Ce se vede din ușa azilului?

Astăzi, de dimineață, mă aflu la unul din azilele din Timișoara, în vizită la o soră din adunarea noastră. Însoțitorul meu întârzie și îl aștept la intrare. Mă gândeam că va fi grea așteptarea, dar a fost mult mai interesant decât credeam…

Pentru început, vine, din spate, destul de vioaie, o doamnă. Cu ciorapi bărbătești negri, zdraveni, care îi vin aproape până la genunchi, cu o gaură mare, la degetul mare, de la piciorul stâng. (asta cu ciorapii găuriți o găsesc de neiertat. Să fie uzați, întinși, răriți, dar nu găuriți…) Ajunsă la intrarea în clădire își șterge șlapii de grilajul de fier. Sănătos. Îndelung. Deși pășise până atunci pe beton..uscat. Mă gândesc că tot nu are unde să se grăbească. Mă uit să văd dacă nu ies scântei. Ajunsă în holul principal șterge șlapii și de covorașul de la intrare. Sănătos. Îndelung. La fiecare mișcare, degetul mare de la piciorul stâng se împinge mai vârtos înainte, iar gaura ciorapului capată proporții cosmice. Într-adevăr nu se grăbește.

Apoi vine el. Aranjat, pieptănat, cu geacă elegantă, pantofi maronii destul de moderni, pantaloni de stofă călcați bine, dar…trași bine în sus. Când spun bine, înseamnă bine. Vorbește singur, singur și râde…Merge în parcul din față, tot vorbind, începe să smulgă la buruieni, tot vorbind…

Apoi apar două doamne. Ies și o iau pe trotuar în dreapta. Bietele, amândouă sunt foarte nesigure pe mișcări și se mișcă încet, încet de tot. Una totuși e mai abilă și mai în putere, așa că merge cu vreo câțiva metri înainte. Vorbesc una cu alta, dar cea din față ține să își demonstreze abilitățile locomotorii mai dezvoltate și o ține tot înainte. Câinele care dormea lângă poartă  se scoală, ca la o comandă, și le însoțește pe cele două. (Să le aducă sacoșele?) În ciuda gestului plin de mărinimie, este aspru mustrat de prima doamnă: „Carne! Vrei numa carne! De unde atâta carne…Pleacă rușinat capul, dar o însoțește totuși.

Apare cel de-al doilea domn. Slab, palid și cu mișcări extrem de nesigure și mărunte. Sub privirea mea mirată își scoate țigara și o aprinde….acum trebuie să pună bricheta la loc, dar țigara din gură merge în toate direcțiile, întrucât bietului om îi tremură inclusiv maxilarele. (între timp, primul domn e la a doua tură de parc, sporovăind cu voioșie și cu…sine însuși.) Țigara o ia înspre nord, de unde mai, mai să decoleze. Apoi coboară sud-est…Acuma e gata. Mai face țigara câteva mișcări nedefinite clar, după care omul ridică mâna din buzunarul unde a pus bricheta, iar țigara e strunită cu o oarecare fermitate.

Mă uit la ei și încep să-mi fie tare dragi! Mă uit la ei și mă apucă mila pentru că îmi închipui că nu prea îi caută nimeni. Noi cei tineri, cei încă în putere, cei mari și tari și stăpâni pe situație vrem să împingem deoparte orice semn care ne arată destinația spre care ne îndreptăm, fără să ne putem împotrivi. Destinația se cheamă moarte și ținem cu tot dinadinsul să uităm asta, iar azilul și casa de jale insistă să ne reamintească.

Mă uit la ei, mă întreb dacă voi ajunge la vârsta asta. Îmi dau seama, după apucăturile de acum, că voi oferi un show mult mai savuros decât cel de azi.

Mă uit la ei și îmi dau seama că fără ei suntem incompleți. Fără ei, pur și simplu ne lipsește o parte a umanității noastre. A fi om înseamnă, printre altele, a îmbătrâni și a muri. Repet, atunci când ne împingem deoparte bătrânii, ne privăm de un aspect esențial vieții umane. Ne mutilăm singuri și vom trece șchiopi și prin viață și prin moarte. Am zâmbit eu când le-am văzut stângăciile cauzate de neputințe, dar, chiar dacă picioarele fizice încă ne ajută, lăuntrul nostru, al multor tineri, e mult mai schilodit ca al lor.

Da, din ușa azilului se văd multe. Unele neplăcute, dar de care avem neapărată nevoie. Chiar dacă ne vine greu să credem, avem nevoie și de lucruri mai neplăcute, nu doar de plăcere și distracție, și iar plăcere…Dacă nu înțelegem asta acum, tare greu va fi mai târziu.

Old Man Suffering (Vincent van Gogh)

Old Man Suffering (Vincent van Gogh)

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Ce se vede din ușa azilului?

  1. foolfield zice:

    Din usa azilului chiar daca `se vad` multe, nimic nu e de inteles. Panza lui Van Gogh nu poate reda in profunzime inadecvarile existentiale (absurditatile?) inerente conditiei umane…

  2. Oana zice:

    Un articol tulburător, în fermitatea si-n adevărul lui!
    Mulțumim!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s