Protestele, pacea și unitatea

Una dintre obiecțiile lansate împotriva celor care protestează zilele acestea, unul dintre protestele împotriva protestului, este că strică pacea. Dacă strică pacea, strică și unitatea. Asta în timp ce noi suntem chemați să fim oameni ai păcii. Ce autoritate mai ai să fii vestitor al păcii după ce te-ai dus între românii care scandează? Răspunsul la această obiecție ar trebui să fie evident, iar acest articol inutil. Din păcate lucrurile nu stau așa. Îmi permit deci să ofer câteva explicații. Asta doar pentru cei care nu sunt prea îndârjiți și încrâncenați în susținerea păcii și și prea împotrivitori în susținerea unității.

Aleg să mă concentrez pe unul dintre primele episoade biblice care ne vorbesc despre unitate: Zidirea Turnului Babel. Prima parte a acestui episod descrie o unitate remarcabilă. Oamenii au o limbă comună, un scop comun și se pun pe treabă. Lucrurile merg ca pe roate și proiectul prinde contur. Cine strică unitatea? Cine îi împrăștie pe oameni? Dumnezeu Însuși este Cel care se coboară la ei, pune bețe în roate și oprește întregul proiect. Unul dintre lucrurile pe care îl învățăm de aici este că pacea și unitatea care rezultă din aceasta nu sunt întotdeauna de dorit. Cei de la Babel erau uniți de un scop nelegiuit, așa că cel mai bun lucru care se putea întâmpla era zdruncinarea unității, care să blocheze realizarea scopului.

În vremuri ca acestea, avem datoria să ne amintim că sunte fii ai păcii, dar, în același timp, suntem fii ai luminii și ai adevărului. Dacă unitatea noastră are la bază adevărul și dreptatea, atunci să dăinuie. Vai însă de pacea care se hrănește din seva nelegiuirii. Care nu poate să se păstreze doar la adăpostul întunericului.

Hristos Însuși a afirmat că a venit să aducă o sabie și să aprindă un foc. Reiau exemplul reformatorilor: ce ar fi fost dacă Luther și Hus ar fi refuzat să protesteze, de dragul păcii și al unității? Să nu uităm că timp de mai multe zeci de ani am trăit sub cizma unui regim criminal. Nu ne amintim cu foarte mare mândrie de cei care au promovat „pacea” cu regimul de atunci. Dimpotrivă, cinstim memoria celor care au constestat și au plătit prețul.

Și da, știu că există o pace și unitate zidite pe temelia adevărului și de care nu avem voie să ne atingem. Există însă momente când nelegiuirea capătă proporții atât de uluitoare, încât nu avem voie să îi rămânem părtași. Astea sunt zilele pe care le trăim. Să treacă și să se ducă! Și încă ceva mai știu: fie că aprobăm, fie că protestăm, trebuie să rămânem în dragoste.

P.S. Sunt convins că poporul român nu e dezbinat. Poate dezgustat…

61737523

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Protestele, pacea și unitatea

  1. Ion zice:

    Aceasta este „mintea lui Hristos”?
    Care este legătura zidirii Turnului Babel cu protestul?
    Cine sunt cei ce zidesc la Turn, doar cei de sus? Daca toți sunt zidarii Turnului, adica si cei de sus si cei de jos,
    Dumnezeu este cel ce incurca planul, așa cum si apostolul Pavel dezbina la un moment dat unitatea dintre farisei si saduchei, caci credință le era diferită.
    Protestul celor doi reformatori, Hus si Luther era împotriva domnitorilor si dregatorilor statului? Nu era îndreptat impotriva celor ce stăteau pe scaunul Cuvântului lui Dumnezeu?
    Ce legătură are protestul lor cu manifestațiile din stradă de la noi?
    Ieșiți din Babilon! Munții noptii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s