De ce este important să păstrăm sacralitatea duminicii?

Am tot scris pe marginea acestui subiect. Acest articol nu aduce prea multe elemente de noutate. Mai degrabă, voi căuta să subliniez ceea ce am afirmat deja cu alte ocazii, încercând să explic mai clar acele aspecte care au generat obiecții.

Voi începe prin a reafirma că duminica trebuie să rămână o zi sacră, o zi sfântă. Pentru început, să explic ce nu înseamnă acest lucru.

În primul rând, nu înseamnă că sfințenia este o preocupare de duminică. Trebuie să rescunosc că acesta este un risc permanent. Știm că duminica, în context eclesial, trebuie să dovedim o conduită adecvată, dar în spațiul restrâns al familiei, în timpul zilelor de lucru, suntem firești și lumești. Am asimilat un limbaj și un cod comportamental specifice duminicii, însușindu-ne tacit convingerea că „restul” nu mai contează. Credincioșii care se ciocnesc în timpul săptămânii, surpinzându-de în ipostaze neduminicale, închid înțelegător câte un ochi, pretinzând că nimic nu s-a întâmplat: „ce contează că acasă fratele e un mic-mare dictator? Ține așa frumos rugăciunea duminica!” Această atitudine se numește ipocrizie și este extrem de periculoasă. Îți deschide ușa bisericii, dar nu și a cerului.

În al doilea rând, nu înseamnă că timpul are o altă calitate duminica sau că elementele fizice care alcătuiesc perimetrul eclesial sunt făcute dintr-o substanță specială. Lucrurile sunt foarte clare în Noul Legământ. Duhul Sfânt își face templu din trupurile noastre. Trăiește în noi oricând și oriunde. O astfel de înțelegere ne lecuiește de ipocrizie. Mai mult, casele noastre, locurile de muncă, întâlnirile pe care le avem în diverse locuri și cu diverse ocazii, ar trebui și pot deveni mici biserici. Am părtășie cu Dumnezeu și atunci când îmi vine rândul să mă rog duminică dimineața, dar și atunci când fac dulceață de căpșuni în bucătărie. Și când urc la amvon duminică, dar și când mă plimb cu bicicleta pe pistă și în fața mea se deschide (!) un apus superb.

În mod pozitiv, ce înseamnă că duminica este o zi sacră?

Înseamnă că este o zi pe care am pus-o deoparte pentru Domnul. Ziua este sfântă pentru că am extras-o dintre celelalte zile ale săptămânii și am hotărât că o voi folosi pentru un scop special. Există culturi, de pildă cele musulmane, în care este imposibil să pui duminica deoparte, iar credincioșii de acolo vor alege o altă zi. Nu am nicio problemă cu asta. Apostolul Pavel tranșează foarte clar problema zilelor în epistola către Romani. Evident, în contextul nostru cultural, duminica este cea mai potrivită. Foarte semnificativ aceasta  este ziua în care a Înviat Hristos și în care Duhul Sfânt s-a coborât. (În paranteză fie spus, nu împărtășesc viziunea în care duminica a luat locul sabatului, în sensul în care s-a schimbat doar ziua, dar regulile rămân aceleași. Sabatul nu își găsește împlinirea în ziua de duminică, ci în Isus Hristos și lucrarea Sa. Despre concepția adeventistă…prefer să mă abțin! Poate în alt articol, mai mult.) Faptul că am pus o zi deoparte, am sfințit-o, este dovada cea mai clară că există anumite lucruri care pentru mine sunt sacre și cărora am ales să le confer o valoare supremă. Care sunt acestea?

Primul este închinarea. Al doilea este părtășia cu ceilalți credincioși, iar dimensiunea acesta este vitală. Nu trebuie decât să citim, chiar și superficial, cartea Faptele Apostolilor pentru a ne da seama de importanța colosală pe care primii creștini o atașau părtășiei bisericii. Duhul Sfânt ia fiecare credincios și îl plantează în trupul lui Hristos, Biserica. Același Duh strigă în fiecare din noi că suntem copiii lui Dumnezeu și ne aduce laolaltă ca o familie. Este timpul și spațiul unde în care ne modelăm, ne îndemnăm, ne mustrăm, ne verificăm. Într-un cuvânt, ne zidim! Creștinismul individualist, de sorginte vestică, este total străin Noului Testament. Creștinismul presupune existența comunității. Atunci când comunitatea bisericii se adună, Cuvântul scris este proclamat și în mijlocul nostru vine Hristos, Cuvântul viu!  Duhul Sfânt dă daruri pentru zidirea bisericii. Nu dă toate darurile unei persoane, ci le împarte „cum voiește,” astfel încât să ne completăm unii pe ceilalți. Darurile acestea sunt exercitate pentru beneficiul tuturor, atunci când biserica este adunată la părtășie. La adunare nu venim în primul rând pentru a ne simți bine, ci pentru a ne maturiza. Aceasta nu înseamnă că voi fi distrat, ci, dimpotrivă…de multe ori, mustrat.

Asistăm la o desacralizare accentuată a duminicii. Cine sunt campionii acestui maraton? Nu persecutorii creștinismului, ci tocmai credincioșii. Aceștia explică, așa cum mare emfază, lucruri care sunt arhicunoscute de vreo 2000 de ani și pe care le-am afirmat și eu mai sus: că și celelalte zile sunt sacre, că de ce musai să venim la adunare, că ne facem legaliști și ipocriți și alte celea. Să fim serioși. Prea puțini (deși unii pot!) din cei care dau duminica și întâlnirile bisericii prin răzătoare ar putea să indice pasajele biblice relevante și să articuleze afirmații teologice coerente pe marginea acestui subiect. Baiul celor mai mulți este lumificarea. Când închinarea și părtășia devin valori secundare, iar divertismentul și distracțiile de tot felul sunt supreme, e clar că nu-ți mai arde de ore de rugăciune, misiune și ascultarea predicii. Atunci, tai cât poți din duminică pentru că…toate zilele sunt sacre. Unde nu poți tăia, cauți să aduci după tine tot divertismentul. Să fie biserică, da, așa, un pic mai light.

Desacralizarea duminicii nu va duce la sacralizarea celorlalte zile, așa cum susțin vajnicii inovatori eclesiali. Dimpotrivă, conduce la desacralizarea întregii vieți. Așa cum am spus, toată săptămâna e o pastă gri în care lucrăm ca robii și apoi ne aruncăm flămânzi după halca de divertisment care ni se aruncă în weekend și pentru care am lucrat toată săptămâna. Să încerce cineva să ne fure din ea, că mușcăm. Nu așa, ci rău! Duminica ar trebui să se constituie ca timpul în care primesc un impuls proaspăt de energie spirituală care mă va însoți restul săptămânii. Mă îndoiesc că grătarele, oricât de consistente, vor avea același efect.

 

Anunțuri

Despre Valentin Fat

pastor, Biserica Baptista Betania, Timisoara.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s