Nu vă jucați cu duminica! (2)

Articolul acesta se dorește a fi o continuare a primului articol, cu același titlu. În prima parte aș dori să arăt că înțeleg chemarea creștinului de a sacraliza fiecare loc și fiecare zi. În a doua parte, voi căuta să arăt că aceasta nu exclude, ci chiar presupune existența unui timp și loc special de închinare. Adică, folosind limbajul consacrat, a doua parte se constituie ca o pledoarie pentru a merge duminica la biserică. Nu ca să ne facem mai răi, ci mai buni. În ultima parte a articolului, voi căuta să arăt superficialitatea argumentelor celor care intră cu toporul în locurile sacre, dispuși să trântească la pământ tot ce apucă.

Un nou templu: trupul nostru!

În Noul Legământ, rolul templului nu a fost preluat de clădirea bisericii, ci de trupurile noastre. Apostolul Pavel arată cât se poate de clar că trebuie să ne strunim trupurile  pentru că acolo locuiește Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, persoană divină. Privilegiu extraordinar, responsabilitate imensă. Să înțelegem: Dumnezeu nu rămâne închis în biserică, așteptând să apărem noi duminică dimineața și seara + seara de vineri/joi/miercuri.  El este cu noi în fiecare clipă., iar asta trebuie să modeleze trăirea noastră nu doar în timpul întâlnirilor bisericii, ci în fiecare clipă. Este insuportabilă ipocrizia omului care merge la biserică și joacă teatru: merge în misiuni, se roagă pompos, dar  în familie și la lucru e fiară sălbatică. Nimic nu L-a deranjat pe Domnul nostru mai tare ca genul acesta de atitudine. Îndrăznesc să spun că un astfel de om e mai departe de Împărăție decât cei de la Balauru (birt din TM).

În continuarea celor de mai sus, în Noul Legământ, biserica este formată din pietre vii. Biserica suntem noi. Biserica e comunitatea care se adună într-o clădire, clădire ce se poate schimba de-a lungul timpului. Biserica rămâne biserică și dacă pierde clădirea. În unele locuri, a rămas doar clădirea, dar, din moment de nu mai sunt credincioși, nu mai poate fi vorba despre biserică. S-ar putea să vină vremuri de persecuție, de război de sărăcie în care să nu mai avem privilegiul unei clădiri în care să ne întâlnim. Poate că biserica se va muta din nou în case…Domnul știe. Un lucru e clar: nu va fi mai puțin biserică! Pe vremea comuniștilor biserica era adeseori o șură în care tinerii se întâlneau pe ascuns pentru studiu biblic. Uneori e vorba despre un vârf de munte sau celulă de închisoare. Faptul că astăzi avem clădiri, cu toate facilitățile, este un privilegiu de care trebuie să ne folosim și pentru care să fim mulțumitori.

Un al treilea considerent pe care l-aș face este că Noul Testament nu oferă rețete fixe, nici spațiale, nici temporare, cu privire la întâlnirile bisericii. Nu ni se spune de câte ori, nici la ce oră, nici unde. Nici nu ni se oferă o structură fixă a programelor.  Mă amuză și mă întristează că încă mai sunt credincioși înțepeniți în structuri fixe, care nu sunt dispuși să schimbe nimic. Să fie clar: asta nu e încremenire în Cuvântul Scripturilor, ci în cultura anilor….50-60-cel mult 70 și nu e de folos nimănui.

După enunțarea acestor considerente, s-ar putea să vină întrebarea: atunci de ce te agiți așa? De ce mai avem nevoie de un timp și loc special? De ce să fim duminica la locul de închinare? Să mă explic:

Pledoarie pentru a merge duminica la biserică

Pentru că doresc să mă întâlnesc cu frații și surorile mele, pentru că acolo este familia mea. Legătura pe care o am cu frații și surorile din adunare este mai puternică decât orice altă legătură. Adresarea „frate-soră” este mai mult decât un mod frumos de exprimare, considerat de unii total perimat. Chiar cred că este vorba despre frați și surori. Avem același Tată, suntem salvați de la moarte prin același sânge vărsat și locuiți de același Duh Sfânt. Dacă acestea sunt realitățile care contează pentru tine, vei căuta pe cei care le împărtășesc. Altfel suntem extrem de diferiți: tineri și bătrâni, mai avuți și mai lipsiți, mai școlați și mai simpli, mai sănătoși și mai bolnavi, celebri sau oameni de rând…Duhul Sfânt ne aduce împreună. În cele din urmă, biserica este o minune!

