Incendiile din Grecia: cu durere, despre unele (mult) preacucernice atitudini

Care ar trebui să fie reacția noastră în fața unei tragedii? Biblia oferă un răspuns clar în această privință. Există anumite situații de viață unde răspunsul Scripturilor nu este la fel de clar, iar înainte de a oferi ceea ce ne place să numim „perspectiva biblică asupra situației,” trebuie să frământăm mai multă vreme textul biblic și să cumpănim cu atenție. Dacă nu suntem dispuși să o facem, „perspectiva biblică” devine lozincă și manipulare. Revenind la subiect însă, nu acesta este cazul atunci când vine vorba despre reacția noastră în fața tragediilor. Evanghelistul Luca este acela care consemnează un episod în care Însuși Domnul nostru ne arată ce ar trebui să facem, cum ar trebui să gândim, dar și ce să nu facem și, mai ales, ce să nu spunem și să nu gândim în fața tragediilor. Textul se găsește în Evanghelia după Luca, 13:1-5. Din păcate, credincioșii nu doar că nu țin seama de învățătura acestui text, dar aleg să acționeze în răspăr tocmai cu principiile enunțate de Domnul nostru.

Întâlnim aici câteva persoane, neidentificate, ce vin înaintea Mântuitorului pentru a-I relata o tragedie: masacrarea unor galileeni, de către Pilat, tocmai în timp ce își aduceau jertfele. Învățătura de aici poate fi aprofundată și prezentată pe larg. Spațiul mai restrâns al acestui articol mă obligă să sintetizez. Sper totuși că ceea ce urmează va fi folositor. Nu știm exact care e reacția la care se așteptau din partea Domnului nostru, dar, privind la răspunsul oferit, putem desprinde următoarele concluzii:

  1. În primul rând, oamenii credeau că tragedia a lovit și va lovi mereu altundeva, că ei sunt în siguranță: „ce s-a întâmplat unor galileeni…” Prin răspunsul pe care îl oferă, Domnul nostru îi pune tocmai pe ei sub lumina reflectoarelor: „dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel.”  Catastrofele nu lovesc doar Grecia, Irakul sau țările africane. Viața pe pământ e mult mai fragilă și mai instabilă decât ne imaginăm. Mai mult, cu toții suntem pasibili de ceva mult mai tragic decât masacrarea, după cum ne va arăta următorul punct.
  2. În al doilea rând, oamenii credeau că tragedia constă în modul oribil în care acești oameni au pierit. Legau tragedia de circumstanțele în care a survenit moartea. Domnul nostru însă le atrage atenția că tragedia consumată nu este legată în primul rând de modalitatea morții, ci de moartea lipsită de pocăință. Cu alte cuvinte, nu circumstanțele în care survine moartea o fac să fie tragică sau nu, deși acestea sunt uneori cutremurătoare. Ceea ce conferă cu adevărat tragism morții, ne arată Domnul, este moartea în lipsa pocăinței. Sau, formulând în contextul mai larg al Scripturii, a muri fără să te împaci cu Dumnezeu, fără a fi eliberat de povara păcatelor tale.
  3. În al treilea rând, și cel mai important, OAMENII CREDEAU CĂ CEI CARE AU PIERIT AU FOST MAI PĂCĂTOȘI. Domnul pune totul sub forma unei întrebări, evident retorice: „credeți voi că au fost mai păcătoși decât toți ceilalți pentru că au pățit astfel?” Răspunsul lor era un DA apăsat. Domnul însă le corectează, cât se poate de ferm, gândirea deficitară: „Eu vă spun: NU!” Așa cum gândeau oamenii din vremea Domnului nostru, așa gândesc și preacucernicii de azi: „tare păcătoși trebuie să fie dacă au pățit așa!” „Mare păcat au, dacă o asemenea pedeapsă a venit peste ei!” Nu așa gândeau și prietenii lui Iov? Este exact genul de gândire pe care, în mod ferm, Domnul nostru dorește să o corecteze. „În fața tragediei,” ne spune El, „nu puneți verdictul! Nu vă erijați în judecători, nu faceți aprecieri și legături între calitatea morală a celor năpăstuiți și nenorocirile abătute asupra lor!” Dimpotrivă, spune Domnul, în astfel de situații, ar trebui să ne alarmeze propriul păcat. Ar trebui să mă întorc înspre mine și să mă întreb „Eu unde sunt? Eu ce am de schimbat? Eu m-am pocăit cu adevărat? Dacă tragedia aceasta curma viața mea, era moartea mea un câștig?”

