, sau poate irosit, timpul și energia. Nu regret însă nicio clipă timpul petrecut în rugăciune. Singurul regret, din nou,  este că a fost rușinos de puțin.

albrecht-duerer-praying-hands

 

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s