Amatorilor de biciuiri amvonale

„Căci Irod se temea de Ioan, fiindcă îl știa om neprihănit și sfânt; îl ocrotea și, când îl auzea, de multe ori stătea în cumpănă, neștiind ce să facă; și-l asculta cu plăcere.” (Marcu 6:20)

Iată un verset cu care ne-am obișnuit, dar care conține cel puțin două aspecte ciudate. În primul rând, este ciudat că Irod, împăratul, se teme de Ioan, întemnițatul. În al doilea rând este ciudat că Irod îl ascultă pe Ioan cu plăcere. Versetele anterioare ne arată că vocea profetică a lui Ioan Botezătorul se constituia ca o condamnare directă, fermă, constantă la adresa stilului de viață păcătos al împăratului Irod. Irod nu se pocăiește, nu își schimbă viața, dar, tot ascultând, începe să îi placă. Paradoxal, mesajul care îi cerea să o rupă cu plăcerea în care trăia începe, la rândul lui, să-i producă plăcere împăratului. Plăcerea de a păcătui se intersectează în viața acestui om cu plăcerea de a asculta tocmai asprul cuvânt profetic care îi condamnă plăcerea.

Această stare ciudată de lucruri nu se limitează la Irod. Am întâlnit-o mereu de-a lungul lucrării. Există oameni care se complac în păcat, dar cărora le plac predicatorii duri, aspri, „abrazivi” precum Ioan Botezătorul: „La ăsta pocăința îi pocăință. Să vezi cum le spune. Ăsta nu se joacă.” etc. etc. Problema este că vajnicilor ascultători nici nu le-a trecut prin gând să se pocăiască. Bineînțeles că nu lor le zice predicatorul abraziv, ci altora. Pe ei, vezi, nu îi mustră, doar îi scarpină…plăcut!!! Se vor încrunta un pic atunci când predicatorul va viza acel păcat specific, dar le va trece repede. Dacă sunt mai cu situație, o să-l răsplătească și o să-l mai cheme. Poate chiar o să-l mai ducă să șmirgluiască și pe alții, și alte adunări unde știu ei că e nevoie. Oamenii aceștia vor rămâne cu concluzia neverbalizată că dacă se tem de, ocrotesc și ascultă profetul aspru, și-au ispășit toate păcatele, ba încă și unele pe care care nici nu le-au comis încă.

Episodul acesta ne avertizează că drumul spre iad se poate face pe fundal de predică. Predici bune, auntentice. În cazul lui Ioan Botezătorul, mesajul era autentic și venea de sus. Da, poți fi expus în mod constant mesajului de sus, poate să-ți placă, și totuși să nu-ți fie spre mântuire.

 

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Amatorilor de biciuiri amvonale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s