Începuturile Reformei: Luceafărul și Gâsca (4)

Cu siguranță, Luther este reprezentantul cel mai cunoscut și cel  mai popular al reformei. Acțiunile, scrierile și atitudinea lui au făcut ca bulgărele să o ia la vale cu o viteză vertiginoasă. Reforma însă nu începe și nici nu se încheie cu Martin Luther. În cele ce urmează vom căuta să cinstim memoria a doi pre-reformatori, a doi oameni care au netezit calea pentru sosirea Reformei.

Vom începe cu John Wycliffe. Acesta este cunoscut drept „Luceafărul Reformei,” fiind bărbatul care a îndrăznit să aprindă lumina, în timp ce în jurul său întunericul era atât de gros. John Wycliffe s-a născut în Anglia, în orășelul Ipreswell, astăzi Hipswell, în 1330. A studiat la Oxford unde a fost educat în vederea predicării, devenind unul din teologii cei mai de seamă din vremea sa. Wycliffe s-a ridicat mai întâi împotriva corupției bisericii. Pe vremea aceea, biserica deținea aproximativ o treime din pământurile Angliei. Dispunea de ele la discreție, fără să plătească taxe și fără să dea socoteală. Mai apoi, Wycliffe a contestat doctrina transubstanțierii, care susține că atunci când preotul rostește formulele consacrate, pâinea și vinul se transformă în trupul și sângele Domnului. Evident, atitudinea sa a deranjat pentru că aceasta submina dominația absolută a clerului care săvârșea Mesa. Contribuția sa cea mai substanțială este însă legată de Biblie. Wycliffe a susținut că Scriptura trebuie să dețină autoritatea deplină, nu biserica și nici papa, pe care de fapt îl considera anticristul. Crezând în importanța Scripturilor și în puterea lor de a transforma vieți, Wycliffe a tradus Scriptura în limba engleză. Traducerea sa nu este cea mai reușită, întrucât a tradus din varianta latină, cunoscută sub numele de Vulgata. Bibliile sale au fost copiate și răspândite. Să nu uităm că lucrurile se petreceau înainte de apariția tiparului, când copierea unei Biblii dura aproximativ 10 luni. Evident, Wycliffe a fost condamnat și parte din cărțile lui arse. Faptul că s-au păstrat până în ziua de azi 170 de copii din Biblia tradusă de el este foarte grăitor și vorbește despre cantitatea mare de pasiune și energie investită în această lucrare. Evident, a fost condamnat și trebuia să fie ucis. Wycliffe nu a oferit însă această satisfacție, întrucât a cedat în timp ce vorbea și a murit doar câteva zile mai târziu, pe 28 decembrie, 1384. Dacă Biserica Catolică nu a apucat să îl ucidă, a ales totuși să îi dezonoreze memoria. La conciliul de la Constanța (Constance) a hotărât să îi dezgroape oasele și să le ardă…

Continuăm cu Jan Hus, la care face referire „Gâsca” din titlu, evident pentru că în limba cehă hus înseamnă „gâscă.” Acesta s-a născut în 1369, într-o familie săracă. În ciuda acestui fapt, ajunge să studieze la Universitatea din Praga și, în cele din urmă să predea aici și chiar să devină rector. Hus ajunge în contact cu învățăturile lui Wycliffe și, în linii mari le împărtășește. Hus crede și el în suficiența și în autoritatea Scripturii. Este revoltat de indugențe, o hârtie pe care o primești în urma unei sume de bani, care certifică faptul că ești izbăvit de consecințele anumitor păcate comise. În mod deosebit, Hus este revoltat de credința că a plăti pentru a atinge oasele sau alte rămășițe ale sfinților, este un gest care conferă har celui care îl săvârșește. (vezi Hramul Sfintei Parascheva de mâine, de la Iași….) Mai întâi, lui Hus i se interzice să predica la Capela Betleem. Mai apoi, este convocat la Roma, unde refuză să meargă, dar trimite reprezentanți. În cele din urmă ajunge la Conciliul de la Constance, cu promisiunea împăratului că, indiferent de circumstanțe, va fi lăsat să plece de acolo în pace. Wycliffe refuză să nege învățăturile susținute și, în ciuda promisiunii primite, este arestat. În cele din urmă, pe 6 iulie, 1415, va fi ars pe rug. Înainte de aceasta, va fi batjocorit: pe cap i se pune o coroană ce înfățișează diavoli dănțuind și pe care scrie „Căpetenia ereticilor.” Episcopii îi încredințează sufletul în mâna diavolului, dar el îl încredințează în mâna Domnului pe care l-a slujit și care l-a primit în glorie. Se spune că Hus ar fi afirmat: puteți prăji această gâscă (vezi sensul lui Hus), dar, va apărea o lebădă, a cărei cântec va birui.

Vom încheia această fugitivă prezentare a celor doi reformatori prin cuvintele rostite de Hus: „nici pentru o biserică plină cu aur, nu m-aș îndepărta de adevăr…Știu că adevărul stă în picioare, este puternic pe vecie și rămâne pe vecie, fără să îi pese de statura oamenilor.”

NOTĂ: scrierea acestui scurt rezumat al reformei se datorează unor autori pe care i-am citit de-a lungul timpului: Michael Reeves cu Flacăra nestinsă apărută la Făclia și mai recenta Why the Reformation Still Matters apărută la Crossway, Erwin Lutzer cu Rescuing the Gospel, apărută și ea recent la Baker Publishing. Aș aminti și traducerile scrierilor lui Luther și comentariile însoțitoare de la Logos, precum și clasica (chiar dacă un pic vechiuța) biografie a lui Roland H. Bainton.

lutheratdietworms

 

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Începuturile Reformei: Luceafărul și Gâsca (4)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s