Reforma la 499 ani: Martin Luther (6)

Luther începuse să fie pus pe gânduri de anumite chestiuni legate de indulgenţe. Una dintre frământările sale suna cam aşa: dacă papa are oricum puterea de a scoate oamenii din purgatoriu, de ce o face pe bani şi nu motivat de iubire? Mai mult, nu cumva cumpărarea de indulgenţe înlocuieşte pocăinţa interioară cu un gest exterior, mecanic? Cu aceste preocupări în minte, Luther ţintuieşte cele 95 de teze pe uşa catedralei, cu scopul de a genera o dezbatere publică pe marginea vânzării de indulgenţe. Să nu ne imaginăm însă că afişarea acestora a provocat o furtună imediată. Ele erau scrise în limba latină și nu erau înțelese de marea majoritate a oamenilor, ci doar de teologii cărora le erau destinate. Traducerea și răspândirea lor se petrece mai degrabă fără voia sa. Intenţia lui Luther era să semnaleze că ceva nu se potriveşte cu învăţătura Scripturilor. Pe măsură ce lucrurile au început să se precipite s-a ajuns, era inevitabil să fie aşa, la problema autorităţii. Cine are în cele din urmă autoritatea finală: Biblia sau Papa?

În 1519, după ce Luther studiază celebrul Romani 1:17, ajunge să formuleze doctrina justificării prin credinţă. Odată ce înţelege că neprihănirea este un dar oferit de Dumnezeu prin credinţă, Luther afirmă că „se simţea că născut din nou, ca şi cum ar fi păşit în paradis prin porţile deschise.” De aici încolo, conflictul cu papa şi biserica catolică se intensifică, iar lucrurile încep să se desfăşoare într-un ritm alert. Astfel, Luther îl numeşte pe papa anticristul şi începe să scrie împotriva lui. Acesta îl excomunică pe Luther. De acum încolo, după cum spune un istoric, Luther îl are pe papa, biserica catolică şi cei mai mulţi din prelaţii ei, dar şi o mie de ani se istorie bisericească împotriva lui.

Luther este chemat să dea socoteală de poziţia sa la bine cunoscuta dietă de la Worms. Se pare că, cel puţin în primă fază, Luther a fost atât de emoţionat de prezena prinţilor şi prelaţilor prezenţi, încât a fost foarte timid. Atât de timid încât reprezentatul papal a început să îl creadă prea îngrămădit pentru a fi în stare să publice scrierile cauză şi a căutat să afle care este adevăratul lor autor. Luther nu a acceptat să revoce scrierile sale, astfel că a fost condamnat ca eretic. Prinţul Frederick cel Înţelept şi-a demonstrat însă înţelepciunea prin faptul că l-a ascuns pe Luther în castelul său de la Wartburg.

Una dintre cele mai mari înfăptuiri ale sale este traducerea Noului Testament, iar mai apoi a întregii Biblii, în limba germană. A fost extrem de preocupat ca oamenii de rând să înțeleagă Scripturile.  Luther a reformat modul de închinare şi, crezând cu tărie în importanţa cântărilor, astfel că a introdus cântarea comună în biserică. A avut de luptat cu cei care doreau o reformă mai radicală şi au început să facă prăpăd prin Wittenberg, inclusiv trei bărbaţi din Zwikau care pretindeau că pot comunica direct cu Dumnezeu şi nu mai au nevoie de revelaţia Scripturii.

S-a căsătorit cu Katharina von Bora şi au avut cinci copii. Au transformat vechea mănăstire augustiniană a lui Luther în căminul lor, cămin care urma să devină un model pentru familia pastorului protestant. (Între paranteze fie spus, se pare că Luther avea nevoie disperată de Katharina. Vorba merge că el însuși ar fi mărturisit că, înainte de căsătorie, nu și-a schimbat așternuturile un an de zile. Afirmația pare verosimilă….) Aici Luther a băut bere şi şi-a exprimat, fără prea multe „fineţuri” şi menajamente, părerea în legătură cu aproape orice.  Aceste gânduri sunt înregistrate în cartea Discuţii la masă. (Table Talks) Luther nu a fost o persoană foarte disciplinată, iar limbajul său era cât se poate de direct, ca să nu spunem vulgar. La fel şi sfaturile sale…

Vorbind despre lipsurile şi greşelile lui Luther, probabil că cea mai mare este cartea sa intitulată Despre evrei şi minciunile lor, apărută în 1542. Iniţial (1523) Luther publicase un material în care lua apărarea iudeilor.  În scrierea din 1542 însă, Luther îndeamnă ca rabinii să fie reduşi la tăcere, iar sinagogile să fie arse. Se pare că această regretabilă atitudine, exploatată mai târziu de nazişti, a fost determinată de refuzul evreilor de a se converti (în 1523 Luther era foarte optimist în privinţa aceasta), dar şi de depresia şi sănătatea precară cu care Luther se lupta. În ciuda acestor circumstanţe atenuante însă, atitudinea sa rămâne greu de înţeles şi de acceptat.

Ţinând cont de viaţa extrem de zbuciumată pe care a trăit-o, sănătatea a început să i se deterioreze considerabil. Luther moare în iarna geroasă a lui 1546, „excomunicat din biserica pe care a dorit să o reformeze.” Ultimele lui cuvinte au fost: „Suntem cerşetori. Lucrul acesta e adevărat.” Nu putem decât să îi dăm dreptate.

lutheratdietworms

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Reforma la 499 ani: Martin Luther (6)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s