Iată atitudinea potrivită! Noi însă suntem prea ocupați cu cele sfinte, ca să mai chibzuim lucrurile. Am și găsit păcatul de care se fac vinovați cei care au pierit. Să ne facem curaj și să ne întoarcem la Scripturi. Tragediile cheamă la pocăință. Înainte de toate, pocăința MEA!

Reclame
Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Diavolul, subtil și elegant

Duminica trecută, de dimineață, am predicat din Marcu 5, despre îndrăcitul din Ținutul Gadarenilor. Este genul de text la care îți vine să astupi urechile copiilor. Un om care locuiește în morminte, se taie cu pietre și zbiară necontenit. De trei ori este folosit cuvântul „morminte” în descrierea sa. Din punct de vedere biologic, omul era încă viu, dar cu greu ai mai putea spune că trăia. Era vorba mai degrabă de o moarte vie sau de o viață moartă. Socotesc că acest demonizat este exemplul degradării extreme la care Diavolul poate aduce un om. Dacă Dumnezeu a dăruit omului o viață îmbelșugată și, mai mult, l-a creat după chipul și asemănarea Sa, Cel Rău vine, așa cum spunea Domnul nostru „să înjunghie și să prăpădească” (vezi Ioan 10). Dorința sa supremă este să mutileze și să deformeze omul care ar trebui să oglindească Slava Creatorului Său.

După cum spuneam, acest episod este unul extrem. În timp ce mă pregăteam pentru mesaj însă, mi-au atras atenția alte două episoade din Evanghelii și unul din Fapte. Primul dintre acestea este cel din Marcu 8:33. Aici, după celebra mărturisire a lui Petru, („Tu ești Hristosul!”) Domnul le spune ucenicilor că urmează să fie  omorât. În râvna-i caracteristică, Petru Îl ia deoparte și începe să îl mustre. Replica Domnului e memorabilă și tulburătoare: „Înapoia mea, Satano!” Înțeleg de aici că, în acele clipe, Petru devenise ambasadorul Celui Rău care se folosise de gura lui.

Al doilea episod care mi-a venit în minte este cel din Luca 9:55. Domnului nostru nu Îi este permis accesul într-un sat al samaritenilor. Iacov și Ioan își oferă ajutorul: „să poruncim să se coboare foc din cer și să-i mistuie, cum a făcut Ilie?” Din nou, Domnul face lumină și le arată cine stă de fapt în spatele acestei dorinței lor: „nu știți de ce duh sunteți însuflețiți.”

Al treilea episod începe foarte pașnic, dar este cel mai dramatic dintre ele, pentru că se sfârșește în moarte. Este vorba despre Fapte 5 , minciuna lui Anania și a Safirei. Cu câtă mulțumire trebuie să fi venit Anania la adunare pentru a depune banii la picioarele apostolilor! Cu câtă admirație s-au uitat unii dintre credincioși la gestul lui. Pentru însă, călăuzit de Duhul Sfânt, face lumină. Inima lui fusese „umplută de Satana!” În spatele generozității se ascundea putregaiul minciunii și, dincolo de toate, rânjetul mulțumit al celui rău.

De ce am înșirat aceste trei episoade? Pentru că trebuie să fim mai vigilenți. Adesea asociem lucrarea celui rău în viețile noastre, doar cu manifestări extreme, precum cele ale îndrăcitului din Gadara. Cuvântul însă ne atrage atenția asupra faptului că Satana știe să acționeze cu subtilitate și eleganță. Probabil așa o și face, de cele mai multe ori. Lucrarea sa nu este însoțită decât în cazuri rare de urlete și violență. Ea se ascunde cu lejeritate în spatele bunelor noastre intenții, așa cum a fost cazul lui Petru. Ea se cuibărește în dorința de a apărea onoarea lui Hristos, așa cum a fost cazul lui Iacov și a lui Ioan. Da, cel rău se ascunde în calul troian al dărniciei și generozității, căutând să spurce astfel Biserica lui Hristos, așa cum s-a întâmplat în cazul cuplului mai sus amintit. El nu apare ciufulit, cu coarne și alte ustensile. Dimpotrivă, apare sub forma subtilităților filosofice și a celor mai nobile și înălțătoare gesturi.

