Trebuie să caute biserica relevanța? Nu! (lecții din Scripturi și de la Luther)

Răspunsul meu este scurt, clar și răspicat: Nu! (Am uitat să spun că este și de-a dreptul revoltător!) Cred că nu există subiect care să îi preocupe mai mult pe credincioșii de azi atât de mult precum relevanța. Mă gândesc că deja am și fost catalogat ca eretic, deci, îngăduiți-mi să detaliez:

Prima afirmație: În Scripturi, în mod special în Noul Testament, (hm, o fi relevant sau nu?) nu găsim această preocupare pentru relevanță. Găsim în schimb alte preocupări. De pildă, autorii Noului Testament au fost foarte preocupați de păstrarea purității doctrinare, iar o mare parte din scrierile Noului Testament stau mărturie acestui fapt. Din câte înțeleg eu, nu există nicio epistolă care să mustre membrii vreunei biserici pentru lipsa de relevanță, dar găsesc mai multe epistole în care aceștia sunt mustrați pentru că au deviat de la adevăr. O altă preocupare este păstrarea purității morale a bisericii, cele două tipuri de puritate fiind strâns legate unul de cealalt și condiționându-se reciproc. Cu alte cuvinte, apostolii reafirmau ceea ce Domnul nostru spusese deja în Predica de pe munte: „voi sunteți sarea pământului, voi sunteți lumina lumii!”

Sintetizând, cred că apostolii au îndemnat biserica să se concentreze asupra Evangheliei, cu toate implicațiile acesteia. Evaghelia trebuia auzită, primită, trăită și transmisă mai departe. Nu s-a scris nicio epistolă care să mustre biserica pentru lipsa relevanței, dar s-au scris epistole în care biserica a fost mustrată pentru lipsa de credincioșie față de adevărul Evangheliei și pentru că nu trăia în mod practic implicațiile acesteia.

A doua afirmație: biserica Noului Testament era relevantă. Bineînțeles că o astfel de afirmație este cât se poate de complexă  și capabilă să genereze discuții mult mai ample decât spațiul dedicat acestui articol. Privind însă la situație prin prisma numeroaselor convertiri și a răspândirii rapide a creștinismului, putem afirma cu încredere relevanța acesteia.

Avem deci o biserică ce nu era preocupată (aș spune, prin contrast, „neobsedată”) de relevanță și totuși cât se poate de relevantă. Concluzia: biserica nu este relevantă atunci când este preocupată de relevanță în sine, ci atunci când este preocupată de Evanghelie. În Evanghelie și nu în relevanță se află puterea lui Dumnezeu. Pentru foarte mulți însă, Relevanța a devenit…Noua Evanghelie. Cred că este absolut necesar ca acest aspect să fie înțeles dacă dorim să redobândim relevanța. Nu doar biserica primară dovedește acest principiu, ci și istoria bisericii, îndeosebi a Reformei protestante pe care  o vom sărbători curând. Biserica redevine relevantă nu pentru că a căutat să devină așa, ci pentru că a redescoperit Evanghelia. (Vorba lui Luther: Cuvântul și-a făcut datoria!)

Acestea fiind spuse însă, trebuie făcută o mențiune: biserica Noului Testament, dar și cea a reformei, au căutat să prezinte Evanghelia pe înțelesul ascultătorilor, adică într-un mod relevant. În aceasta constă adevărata relevanță: pasiune pentru Evanghelie și o cunoaștere profundă a acesteia, dar și pasiune pentru oameni și o cunoaștere a acestora. Cele două combinate vor conduce la o prezentare relevantă a Evangheliei. Problema, cred eu, este că în zilele noastre am accentuat doar ultima parte. Poate că nici iubirea de oameni nu mai este prezentă, ci doar dorința de a-i converti, de a-i vedea înrolați în armata noastră, încadrați în staulul nostru, iar pentru asta suntem dispuși să dansăm ca ursul, să ne îmbrăcăm în clovni…doar, doar apare cineva la circul nostru. Cred că e suficient de clar tuturor că asta nu e relevanță, ci manipulare. Pentru că tot aminteam reforma, Luther a știut să îmbine armonios pasiunea pentru Evanghelie și dragostea de oameni. Spunea el că dorește să traducă atât de clar și pe înțeles cărțile lui Moise, încât cei care le vor citi să creadă că a fost neamț. Astfel, Luther mergea și stătea de vorbă cu oameni din diverse categorii sociale și practicând diverse meserii. Poate că această preocupare intensă de a fi clar și pe înțeles este unul dintre motivele pentru care reforma a înregistrat un astfel de succes în Germania.

Care sunt rezultatele acestei relevanțe prost înțelese? Deja am anticipat unul dintre ele: circul. Mi-a atras recent atenția titlul unui articol care întreba ceva de genul, citez din memorie: nu vede nimeni că e greșit ca necredincioșii să facă agenda bisericii? Cei neregenerați, care nu s-au pocăit de păcatele lor, a căror viață nu e controlată de Hristos și de Evanghelie, ci de mersul lumii, de fire și de domnul văzduhului, ne învață cum să ne închinăm înaintea Dumnezeului viu și adevărat, înaintea Celui care este Foc Mistuitor? Întreb și eu, din nou: nu vede nimeni că este ceva fundamental greșit aici?  Între timp, continuăm să emitem aceleași slogane obosite: că ne fosilizăm, că trebuie să încercăm lucruri noi, că dacă nu ne înnoim, murim etc. etc. (Mă mai roade o întrebare: mai sunt astfel de slogane relevante…că mie îmi par teribil de ostenite.)

Cu siguranță, trebuie să apară elemente de noutate. Cu siguranță trebuie să primenim muzica din biserică. Cu siguranță serviciile trebuie dinamizate. Toate însă trebuie puse în slujba Evangheliei lui Dumnezeu. Altfel, vom câștiga oameni, dar nu pentru Împărăția lui Dumnezeu, ci pentru proiectele noastre. În Împărăția lui Dumnezeu se intră prin Evanghelia lui Dumnezeu. Așa a hotărât El. Acolo unde se predică Evanghelia lui Dumnezeu, descoperită prin Isus Hristos, este la lucru Duhul Sfânt, Duhul cel de viață dătătorul. De asta are lumea nevoie, nu de mai mult circ. Din circ vine și știe să facă show-uri mult mai de calitate decât noi. Noi trebuie să împrăștiem mireasma unei noi vieți. Asta numesc eu a fi relevant. Biserica nu trebuie să caute relevanță, ci să prezinte într-un mod relevant Evanghelia. Poate că pare doar un joc inutil de cuvinte, dar nu cred că e așa. Accentele produc mari diferențe!

(sursă foto: aici)