COOLtură-inCooltură?

La librăria Cărturești, în mall, Timișoara. Dau o tură pe la rafturile de sus, după care cobor scările înspre secțiunea Religie. (Probabil ați observat că Teologia a fost evacuată de ceva vreme!) Toate bune și frumoase, cu excepția unui lucru: exact pe mijlocul secțiunii religioase, un tânăr stă pe podea și citește….Evident, împiedicând accesul la rafturi. Îmi dreg glasul, nimic. Mă duc pe stânga și mă înclin periculos înspre dreapta și oftez, încercând să ajung la cărți. Nimic. Mă duc pe cealaltă parte, mă înclin și mai periculos spre stânga și oftez. Nimic. Mă scarpin după cap. Mă uit și văd că este loc de citit frumos, amenajat, cu pernuță moale și, mai ales liber, la doar câțiva metri!!! Pe tânărul meu nu îl tentează. Pare că s-a făcut una cu podeaua pe care s-a așezat. Ca pe…mă iertați!, ca Un Budha, dar spre deosebire de original, cu ghiozdanul în spate.

Ce-o fi așa de atrăgător la podeaua aia? Înțeleg când locurile amenajate printre rafturi și mesele sunt ocupate. Te descurci cum poți. Da de ce insiști să citești de pe podea când locurile de la clasa 1, la doi pași, sunt libere? Nu am decât o singură explicație: e COOL! Azi nu mai avem Cultura, ci COOLtură! Sau e inCOOLtură?Mă opresc. În acest articol am fost peste măsură de intolerant, de pasiv-agresiv și judgmental. De unde să știu eu ce e în sufletul omului? Dacă atunci când era mic a avut o experiență traumatică legată de podea? Poate în timp ce era obligat să citească pentru școală, vedea mereu podeaua???, iar acuma nu mai poate să citească numai în contact cu podeaua și cu ghiozdanul în spate? Cred că data viitoare voi colinda pe la secțiunea psihologie. Sau yoga?

sursă foto: aici.

Preparing to exams. Cheerful African teenager reading a book and smiling while sitting on the floor at the library

 

Publicat în Uncategorized | 1 comentariu

Dr. Emil Bartoș la Betania!

Vă anunțăm cu bucurie că fratele Emil Bartoș va fi prezent duminică seara, 16.07.2017, la Biserica Baptistă Betania din Timișoara și va prezenta următorul mesaj pe marginea virtuților creștine.

Fratele Emil Bartoș este Conf. dr. în cadrul Facultății de Teologie Baptistă din Universitatea București.

Întâlnirea începe de la orele 18:00. Adresa bisericii noastre este str. Ion Barac, nr. 22. (lângă centrul comercial Alfa) Vă așteptăm cu drag!

Publicat în Uncategorized | 1 comentariu

Dr. Stanley Barnes la Betania!

Vă anunțăm cu bucurie că dr. Stanley Barnes va predica la Betania în cadrul serviciilor de joi seara, dar și de duminică dimineața. Dr. Barnes  a slujit timp de mulți ani ca pastor al Bisericii Prezbiteriene libere din Hillsborough, dar și în conducerea Bisericilor Prezbiteriene libere din Irlanda de Nord. Dumnealui este un bun prieten al bisericii noastre și al României.

Timpul de închinare de joi începe la orele 18:00, iar cel de duminică dimineața, la orele 9:00. Adresa bisericii noastre este str. Ion Barac, nr. 22, Timișoara (lângă centrul Alfa).

Vă așteptăm cu drag pentru a asculta Cuvântul împreună!

(sursă foto: aici.)

 

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Pastorul Vasi Duma și Golgota Praise la Betania!

Biserica Betania are bucuria de a vă invita la un timp special de închinare, duminica aceasta, 02.07, începând cu orele 18:00. Alături de noi va fi pastorul Vasi Duma și grupul Golgota Praise, de la Biserica Gologota-Bujac, Arad.

Adresa Bisericii noastre este str. Ion Barac, nr. 22 (lângă centrul Alfa).

Vă așteptăm cu drag!

