„Iată numele vitejilor…” (2Samuel 23:8)-în amintirea fratelui Mihai Sârbu

De anul trecut a început să mă fascineze lista cu oameni viteji ai împăratului David. Până atunci, treceam rapid peste listă, întrucât era, în mare parte, o înșiruire de nume însoțită de câteva întâmplări ciudate. În momentul în care m-am aplecat cu atenție asupra ei însă, a început să strălucească vitejia acestor oameni cu nume ciudate. Am învățat atunci că ei sunt viteji pentru că:

Au dat tot ce aveau în luptă, de dragul împăratului. Și-au riscat viața de dragul împăratului, mergând să îi aducă acestuia apă de la fântâna Betleemului, cu prețul vieților lor. Mare lucru să-ți trăiești și să-ți dai viața de dragul împăratului! (2 Samuel 23:13-17)

Au luptat chiar și atunci când lupta era cumplită. Contextul  groaznic în care se aflau nu i-a intimidat și nu i-a determinat să pună sabia jos: „Benaia, fiul lui Iehoiada, fiul unui om din Cabțeel, om viteaz și vestit prin faptele lui mari. El a ucis pe cei doi fii ai lui Ariel din Moab. S-a pogorât în mijlocul unei gropi pentru apă unde a ucis un leu, într-o zi când căzuse zăpadă. A omorât un egiptean groaznic la înfățișare care avea o suliță în mână; s-a pogorât împotriva lui cu un toiag, a smuls sulița din mâna egipteanului și l-a ucis cu ea.” (2 Samuel 23:20-21)

Au luptat chiar și atunci când au rămas singuri. Nu s-au alăturat nici celor lași, nici celor fricoși și nici chiar celor foarte precauți. Au luptat lupta cea bună chiar când ceilalți fugeau: „După el, Eleazar, fiul lui Dodo, fiul lui Ahohi. El era unul dintre cei trei războinici care au ținut piept cu David împotriva filistenilor strânși pentru luptă, când bărbații lui Israel se dădeau înapoi pe înălțimi. El s-a sculat și a lovit pe filisteni, până ce i-a obosit mâna și a rămas lipită de sabie. Domnul a dat o mare izbăvire în ziua aceea./ După el Șama, fiul lui Aghe, din Harar. Filistenii se strânseseră la Lehi. Acolo era o bucată de pământ semănată cu linte și poporul fugea dinaintea filistenilor. Șama s-a așezat în mijlocul ogorului, l-a apărat și a bătut pe filisteni. Și Domnul a dat o mare izbăvire.” (2 Samuel 23:9-12)

Acestea sunt doar câteva nume de viteji, consemnate în textul inspirat al Scripturii. Dar în Cartea aducerilor aminte, carte pe care o scrie Însuși Dumnezeu, au fost consemnate multe alte nume. Petru Dugulescu este unul dintre ele. De ieri, din clipa în care a încetat lupta, a fost adăugat acolo și numele fratelui Mihai Sârbu. Un om care, la fel ca toți vitejii, a trăit de dragul lui Hristos, Împăratul lui și al nostru. Da, un om căruia îi era drag de Hristos, iar asta se simțea din fiecare predică sau conversație.

Un om care nu s-a oprit din luptă nici când îl amenințau comuniștii. Nu s-a oprit nici când sănătatea a cedat și rațiunea ar fi spus că trebuie să se odihnească. Un om care nu a dat din ceea ce avea, ci s-a cheltuit cu totul. Care nu s-a gândit că ar trebui să dea cu măsură, ci a dat tot ce a avut.

Un om care a crezut cu adevărat în puterea Evangheliei și nu s-a rușinat de ea nicio clipă. Credea cu toată tăria în mesajul pe care îl spunea. Înțelegea că e de viață și de moarte. Avea curajul să îl spună în public, dar același curaj al mărturisirii îl avea și în privat. Îmi amintesc că eram la Râu de Mori, la o înmormânare. Se întoarce și îmi spune, după ce a predicat, că trebuie să ajungă repede acasă pentru că are oaspeți nepocăiți și TREBUIE să le împărtășească Evanghelia.

Să ne mirăm că Dumnezeu a încununat o astfel de slujire cu roade? Că peste tot pe unde mergi dai de oameni care s-au pocăit la mesajele dumnealui? Nu! Duhul sfânt onorează slujirea unor astfel de oameni! Să ne întristăm că Domnul și-a chemat viteazul acasă? Nu! Hristos își onorează robii credincioși în glorie, cu cinste și o cunună pe care pământul nu le poate oferi niciodată! Deși tristețea despărțirii e cumplită, la finalul unei vieți atât de bogate, avem motive de bucurie, nu de întristare.

O viață bogată, o viață trăită intens. Se aseamănă mult cu viața fratelui Petru Dugulescu, alături de care a și slujit. Asta este însă mai puțin important. Ceea ce contează este că ambele vieți se aseamănă cu viața lui Hristos.

Îmi tot vine în minte o parte a unui verset, când mă gândesc la fratele Mihai Sârbu și la alții ca el: „Uriașii erau pe pământ în vremea aceea…” În contextul original, conotația nu e pozitivă, dar eu îi dau una cât se poate de pozitivă aici. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a îngăduit, pentru o vreme, să trăiesc cu uriașii. Cu oameni viteji și mari! Mă rog Domnului ca El să scoată mereu oameni de statură înaltă, care să ÎL reprezinte cu cinste în fiecare generație, așa cum a făcut-o fratele Mihai!

Poza este din cadrul serviciului de botez din toamna lui 2015, ultima ocazie în care fratele Mihai Sârbu ne-a vizitat la Betania. Cred că este foarte ilustrativă pentru viața, lucrarea și, mai ales, LUPTA  pe care a dus-o.

DSC_0303

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la „Iată numele vitejilor…” (2Samuel 23:8)-în amintirea fratelui Mihai Sârbu

  1. Siel Adrian Emanuel zice:

    Da asa da , foarte frumos nota 10 plus Dumnezeu sa te Binecuvinteze si sa iti dea intelepciune sa mai scrii asa mesaje frumoase. Ne rugam Domnului incontinoare pt voii. Amin?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s