”Cel mai mult, lumea îl iubește pe…” ca să!

Poate vă amintiți piesa celor de la Taxi: „Lumea îl iubește pe ca și…” Probabil că au dreptate, dar un fapt este cert: ca să îi face concurență.

Ca să este o conjuncție compusă nevinovată și cu totul utilă, atunci când este plasată în contextul potrivit. Scopul ei, în cadrul unei fraze, este să introducă o propoziție subordonată, numită circumstanțială de scop, evident pentru că indică scopul acțiunii din propoziția principală. Iată și un exemplu: „Mănânci ca să trăiești, nu trăiești ca să mănânci.” (Un adevăr pe care mulți dintre noi trebuie să ni-l reamintim!)

Necazul apare atunci când ca să, fără voia lui, este îndesat într-un context nepotrivit. Iată și aici un exemplu: „Mintea umană nu poate că să cuprindă atâta inteligență.” Care este problema? În cazul de față, propoziția subordonată este o completivă directă. Completiva directă indică obiectul acțiunii din propoziția principală, nu scopul acesteia. Ar fi corect în schimb să spunem așa: Mintea umană trebuie formată ca să cuprindă mai multă inteligență.

Testul e relativ simplu: pot să pun cu scopul de a, în locul lui ca să?

M-am răcorit din nou cu aceste scurte și elementare observații, pentru că, recent, am întâlnit e(o)roarea, din nou  în spațiul evanghelic, unde se traduce worship la greu. Cred că era ceva de genul: „nu pot ca să-mi imaginez.” Oricum, nu voi uita niciodată celebrul vers dintr-o cântare pe care o iubesc și care vorbește despre faptul că Dumnezeu e infinit, Minunat ești Tu fără de margini. La un moment dat, vine o întrebare retorică: „Cine poate ca să cuprindă doar un strop din dragostea ta?” Mă bucur de această cântare și mă închin prin intermediul ei, dar cred că Dumnezeul fără de margini este vrednic de traduceri mai…vrednice. De dragul Lui merită să ne frământăm ceva mai mult cu șlefuirea versurilor. Pur și simplu nu ne putem permite să apelăm la soluții de genul ca să.

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s