(sursă foto: aici)

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Facebook-ul și excesele bătrânești…

Cu toții ne-am făcut vinovați de anumite excese pe FB. Ne-am trezit bine dispuși într-o dimineață și ne-am gândit că toată lumea își dorește să vadă strălucirea uleiului din zacusca noastră de vinete. Sau am crezut că suntem primii care au ajuns într-un aeroport și beau cafă cu croissant, în timp ce așteaptă avionul.

Există o categorie de excese tipice tinereții: o trupă de adolescenți care își pozează teneșii în cerc; fete care își colorează unghiile cu 20 de culori diferite (noroc că în genere sunt doar douăzeci de degete….); tineri care stau la plajă și își pozează și postează nisipul dintre degetele de la picioare și inima pe care au desenat-o și care a pricinuit pătrunderea nisipului dintre degete; cursuri subliniate cu markerul la Starbucks și exemplele ar putea continua la nesfârșit.

Există însă și excese faceboociene ale bătrâneții. Excesele tinerilor te irită un pic, dar ești dispus să le treci cu vederea (nu pe toate!!). Chiar dacă de irită un pic mai tare, rămâi cel puțin cu speranță că odată cu trecerea timpului, persoana în cauză va acumula și ceva înțelepciune care îl va păzi pe el și pe semenii de pe FB de nereușitele postări. Ei, altcumva stau lucrurile cu excesele bătrânești.  Doamne peste 60 de ani care insistă să dovedească temeinic că plaja nu le creează nicio emoție. (Le asigur că ne creează nouă…) Se pozează într-o veselie pe malu mării și sprijinesc palmierii. Se filmează făcând jogging.  Toarnă nu nemiluita postări adânc-profunde, cum ar fi „când prietenii te părăsesc…rămâi singur.” Pun poze de prin toate locurile pe unde se perindă, inclusiv de pe la înmormântări. Cultivă pereți întregi cu versete rozosine, însoțite de trandafiri. La acestea se adaugă rețete de prăjituri, poze cu cârnați, rețete de slăbit, cure cu usturoi și eternele frunze de varză, neperisabile simboluri ale prospețimii.

Pe tineri îi mai ierți, că na, se tot caută și nu se mai găsesc. Încă nu-s copți, n-ai ce aștepta până la toamnă. Ce ne facem însă dacă toamna a venit, da roada înțelepciunii ba! Ce e de făcut, când înțelepciunea de-o viață îți dă ghes să te postezi pentru că…ești în fața casei și altceva mai bun nu ai de făcut. Un lucru e clar. Cel care a zis că bătrânețea e invetabilă, dar maturizarea opțională avea dreptate.

P.S. Să nu înțeleagă cineva că nu îmi sunt dragi cei mai în vârstă și interacțiunea cu ei pe FB. Unele greșeli sunt chiar simpatice. Problema e cu cei care insistă să se reverse peste malurile FB ca Nilul.

Publicat în Uncategorized | 3 comentarii

Lider de închinare adoarme în timp ce repetă unul dintre cele 4 versuri ale cântării

Momente penibile în timpul închinării. Liderul trupei, care se întâmplă să fie și chitaristul, a adormit în timp ce repeta unul dintre versuri, deși mâna continua să i se miște pe corzi. Unul dintre participanții la închinare relatează: „în timpul primelor douăzeci de repetări nimeni nu a sesizat nimic. După ce s-a ajuns la treizeci, ne-am dat seama că ceva s-a întâmplat.”

Un bine cunoscut lider de închinare a explicat situația pe înțelesul tuturor: „Cântarea cu pricina e foarte complexă. Trebuie repetat, de minimun 15 ori versul „Ești stânca mea și nu mă tem”. Uneori chiar și eu mă încurc la numărătoare. Când se întâmplă, strâng mai tare din ochi și pretind că am fost luat pe aripa închinării. După aceea însă, trebuie trecut la următoarele trei versuri: „Da, de nimic eu nu mă tem/ Orice s-ar întâmpla eu nu mă tem/Pe cuvântu meu că nu mă tem.” După cum vă spuneam, cântarea e complexă, pentru că are patru versuri. În general memorez cântările, dar o cântare de o astfel de complexitate, mă depășește și pe mine. Cred că doar poezia Luceafărul de Eminescu era mai lungă…” „Mai mult,” a explicat el, „complexitatea e dată și de numărul mare de acorduri. Această cântare e în do major, deci trebuie trecut în fa și apoi în sol. Sunt totuși trei acorduri…în general cântăm pe unul singur, maxim două”