Pentru că deși Noul Testament nu oferă chestiuni fixe, ne oferă perspectiva unor oameni care doreau să fie mereu împreună și aveau nevoie să fie împreună. Creștinismul individualist de sorginte vestică este total străin spiritului Noului Testament. Văd acolo credincioși care jertfeau, renunțau și riscau pentru a fi împreună. Întrebarea cu care rămâi în minte după ce citești NT nu este „Nu e prea mult? Pe care să o tăiem?” așa cum adesea se întâmplă azi. Dimpotrivă rămâi cu imaginea unor oameni setoși după cât mai multă părtășie! Să înțelegem însă că biserica este mai mult decât un club. Și un club de alpiniști de pildă, are nevoie de întâlniri pentru ca membrii săi să se cunoască, să se încurajeze, să planifice expedițiile. În ce privește întâlnirile Bisericii, acestea trec dincolo de chestiuni administrative. Pe lângă legătura organică, creată de Duhul Sfânt care ne locuiește și ne pune împreună în Hristos, există darurile spirituale pe care același Duh le dă pentru zidirea bisericii. Deci, dacă doresc să cresc spiritual, să mă maturizez, am nevoie de darurile pe care Duhul le-a dat fraților mei.

Tare mă tem că cei care decupează cu voioșie din întâlnirile bisericii nu au ca prioritate supremă creșterea spirituală, ci sunt mânați în luptă de alte motivații, dintre care comoditatea,  a fi în trend, divertismentul sunt doar câteva. Când inima ta e la mall, la sală, în salonul auto, pe plaja din Grecia, în hamacul din curte, în frigider sau în oala cu tot felul, nu te mira că biserica e un chin….Tendința va fi să spui că e plicti, că e irelevant, că e prea lung. Gândește-te totuși și la inima ta! Dacă viața-ți este plină de Hristos și călăuzită de Duhul, inima ta va rezona cu inimile fraților. Vei simți că ești acasă. Dacă nu, nu!

Pentru că avem aceeași țintă: CERUL. Acum ne întâlnim și ne despărțim. Ne apropiem însă de acea întâlnire a bisericii care va începe fără să se sfârșescă: se numește veșnicie. Orice întâlnire a adunării este o mostră de cer. (din păcate uneori mai devine o „monstră!”). Nu există momente în care să simți cerul mai aproape de pământ ca în părtășia bisericii. Ești pregătit pentru cer? Unul dintre testele cele mai simple, dar și clare este dacă te simți bine și dacă dorești părtășia bisericii? Dacă nu îți place acolo s-ar putea să nu îți placă nici în cer. (sunt conștient că lucrurile nu sunt atât de simple, mai ales că uneori părtășia bisericii nu este ceea ce ar trebui să fie. Testul rămâne însă unul revelator!)

Superficialitatea argumentelor pentru măcelărirea duminicii

Așa că sunt de acord cu cei care mi-ați spus că biserica nu ține de un anumit timp și spațiu. Duhul Sfânt ne locuiește în orice clipă. Orice loc în care frații și surorile sunt împreună poate fi biserică. Logica mea însă îmi spune că o astfel de mentalitate ar trebui să conducă la concluzia următoare: e atât de bine în părtășie cu Hristos în timpul săptămânii, încât abia aștept să vină ziua în care să fiu împreună cu cei care au aceeași năzuință, aceleași căutări. Faptul că ciopârțim duminica, o desacralizăm și o umplem cu toate cele este în ce mă privește, o demonstrație clară a faptului că nu mai suntem preocupați prea tare de creșterea spirituală. Că faraon ne pune să muncim pe rupte, dar nu ne lasă să ne jucăm cu jucăriile pe care ni le oferă în schimb, așa că am dori să o facem duminica…parcă sâmbăta e prea scurtă! Atunci venim cu justificări de genul: unde scrie în Biblie că? Uită cât de răi sunt unii care merg la biserică! Eu nu am nevoie să demonstrez neprihănirea! Programul bisericii  e irelevant! Toate astea în loc să recunoaștem că ne-am luat o pereche nouă de boi și trebuie să îi încercăm…

Sunt pe deplin conștient că uneori întâlnirile bisericii nu sunt ceea ce ar trebui să fie. Că cei care conduc închinarea aleg să se blocheze în „programe” care omoară biserica. În cultura bisericească din tinerețile lor. În același timp, cred că motivul pentru care întâlnirile bisericii sunt atât de seci pentru mulți este că inima lor nu mai rezonează cu rugăciunea, cu Cuvântul Scris, cu lucrarea Duhului care dorește să ne conducă la Cuvântul Viu.  Când dumnezeul tău e în garaj, în frigider, în sala de sport sau în birou e tare greu să stai câteva ceasuri și să Îl cauți pe Dumnezeul adevărat. Evident, căutarea ți se va părea irelevantă.

Momentul în care locul și timpul întâlnirilor bisericii nu mai sunt sacre pentru noi, am pierdut perspectiva. Va însemna că am pierdut busola. Valorile. Chiar dacă vom proclama verbal Revenirea Domnului, ea va fi un fel de poveste pentru noi. Vom mânca, bea, ne vom însura, ne vom mărita și vom zidi în rând cu ceilalți. Să ne mai mirăm că întreabă Hristos dacă va mai găsi credință pe pământ atunci când va veni? Până când vine Domnul, Biserica se va întâlni. Acum are condiții optime pentru a o face. Sunt unii care spun că atunci când vom fi din nou mutați prin catacombe, beciuri, păduri, șuri și alte ascunzișuri ne vom trezi. Poate că au dreptate.

 

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Nu vă jucați cu duminica! (2)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s