Să nu ne lăsăm înșelați de aparențe. Să veghem la influențele care modelează mentalitatea noastră. Este aceasta mentalitatea ucenicului dispus să își poarte crucea și să slujească? Să veghem asupra motivațiilor noastre. Dacă dăruim și slujim, de dragul cui o facem? Să nu cumva să ne trezim că ne trudim pentru tabăra adversă. Mă întreb cu îngrijorare dacă mai avem suficient discernământ pentru a-l demasca și a-l aduce la lumină. Pentru că un lucru e sigur, deși apare ca un înger strălucitor, nu îi place lumina. Adevărata lumină.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Viața ca pregătire de nuntă (câteva gânduri la 11 ani de căsătorie)

Săptămâna trecută, sâmbătă, s-au împlinit 11 ani, de când ne-am căsătorit.  A fost frumoasă această perioadă? Răspunsul este da, fără nici cea mai mică îndoială. A fost grea această perioadă? Răspunsul este, din nou, da! Am avut de luptat cu boala și încercarea mai devreme decât ne-am fi dorit noi. Dar, dacă stăm să ne gândim, există oare un timp potrivit pentru încercare și boală? Sau vine o etapă a vieții în care să ți le dorești? Dumnezeu, care le rânduiește pe toate, a vrut să fie așa. El este în ceruri și face tot ce vrea (Ps. 115). Poate că, fiind mai tineri, am avut mai multă energie pentru a lupta cu toate cele.

Oricum, pe măsură ce trec anii, se instalează un fel de nostalgie perpetuă. Așa cum spuneam, apar poveri și lupte care, inevitabil, ne vor încovoia. Chiar și atunci când viața este liniștită și curge lin, fără învolburări prea mari, ea curge înspre un sfârșit. (Anul trecut, când împlineam 35 de ani, tata a venit pe la noi și, foarte jovial, m-a felicitat pentru că am ajuns la mijlocul vieții!) Procesul îmbătrânirii, al degradării, nu se poticnește în salată grecească, insuportabilul suc de sfeclă roșie, rucola sau mersul la sală. Privim la pozele din ziua nunții, privim la noi azi și pare că era vorba de nunta altcuiva. Nimic nu cred că stimulează mai puternic acest sentiment al nostaligiei, ca pozele de nuntă…îți vine să dai timpul înapoi, dar auzi ceasul ticăind chiar în timp ce te uiți la ele. (Oare există pe lumea asta obiecte mai aspre și nemiloase ca ceasurile noastre?)

Și totuși, nu este deprimant, pentru că este vorba despre o nostalgie luminoasă. Este o nostalgie care nu se sfârșește cu regretul de a nu putea să te lupți cu moartea care se lasă încet peste tine, ci una care se sfârșește stârnind un dor. Este, culmea, tot un dor după o nuntă. Atunci când vorbește despre veșnicie, Biblia folosește imaginea unei nunți. Modul în care Biblia descrie veșnicia și cerul este atât de diferit față de tabloul mental al multora, chiar și creștini. Imaginea din mintea lor este una searbădă și anostă. Nunta la care face Scriptura este nunta lui Hristos și a miresei Sale, Biserica. Practic, întreaga noastră viață este o pregătire pentru nuntă. Trupul nostru se trece și arată tot mai jalnic de la an la an. Și îmbătrânirea și necazurile își aduc tributul la aceasta. În timp ce trupul îmbătrânește însă, există un om ascuns, lăuntric. În timp ce îmbătrânirea și necazurile fac ca omul de afară să fie tot mai chircit și încovoiat, tot acestea fac ca omul lăuntric să fie tot mai frumos, tot mai radiant. Promisiunea glorioasă a Scripturilor este că va veni clipa când și trupul și duhul nostru vor fi făcute desăvârșite, iar aceasta este clipa în care mireasa își va vedea mirele.