Chitaristul a explicat motivul oboselii: „Mi-am dat seama doar sâmbătă seara că blugii rupți erau la spălat și nu puteam să mă duc cu cei obișnuiți în fața bisericii. Mai mare rușinea! Când bate reflectorul mov pe tine, trebuie să fii pregătit. Închinarea trebuie luată în serios! Când am terminat de decupat și franjurat era deja 4 dimineața. Cum în biserică e întuneric de-l tai cu cuțitul, vă dați seama!”

Episodul s-a repetat din nou la finalul întâlnirii, dar de data aceasta, chitaristul a fost lăsat să repete nestingherit…un curios a numărat și spune că a ajuns să repete versul de 142 de ori, adăugând că era o cântare despre profunzimea închinării.

sursă foto: aici.

B.B.

Publicat în Uncategorized | 4 comentarii

De ce este important să păstrăm sacralitatea duminicii?

Am tot scris pe marginea acestui subiect. Acest articol nu aduce prea multe elemente de noutate. Mai degrabă, voi căuta să subliniez ceea ce am afirmat deja cu alte ocazii, încercând să explic mai clar acele aspecte care au generat obiecții.

Voi începe prin a reafirma că duminica trebuie să rămână o zi sacră, o zi sfântă. Pentru început, să explic ce nu înseamnă acest lucru.

În primul rând, nu înseamnă că sfințenia este o preocupare de duminică. Trebuie să rescunosc că acesta este un risc permanent. Știm că duminica, în context eclesial, trebuie să dovedim o conduită adecvată, dar în spațiul restrâns al familiei, în timpul zilelor de lucru, suntem firești și lumești. Am asimilat un limbaj și un cod comportamental specifice duminicii, însușindu-ne tacit convingerea că „restul” nu mai contează. Credincioșii care se ciocnesc în timpul săptămânii, surpinzându-de în ipostaze neduminicale, închid înțelegător câte un ochi, pretinzând că nimic nu s-a întâmplat: „ce contează că acasă fratele e un mic-mare dictator? Ține așa frumos rugăciunea duminica!” Această atitudine se numește ipocrizie și este extrem de periculoasă. Îți deschide ușa bisericii, dar nu și a cerului.

În al doilea rând, nu înseamnă că timpul are o altă calitate duminica sau că elementele fizice care alcătuiesc perimetrul eclesial sunt făcute dintr-o substanță specială. Lucrurile sunt foarte clare în Noul Legământ. Duhul Sfânt își face templu din trupurile noastre. Trăiește în noi oricând și oriunde. O astfel de înțelegere ne lecuiește de ipocrizie. Mai mult, casele noastre, locurile de muncă, întâlnirile pe care le avem în diverse locuri și cu diverse ocazii, ar trebui și pot deveni mici biserici. Am părtășie cu Dumnezeu și atunci când îmi vine rândul să mă rog duminică dimineața, dar și atunci când fac dulceață de căpșuni în bucătărie. Și când urc la amvon duminică, dar și când mă plimb cu bicicleta pe pistă și în fața mea se deschide (!) un apus superb.

În mod pozitiv, ce înseamnă că duminica este o zi sacră?

Înseamnă că este o zi pe care am pus-o deoparte pentru Domnul. Ziua este sfântă pentru că am extras-o dintre celelalte zile ale săptămânii și am hotărât că o voi folosi pentru un scop special. Există culturi, de pildă cele musulmane, în care este imposibil să pui duminica deoparte, iar credincioșii de acolo vor alege o altă zi. Nu am nicio problemă cu asta. Apostolul Pavel tranșează foarte clar problema zilelor în epistola către Romani. Evident, în contextul nostru cultural, duminica este cea mai potrivită. Foarte semnificativ aceasta  este ziua în care a Înviat Hristos și în care Duhul Sfânt s-a coborât. (În paranteză fie spus, nu împărtășesc viziunea în care duminica a luat locul sabatului, în sensul în care s-a schimbat doar ziua, dar regulile rămân aceleași. Sabatul nu își găsește împlinirea în ziua de duminică, ci în Isus Hristos și lucrarea Sa. Despre concepția adeventistă…prefer să mă abțin! Poate în alt articol, mai mult.) Faptul că am pus o zi deoparte, am sfințit-o, este dovada cea mai clară că există anumite lucruri care pentru mine sunt sacre și cărora am ales să le confer o valoare supremă. Care sunt acestea?

Primul este închinarea. Al doilea este părtășia cu ceilalți credincioși, iar dimensiunea acesta este vitală. Nu trebuie decât să citim, chiar și superficial, cartea Faptele Apostolilor pentru a ne da seama de importanța colosală pe care primii creștini o atașau părtășiei bisericii. Duhul Sfânt ia fiecare credincios și îl plantează în trupul lui Hristos, Biserica. Același Duh strigă în fiecare din noi că suntem copiii lui Dumnezeu și ne aduce laolaltă ca o familie. Este timpul și spațiul unde în care ne modelăm, ne îndemnăm, ne mustrăm, ne verificăm. Într-un cuvânt, ne zidim! Creștinismul individualist, de sorginte vestică, este total străin Noului Testament. Creștinismul presupune existența comunității. Atunci când comunitatea bisericii se adună, Cuvântul scris este proclamat și în mijlocul nostru vine Hristos, Cuvântul viu!  Duhul Sfânt dă daruri pentru zidirea bisericii. Nu dă toate darurile unei persoane, ci le împarte „cum voiește,” astfel încât să ne completăm unii pe ceilalți. Darurile acestea sunt exercitate pentru beneficiul tuturor, atunci când biserica este adunată la părtășie. La adunare nu venim în primul rând pentru a ne simți bine, ci pentru a ne maturiza. Aceasta nu înseamnă că voi fi distrat, ci, dimpotrivă…de multe ori, mustrat.

Asistăm la o desacralizare accentuată a duminicii. Cine sunt campionii acestui maraton? Nu persecutorii creștinismului, ci tocmai credincioșii. Aceștia explică, așa cum mare emfază, lucruri care sunt arhicunoscute de vreo 2000 de ani și pe care le-am afirmat și eu mai sus: că și celelalte zile sunt sacre, că de ce musai să venim la adunare, că ne facem legaliști și ipocriți și alte celea. Să fim serioși. Prea puțini (deși unii pot!) din cei care dau duminica și întâlnirile bisericii prin răzătoare ar putea să indice pasajele biblice relevante și să articuleze afirmații teologice coerente pe marginea acestui subiect. Baiul celor mai mulți este lumificarea. Când închinarea și părtășia devin valori secundare, iar divertismentul și distracțiile de tot felul sunt supreme, e clar că nu-ți mai arde de ore de rugăciune, misiune și ascultarea predicii. Atunci, tai cât poți din duminică pentru că…toate zilele sunt sacre. Unde nu poți tăia, cauți să aduci după tine tot divertismentul. Să fie biserică, da, așa, un pic mai light.

Desacralizarea duminicii nu va duce la sacralizarea celorlalte zile, așa cum susțin vajnicii inovatori eclesiali. Dimpotrivă, conduce la desacralizarea întregii vieți. Așa cum am spus, toată săptămâna e o pastă gri în care lucrăm ca robii și apoi ne aruncăm flămânzi după halca de divertisment care ni se aruncă în weekend și pentru care am lucrat toată săptămâna. Să încerce cineva să ne fure din ea, că mușcăm. Nu așa, ci rău! Duminica ar trebui să se constituie ca timpul în care primesc un impuls proaspăt de energie spirituală care mă va însoți restul săptămânii. Mă îndoiesc că grătarele, oricât de consistente, vor avea același efect.

 

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu