În cele din urmă, cine ne mântuiește?

Oare ce îi mai entuziasmează pe credincioșii evanghelici? Ce sau, mai bine zis, cine reușește în zilele astea să ne miște inima, să ne trezească emoțiile? Nu trebuie făcute prea multe cercetări pentru a oferi răspunsul: se numește Trump. El este noul salvator. El poate să rezolve problemele noastre și ale omenirii. A reușit să îmbucure inimioarele credincioșilor de ambele părți ale oceanului. ”Îmbucure” e totuși un cuvânt mult prea slab, pentru că vorbim deja despre veritabile stări de exaltare. A spus cineva de la Casa Albă „Amin!”, se umple FB-ul de știri. A spus cineva de la Casa Albă că „Rugăciunea e importantă”, se umple FB-ul de Amin-uri. I s-a permis vreunui păstor să se plimbe pe pajiștea mănoasă de la Casa Albă? Simțim că plutim, parcă am fi noi acolo! Genul acesta de reacții nu reprezintă ceva nou. Sunt atitudini destul de vechi care au fost acum exacerbate pentru că este vorba de președintele SUA.

Problema mea nu este cu Trump. Nu am urmărit foarte îndeaproape campania din SUA. (Ca român, ceea ce mă interesează la un președinte american este să se uite urât la ruși. Dacă se înțelege rău cu ei, e bine de noi. Dacă se împacă…Domnul cu mila!) Problema mea este legată de statutul de mântuitor care îi este atribuit de către credincioși.

Sunt două considerente care ar trebui să ne facă mai precauți atunci când simțim ispita de a idolatriza politicienii, adică de a le acordat statutul de mântuitor:

Primul considerent este cât se poate de simplu. Orice om, oricât de puternic, este un om. Asta înseamnă limitare. Oricât de binevoitor ar fi (când îl văd pe Trump îi cam pun la îndoială bunăvoința) putere sa este limitată. Acesta este unul dintre motivele pentru care Domnul își mustră atât de aspru poporul în vechime: s-au încrezut într-un muritor, în loc să se încreadă în Domnul. Atât poporul, cât și împăratul lui trebuiau să se supună și să se încreadă în Dumnezeu. Atunci când acordăm unui om statutul înalt de salvator, alunecăm pe nesimțite în idolatrie. Un singur om a avut și are puterea de a mântui. Ciudat lucru să promovezi împărăția lui Hristos, punând pe tron pe altcineva.

Deși politica e importantă și oamenii politici joacă un rol deosebit de important, speranța noastră supremă nu este legată de scena politică, ci de Evanghelie. Puterea de mântuire a lui Dumnezeu vine prin credința în Evanghelie. Doar aceasta are puterea reală de a transforma viața individului și a societății. Iată un adevăr de care am început să ne cam îndoim. De aceea suntem atât de entuziasmați când câte un politician (român sau american) ne întinde toiagul; când zice că Dumnezeu e important și rugăciunea face bine. Nu chem la izolaționism, nu cred în izolaționism. Credincioșii trebuie să se implice în politică, lăsându-se conduși de valorile creștine, biblice. Biserica nu. Chemarea ei este aceea de a răspândi Evanghelia, nu de a se pune în slujba politicienilor care îi zâmbesc. Legile pe care politicienii le pot emite au o importanță vitală. Sper că în anii care vin se vor implica în politică tot mai mulți credincioși care să promoveze legi drepte. Cel mai mare bine pe care îl poate face biserica acestei lumi însă este să răspândescă Evanghelia. Este foarte trist când își abandonează înalta chemare pentru a se implica în procesul legislativ. Există riscul să ne consumăm toate energiile în lupte secundare, deși legitime, și să rămânem fără energie și pasiune atunci când vine vorba despre „lupta cea bună.”

Politica e imprevizibilă. Politicienii acționează adesea conduși de  interesele de moment și de prea puține ori conduși de principii și valori. Adeseori viețile lor personale sunt o dovadă vie că nu le pasă de morala și valorile creștine. Îmi amintesc cât de încântați erau unii de Corlățean, de faptul că acordă atenție pocăiților. L-am luat în brațe. Apoi a sosit scandalul cu voturile din diaspora. I-am dat din nou drumul. Apoi l-am luat din nou…Nisipurile politicii sunt prea mișcătoare ca să zidești ceva trainic pe ele. De prea multe ori credincioșii au fost „înțelepți ca porumbeii” în astfel de situații. Au pierdut energie și și-au pierdut credibilitatea.

Bine-ar fi de-ar pune Domnul și în noi gândul apostolului Pavel care spunea „am o vie dorință să vă vestesc Evanghelia vouă, celor din Roma.” Să pună biserica Evanghelia pe primul loc. Să își recapete pasiunea și încrederea în ea. Va vedea că e prea scumpă ca s-o târguiască în piață pentru alte celea.

100_6019

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la În cele din urmă, cine ne mântuiește?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s