Nunțile noastre, oricât ar fi ele de fastuoase și elegante, sunt doar o anticipare palidă a nunții de la sfârșitul veacurilor. Tristețea resimițită de faptul că fiecare an trecut de la nunta noastră ne duce mai departe de ceea ce socotim noi ideal este copleșită de bucuria nemărginită pe care o simțim atunci când ne gândim la marea nuntă de la finalul istoriei. O nuntă care nu se va sfârși. În acest tablou, chiar durerea și încercarea întâlnite în căsătoriile noastre de aici capătă un nou sens. Fiecare dintre acestea are potențialul de a deveni o podoabă strălucitoare pentru nunta veșnică. Nu încerca să rămâi tânăr și să „îngheți” timpul din ziua nunții sau să recreezi ceea ce a fost cândva. Învață să zbori înspre veșnicie. Mirele nostru a pregătit acolo ceva infinit mai frumos decât poate oferi pământul acesta.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Patriotism în 11 puncte

Nu prea îmi place termenul acesta. A fost uzat și abuzat. O doamnă de la PSD spunea, nu demult, că ar veni la mting (mitingul PSD) îmbrăcată în tricolor. Colebilul să trăiască, la mulți ani! Iată însă o încercare de a defini patriotismul. Convingerea mea este că acesta se vădește mai degrabă în fapte, decât în vorbe. Mai degrabă în viața de zi cu zi, decât la ocaziile festive. Cred cu tărie că are de-a face cu bunul simț, măsura, munca cinstită și competența, nu cu metaforele dulcege sau cu lacrimile sărate din tonele de poezii de proastă calitate. Da, patriotismul adevărat are de-a face cu jertfa discretă, nu cu lătratul agresiv de la televizor. Este strâns legat de ospitalitatea față de străinii care pot ajuta la clădirea țării și nu de mârâitul enervat al celor care stau drepți  ca 🙂 Carpații, pentru că ei nu își vând țara. Ajunge. Acum punctele. Patriotismul înseamnă:

  1. Să faci efoturi ca să folosești cât mai corect limba română, atât în vorbire, cât și în scris.
  2. Să faci eforturi pentru a cunoaște cât mai bine istoria țării, depășind clișeele și acceptând-o așa cum este ea, cu bune și cu rele.
  3. Să te pregătești temeinic pentru ceea ce urmează să faci în viață.
  4. Să îți faci meseria cu dăruire, nu de mântuială, nu în bătaie de joc. Iertare, dar aici îmi permit să mă lungesc pentru a detalia: dacă ești femeie de serviciu, curăță temeinic, să le fie drag la oamenilor să treacă și să zăbovească pe unde ai dat cu mopul și ai șters praful și geamurile; dacă ești vânzător nu te uita cu scârbă la clienți, ca și cum prezența lor ar fi un inconvenient; dacă ești profesor, fă cumva să le fie un pic mai dragă școala pruncilor. Șitu, știu…nu e ușor.
  5. Să protejezi mediul. Aș detalia un pic și aici: dacă e spațiu verde, nu insista să îl însemni cu cauciucurile tale. Te asigur că nu se va întâmpla absolut nimic, dacă mergi 5 sau chiar 10 minute pe jos, pentru că ai parcat mai departe. Doar lucruri bune vor rezulta. Dacă în localitatea ta deșeurile se colectează selectiv, nu ezita să o faci.
  6. Să reglezi volumul la muzică, astfel încât să o auzi doar tu.
  7. Să nu îți blestemi țara, dar nici să n-o sufoci cu vorbe dulci și muzică populară. Fii decent! (Paradoxal, cei care din când în când înjură patria, sunt cei care, peste doar câteva clipe, o vor și lăuda.)
  8. Să îți plătești amenda, atunci când ai încălcat legea. Nu umili oamenii legii, atunci când își fac datoria. (Ciudat popor mai suntem: refuzăm insistent să plătim amenzile legale și insistăm să oferim plicurile ilegale).
  9. Să MERGI LA VOT. Lasă prostiile cu n-am pe cine și oricum nu se schimbă și toată gargara asta de om apatic.
  10. Să protestezi atunci când drepturile tale sunt încălcate sau atunci când țara îți este confiscată. Iată o manifestare a patriotismului de care e nevoie stringentă în zilele acestea.
  11. Să vorbești frumos despre țară, chiar dacă ai părăsit-o. Nimic nu e mai insuportabil decât să îi auzi pe unii, în mod deosebit de peste Atlantic, cum se văicăresc de România, în timp ce elogiază și laudă peste măsură țara adoptivă. Neplăcut nu e simplul fapt că laudă America, dar așa o fac de parcă ar fi fost și ei printre pelerinii care au coborât pe țărm, acuma câteva sute de ani. Ca și cum, vezi!, America de aia a ajuns unde a ajuns că au pus ei umărul. Dacă vă ascultă neamurile cu umilință, să știți că o fac pentru că nu doresc să își supere musafirii. Vă spun eu însă, e grozav de enervant!
Publicat în Uncategorized | 1 comentariu

Nu îmi mai place la biserica asta! Ce urmează?

„Nu-mi mai place la biserică”/ „Nu mă mai regăsesc în biserică” sunt afirmații pe care le auzim tot mai des. Contextele în care apar astfel de situații sunt variate și fiecare caz trebuie abordat separat. Cu siguranță, uneori problema este la persoana în cauză, dar uneori nemulțumirea exprimată poate fi îndreptățită. Voi puncta aici doar câteva lucruri, pe scurt, urmând ca câteva articole ulterioare să le dezvolt pe fiecare. Iată însă câțiva pași:

  1. Asigură-te că ai înțeles ce este biserica și care e rolul ei, în lumina Bibliei. În unele cazuri, problema poate fi la așteptări. E nedrept ca după ce ți-ai cumpărat coasă, să te dezamăgească faptul că nu îți poți tăia unghiile drept cu ea. Fă-ți timp să citești cel puțin o dată Noul Testament cu întrebarea „Ce e biserica?” în minte și cu creion și foaie în fața ta. Sintetizează și concluzionează. Nu te lăsa biruit de spiritul consumerist și de marketing al vremurilor pe care le trăim. Biserica e o comunitate strânsă în jurul Adevărului, a lui Hristos, așa cum este El descoperit în Scripturi.
  2. Asigură-te că nu proiectezi frustrările personale asupra bisericii. Am întâlnit oameni care erau dezamăgiți și frustrați de propria viață, de realizările pe plan profesional și chiar familial. Având ochelarii negrii pe ochi, vedeau totul negru. Asigură-te că biserica nu a devenit țap ispășitor pentru eșecuri personale.
  3. Începe să te rogi. Roagă-te concret pentru păstori, pentru comitet, pentru liderii diverselor departamente. Roagă-te pentru revitalizare. Cel mai important: roagă-te pentru o predicare plină de putere care să îi conducă pe oameni la pocăință. Roagă-te!
  4. Întreabă-te ce ai putea să faci tu, concret pentru a schimba lucrurile. Biserica nu un restaurant unde păstorul și ceilalți slujitori să ia pixul și carnețelul, să noteze meniul și să te anunțe că în X minute va sosi. Biserica e un spațiu al slujirii fiecărui membru. S-ar putea să descoperi că nu ai fost implicat constant în slujire, iar după ce ai început să slujești s-ar putea ca nemulțumirea acumulată și spiritul critic să dispară.
  5. Ai curajul să îți exprimi deschis opinia. Stai de vorbă cu cei implicați. Unul dintre cele mai mari pericole este să acumulăm o amărăciune interioară de care cu greu vom scăpa. Niciodată nu îți exprima opinia sub formă de bârfă. Cu siguranță, aceasta nu va duce la revitalizarea bisericii, dar s-ar putea să înceapă să-ți placă. În același timp, nu găsi vinovați pe care să îi ciurui în direct. Nu este de folos nimănui.
  6. Nu îți vorbi biserica de rău cu alte persoane. Asta nu înseamnă a ascunde gunoiul sub preș, ci a da dovadă de caracter. În cazul în care  o faci, asta va spune mai multe despre tine, decât despre situația reală a bisericii.
  7. Și, cum spunea un frate păstor, „numa nu te enerva și nu dispera!” Orice s-ar întâmpla, rămâi calm. Biserica este a lui Hristos, El o zidește și porțile locuinței morților nu o vor birui. Hristos își va desăvârși Mireasa! După ce ai cugetat bine, poate vei concluziona că biserica ta s-a îndepărtat de învățătura și trăirea sănătoasă.  Atunci va trebui să alegi altă comunitate eclesială. Sper să nu fie cazul. Un lucru însă te rog fierbinte: nu alege în funcție de muzică, luminițe, atmosferă sau tăria cafelei și forma gogoșilor. Cei care vând gogoși, îi vând scump! Astea vin și se duc. Biserica e stâlpul și temelia adevărului. E Mireasa lui Hristos. E de aici, dar totuși din altă lume. E infinit mai strălucitoare ca toate sclipiciurile trecătoare ale modei eclesiale. Alege și trăiește în perspectiva veșniciei!
Publicat în Uncategorized | 1 comentariu

Și totuși, care e problema mea cu postările kitschoase?

Poate că unii dintre voi își mai amintesc că, în urmă cu câțiva ani, am postat câteva articole în care taxam ceea ce am numit „kitsch-uri pocăiești.” Acele imagini viu colorate, unele sclipitoare de-a dreptul, însoțite de urări de bine și alte cugetări adânc-profunde. Am fost mustrat în câteva rânduri pentru că sunt prea ironic, prea acid cu acest gen de postări. În cele din urmă, care e problema mea dacă unora le place să posteze așa ceva, iar alții se regăsesc în aceste postări? Rezidă problema în aceste postări sau am eu o problemă? Sunt îndreptățit să taxez astfel de demersuri doar pentru că nu mă regăsesc eu în ele? Deși cercetarea acestui fenomen trebuie să fie una amplă și documentată, iată câteva concluzii preliminare la care am ajuns. Aceste postări sunt jalnice, din mai multe motive:

  1. Mai întâi, aș aminti că sunt superficiale. Nu există nicio profunzime, nu te fac niciodată să tresari sau să exclami „ce tare, nu mi-am dat seama de asta până acum!” Cu alte cuvinte, îți lasă mintea la fel de odihnită, cum era și mai înainte, pentru că nu conțin idei, nu prezintă nicio subtilitate. Urarea e întotdeauna ceva de genu: „O zi binecuvântată tuturor prietenilor și prietenilor prietenilor prietenilor mei și tuturor care vor citi vreodată acest mesaj.”/ „Noapte bună, suflete bune. Somnul să vă fie legănat de îngeri.” Evident, am exagerat cu aceste două exemple, dar cred că se înțelege foarte clar ce doresc să spun: totul e la suprafață.
  2. A doua nemulțumire e legată de faptul că sunt foarte previzibile și, în consecință, plictisitoare. Dacă ai văzut vreo 4-5 este ca și cum le-ai fi văzut pe toate. Avem mai întâi categoria dimineață/seară binecuvântată. Avem apoi categoria cu chestiuni de spiritualitate, cu multe citate legate de Biblie. Una dintre cele mai enervante categorii este a celor dezamăgiți de viață și de prieteni. Care necontenit au fost trădați și care au fost neînțeleși, iar acum share-uiesc cu năduf chestii de genu: „dacă nu-ți place de mine, mergi pe trotuarul celălalt pentru că n-am de gând să mă schimb.” Uneori, astfel de mesaje sunt însoțite de poze cu animale, semn că autorul sau share-uitorul a încheiat-o cu rasa umană.
  3. A treia problemă pe care doresc să o semnalez este că astfel de postări sunt artificiale. Câteodată pare că realizatorii unor astfel de postări doresc să compenseze penuria de idei, prin culorile vii din poza însoțitoare. Să ne înțelegem: când spun vii, sunt vii. Rozul, verdele, roșul sunt atât de puternice încât îți este teamă că te vei mânji dacă atingi ecranul. Pare că toată culoarea ouălor de paște a fost adunată și turnată în trandafirii respectivi. Trandafiri roșii, galbeni poate să pună oricine în grădină, dar așa colorați? Asta da artă! Dar stați, că nu sunt doar trandafiri colorați, sunt și sclipicioși sau, de cele mai multe ori, și colorați și sclipicioși. Poate îți ies viu colorați, dar să clipească așa pe rând și apoi toți odată ca pe FB, mă îndoiesc. Și, era să uit. Poate că mai primești un buchet așa, din când în când, cu 2-3 trandafiri, dar pe FB buchetul e de la 30 în sus. Generozitatea e maximă! Cine nu e generos și nu împarte buchete mari, mai bine să nu se bage! Ce să zic…o poză cinstită, naturală, cu un câmp de maci, o stâncă, un izvor, o păjiște, fie și cu oi pe ea și cu un verset atașat este ok, e digerabilă. Chiar îmi amintesc cu nostalgie calendarele copilăriei. La ianuarie era invariabil un munte înzăpezit, iar la octombrie, invariabil, o ludaie mare (cred că îi spune dovleac turcesc, dar nu sunt sigur.) Postările kitschoase însă sunt o pângărire a naturii. Sincer, mi se pare oribil să iei natura și să o colorezi până iese sânge, la propriu. Și asta cu culoarea nu e singura problemă. Una dintre cele mai mari atrocități era poza care dorea să ilustreze că Biblia e un izvor de apă vie: din Biblie ieșea un robinet! Să o numim Biblia instalatorului?

Deși facem haz de necaz, situația este cum nu se poate mai nefericită. Problema fundamentală nu sunt postările kitschoase, ci realitatea din spatele lor. Postările acestea sunt o oglindă a maturității noastre spirituale.  Scuze, a imaturității noastre spirituale. După zeci de ani de umblat la adunare, după sute și mii de predici ascultate, nu am reușit să depășim Biblia din care iese un robinet. Noi nu avem icoane, dar avem poze cu trandafiri. Expunerea la ani de educație biblică nu a reușit nicidecum să ne cizeleze gusturile, să ne confere un dram de rafinament și discernământ artistic. De bun gust. Să fie o problemă cu predicarea? Să fie o atitudine deformată față de cultură și, în general, lipsa acută a lecturii? Sau poate toate?

P. S. Problema postărilor kitschoase nu e doar a evanghelicilor. Din observațiile mele e la fel de acută și la ortodocși și la catolici. Evident, materia primă e diferită în unele cazuri.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Să judecăm drept! (despre Trump, Putin și alți hristoși mincinoși)

Se pare că peisajul politic devine din ce în ce mai complicat și mai greu de deslușit. Fac referire, în mod deosebit, la scena internațională. La noi acasă, lucrurile sunt destul de clare, dar triste. Avem acces la o cantitate imensă de informații și trăim cu iluzia că știm foarte bine ce se întâmplă în jurul nostru. Repet, în multe cazuri, este o iluzie. Adeseori citim doar titlurile de la câteva articole, mai culegem câteva informații de pe FB, le dregem cu un pic de TNR , iar pe baza lor formulăm o opinie și ne declarăm loialitatea totală față de o tabără sau alta, o personalitate sau alta. Chiar și atunci când adunăm o cantitate mai mare de informații, uităm că acestea trebuie procesate și interpretate. În fața avalanșei de informații de pe internet suntem ca niște copii care au nimerit la Disneyland și încântați de tot ce văd, fug de la o distracție la alta, fără niciun calcul prealabil. Mai potrivit poate, suntem ca niște oameni flămânzi care au nimerit tocmai la All you can eat! Nu ne mai întrebăm de câtă hrană are nevoie organismul, care e hrana mai sănătoasă, cum să mâncăm în așa fel încât să ne și odihnim bine noaptea care urmează. În cele ce urmează, aș dori să ofer câteva sugestii legate de modul cum putem înțelege mai clar lumea din jurul nostru. Câteva principii despre cum să răzbim prin jungla asta de informații.

  1. Nu uita că peisajul politic este și va rămâne extrem de complex. Suntem mereu înclinați să suprasimplificăm. Este ca atunci când cineva se uită la un film și apărem și noi pe la jumătate. Prima întrebare pe care o punem, când vedem un actor sau altul e „Ăsta-i bun sau rău?” Tindem să interpretăm întreaga viață în această cheie „alb-negru,” cu rezultatul că vom demoniza pe unii și își vom diviniza pe alții. De exemplu, pentru mine rămâne o pricină constantă de uimire modul cum unii continuă să îl divinizeze pe Trump. Înțeleg faptul că îl simpatizezi, că dorești să reliefezi anumite lucruri pozitive pe care le-a realizat. A recunoaște însă că, din când în când, o dă cu bâta în balta planetară (că doar e președintele SUA!) este o chestiune de bun simț. A refuza să recunoști că o „comite” din când în când înseamnă a te raporta la el ca la Mântuitorul, adică a-l transforma în mesia.
  2. Nu uita că discursurile, declarațiile și afirmațiile de tot felul ale politicienilor trebuie interpretate. De prea puține ori, un politician va spune clar și răspicat ceea ce gândește sau ceea ce intenționează să facă. Trebuie să fim atenți la: accente (de câte ori folosește, de exemplu, numele unei țări?), la ceea ce lipsește din discurs, la proporții (cât de mult din discurs a fost alocat unei chestiuni), la termenii folosiți (cine e rival, cine e prieten, ci e aliat, cine e dușman). Bineînțeles, aceste chei de interpretare sunt valabile atunci când politicienii încă sunt călăuziți de anumite valori morale. Dacă discursul sau afirmația vine dinspre răsărit, de pildă, în cele mai multe cazuri este o minciună în stare pură. De mai bine de un secol acum, vecinii de la Est se folosesc, fără niciun fel de jenă, de propagandă și manipulare.
  3. Nu uita că liderii politici vor spune ceea ce dorești să auzi, ca să îți câștige atașamentul. Nu îmi vine să cred că, din când în când, îmi găsesc news feed-ul împânzit cu mesaje înduioșătoare a la Putin și Orban. Cum o să se lupte ei pentru valorile creștine ale Europei! Cum o să țină ei hoardele de păgâni în afara Europei! Cât sunt ei de dedicați familiei tradiționale. Între timp, Putin a dat legi prin care pur și simplu a băgat pumnul în gură bisericii din Rusia. Își lichidează adversarii politici, fără nicio jenă. Manipulează în mod ordinar. Să nu fim naivi! Astfel de dictatori nu au niciun Dumnezeu, nu au valori creștine, ci își doresc un singur lucru: puterea! Puterea absolută. Ca să pună mâna pe ea, ne vor spune tot ce vrem să auzim. La fel e și cu Dragnea și compania. Am fost peste măsură de surprins să citesc, recent, postarea unui lider evanghelic care îl tot complimenta pe Tăriceanu: cum a primit el delegația la parlament, cum e el de interesat de valorile familiei, cum cu oameni care el o să construim noi viitorul creștinătății. Chiar atât de naivi să fim? Chiar așa să ne căciulim în fața unor dregători corupți? Mai urmează să aud că Erdogan s-a predat la o evanghelizare și a fost botezat în Marea Neagră.
  4. Strâns legat de ceea ce spuneam mai sus, nu uita să evaluezi discursul unui lider politic prin prisma faptelor sale și a caracterului de care a dat dovadă în timp. Tocmai din cauza aceasta, nu e bine să ne entuziasmăm prea repede. După ce ascultăm un discurs înflăcărat despre valorile de orice fel să rămânem liniștiți și să urmărim evoluția lucrurilor. Apare vreo consecință practică? În unele cazuri, vom vedea că nu, iar în altele că da. În anumite situații, ne vom da seama că se materializează tocmai opusul a ceea ce a fost promis în discurus. În astfel de situații, se cheamă că am fost manipulați. Din păcate, luăm decizii pe moment, ne inflamăm. Am pierdut disciplina de a gândi în perspectivă, adică de a fi reținuți în a emite un verdict imediat. Ne înfăcărăm rapid, oferim atașamentul discursului cel mai clar și promițător, după care uităm. Uităm să veghem. Avem memoria tot mai scurtă, iar o memorie scurtă nu poate face o evaluare completă. Grozăvia e că dictatorii sunt întotdeauna lipsiți de echivoc și tranșanți în discursurile lor. Memoria scurtă, perspectiva limitată ne poate transforma în sclavi.

Cei care sunt creștini, mai trebuie să țină seama de încă trei aspecte:

  1. Viitorul este în mâna lui Dumnezeu. Așa cum spunea un teolog, Hristos este Domn peste fiecare centimetru pătrat din acest univers. Iată adevărul fundamental, adevărul care te poate ajuta să îți păstrezi mintea liniștită și cu pace, în orice vreme.
  2. Lumea poate fi salvată doar prin Evanghelie. Evanghelia este „puterea lui Dumnezeu.” Da, ca oameni transformați de puterea Evangheliei, ne vom implica în problemele societății, dar nu trebuie să devenim niciodată simpli activiști.
  3. Lumea este într-un proces de degradare continuu. Trebuie să fim realiști. Căutăm să fim buni administratori ai tuturor darurilor lui Dumnezeu (inclusiv să protejăm mediul!!!), dar nu ne iluzionăm că izbăvirea vine de la Răsărit sau de la Apus. Ea va veni de sus, atunci când Hristos va sosi și va pune capăt bâlciului. Isus e Hristosul, e Mesia, singurul fără pată. Nu vă mai legați încrederea de hristoși mincinoși.
Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu